Căutare

Pranzo "Il pasto dell'incontro" per migranti e rifugiati Pranzo "Il pasto dell'incontro" per migranti e rifugiati  

Recuperarea dimensiunii esenţiale a creştinismului: Mesajul Papei pentru Ziua Migrantului 2019

«Societăţile mai avansate din punct de vedere economic dezvoltă în interiorul lor tendinţa unui individualism accentuat care, unit cu mentalitatea de tip utilitarist şi multiplicată de reţeaua mediatică produce "globalizarea indiferenţei". În acest scenariu, migranţii, refugiaţii, persoanele evacuate, victimele traficului de persoane au devenit emblema excluziunii pentru că, în afara dificultăţilor pe care le implică condiţia lor, sunt deseori destinatarii opiniei negative potrivit căreia sunt ei cauza neajunsurilor sociale.» Astfel explică Sfântul Părinte în Mesajul intitulat "Nu este vorba doar despre migranţi", destinat Zilei Mondiale a Migrantului şi Refugiatului din 2019, publicat luni, 27 mai a.c..
Mesajul papei Francisc pentru Ziua Migrantului si Refugiatului

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

27 mai 2019 – Vatican News. «De aceea» - se spune în continuarea mesajului - «prezenţa migranţilor şi a refugiaţilor, a persoanelor vulnerabile în general, reprezintă azi îndemnul de a recupera unele dimensiuni esenţiale ale existenţei creştine şi ale umanităţii noastre, care riscă să adoarmă în contextul unui standard de viaţă plin de comodităţi.»

Aducând în prim plan figura bunului samaritean  care şi-a revărsat caritatea nu asupra unui cunoscut, ci asupra unui străin, pontiful a reliefat modul în care acţionează compasiunea, ce "atinge corzile cele mai sensibile ale umanităţii noastre, provocând un imbold urgent de a deveni aproapele  celui pe care-l vedem în dificultate".

Insistând asupra semnificaţiei compasiunii, Suveranul Pontif a amintit că "a avea compasiune înseamnă a recunoaşte suferinţa celuilalt şi a trece imediat la acţiune pentru a uşura, a trata şi a salva", că a avea compasiune înseamnă "să se dea spaţiu bunătăţii", sentiment pe care îl reprimăm deseori, în acord cu impunerea societăţii zilele noastre.

Oprindu-se asupra a patru verbe necesare în vederea raportării pozitive la fenomenul migraţiei, pontiful a spus: «Dragi fraţi şi surori, răspunsul la provocarea din partea fenomenelor migratorii din zilele noastre se poate sintetiza în patru verbe: a primi, a proteja, a promova, a integra. Însă, aceste verbe nu sunt valabile doar pentru migranţi şi refugiaţi. Acestea exprimă misiunea Bisericii faţă de toţi locuitorii de la periferiile existenţiale, care trebuie să fie primiţi, protejaţi, promovaţi şi integraţi. Dacă punem în practică aceste verbe, contribuim la construirea cetăţii lui Dumnezeu şi a omului, promovăm dezvoltarea umană integrală a tuturor persoanelor şi ajutăm şi comunitatea mondială la apropierea de obiectivele dezvoltării sustenabile care altfel ar fi dificil de atins.

Subliniind încă o dată că "nu este în joc doar cauza migranţilor", fiind vorba de prezentul şi viitorul întregii familii umane, pontiful a spus că "migranţii şi în special cei mai vulnerabili ne ajută să citim 'semnele timpului'".

«Prin ei, Domnul ne îndeamnă să ne însuşim din nou propria viaţă creştină în plinătatea ei şi să contribuim, fiecare în funcţie de propria vocaţie, la construirea unei lumi tot mai corespunzătoare proiectului lui Dumnezeu», se spune în încheierea Mesajului Sfântului Părinte destinat Zilei Mondiale a Migrantului şi Refugiatului din 2019,  invocând binecuvântarea asupra tuturor migranţilor şi refugiaţilor din lume şi asupra acelora care-i însoţesc în parcursul lor.  

27 mai 2019, 11:36