Cerca

Vatican News
2019.05.28 Messa Santa Marta Papa Francisc celebrând Sfânta Liturghie în capela Casei Sfânta Marta, din Vatican, marţi, 28 mai 2019  (Vatican Media)

Dialogul zilnic cu Duhul Sfânt ne ajută să mergem mai departe: Papa, la "Sf. Marta"

"Tristeţea nu este o atitudine creştină": astfel a evidenţiat papa Francisc în omilia Sfintei Liturghii celebrată marţi, 28 mai 2019, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Chiar dacă viaţa nu este "un carnaval" şi există numeroase dificultăţi, este posibilă depăşirea lor pentru a merge mai departe, însă este necesar un dialog zilnic cu Spiritul Sfânt, Cel care ne însoţeşte.
Papa Francesco - Santa Messa

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

28 mai 2019 – Vatican News. Protagonistul din fragmentul Evangheliei zilei, după sfântul Ioan, capitolul 16, este Duhul Sfânt. În cuvintele de rămas bun adresate discipolilor înainte de urcarea la Cer, Isus ne face o adevărată cateheză despre Duhul Sfânt, a spus pontiful, oferind explicaţii despre rolul Paraclitului, al Mângâietorului.

Observând că tristeţea sufletească este incompatibilă cu a fi sfânt şi cu a fi creştin, Sfântul Părinte ne aminteşte că Duhul Sfânt este Cel care ne ajută să fim în măsură să ducem crucile vieţii, dându-i ca exemplu pe Paul şi pe Sila despre care ne relatează prima lectură din liturgia zilei, luată din cartea Faptele Apostolilor, capitolul 16. «Duhul Sfânt» - aminteşte pontiful - «este cel care ne însoţeşte în viaţă, care ne susţine», este Paraclitul – Mângâietorul, adăugând:

Papa Francisc: «Paraclit: cuvântul paraclit înseamnă "cel care-mi este alături pentru a mă susţine", pentru a nu cădea, pentru a merge înainte, pentru a-mi păstra tinereţea Spiritului. Creştinul rămâne mereu tânăr: mereu. Şi, când inima creştinului începe să îmbătrânească, atunci începe să scadă vocaţia sa de creştin. Sau eşti pe deplin tânăr în inimă, în suflet sau, dacă nu, înseamnă că nu eşti pe deplin creştin. Dar cum pot rămâne tânăr din punct de vedere spiritual? Există Spiritul Sfânt. Spiritul Sfânt te va ajuta în ceea ce priveşte reînnoita tinereţe a spiritului.»

Pontiful s-a oprit şi asupra necesităţii dialogului zilnic cu Spiritul Sfânt, care ne ajută să mergem mai departe, spunând că în viaţă există şi vor exista suferinţe, precum cele îndurate de Paul şi Sila care, în temniţă, au fost bătuţi cu vergi, explicând că tinereţea spirituală ne face să avem privirea plină de speranţă.

Papa Francisc: «Aceasta este tinereţea. O tinereţe care te face să vezi mereu speranţa, să mergi mai departe. Însă, pentru a poseda această tinereţe, este necesar un dialog zilnic cu Spiritul Sfânt care se află mereu alături de noi. Este marele dar pe care ni l-a lăsat Isus: acest sprijin care ne face să mergem mai departe.»

Amintindu-ne că păcatul îmbătrâneşte sufletul, papa Francisc a explicat că Duhul Sfânt ne ajută să ne căim şi ne face să privim înainte, îndemnându-ne să vorbim cu Duhul Sfânt, căci el ne va dărui sprijin, ne va ajuta să redobândim tinereţea spirituală şi să depăşim dificultăţile.

Papa Francisc: «Să-i cerem Domnului să nu pierdem această reînnoită tinereţe, să nu fim creştini la pensie care şi-au pierdut speranţa (…). Creştinul nu iese niciodată la pensie; creştinul trăieşte, trăieşte pentru că este tânăr atunci când este un creştin autentic.» 

28 mai 2019, 12:54