Căutare

Papa Francesco in preghiera Papa Francesco in preghiera 

Papa Francisc: În luna mai, să ne rugăm rozariul zi de zi!

Rugăciunea rozariului, elevii grupului școlar francez ”Sf. Ioan de La Salle” din Clermont – Ferrand, dar și mai mulți copii imigranți care au traversat Libia și Marea Mediterană, s-au aflat în centrul saluturilor adresate de papa Francisc pelerinilor prezenți la audiența generală de miercuri, 15 mai 2019, în Piața San Pietro.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
15 mai 2019 – Vatican News
. La nelipsitele saluturi adresate pelerinilor de diferite limbi după cateheza audienței generale, papa Francisc a cuprins mai multe situații grele ale omenirii de astăzi și a menționat devoțiunile dedicate Fecioarei Maria în luna mai, în special rugăciunea rozariului.

Copiii imigranților, în ”papamobil”

Trecând prin mijlocul credincioșilor prezenți în Piața San Pietro la audiența generală de astăzi, papa Francisc a luat alături în ”papamobil” opt copii care au ajuns din Libia urmând coridoarele umanitare din 29 aprilie a.c. și cu ajutorul unor ambarcațiuni improvizate acum câteva luni: informează un comunicat al Sălii de Presă a Sf. Scaun. Acești copii, continuă comunicatul, sunt de diverse naționalități precum Siria, Nigeria sau Congo. Ei au primit găzduire împreună cu familia la centrul ”Mondo Migliore” din localitatea Rocca di Papa, lângă Roma, și sunt însoțiți de cooperativa ”Auxilium”.

Jubileul ”Lasallian”

La salutul adresat pelerinilor de limba franceză, papa a menționat în mod special tinerii și elevii din diferite școli și colegii din Franța. ”În acest timp pascal”, a spus pontiful în cuvântul său, ”să primim darul păcii inimii care ne este oferită de Isus cel înviat. Este un dar mai puternic decât răul!”. Printre elevii prezenți se aflau și cei de la Grupul școlar ”Sf. Ioan de La Salle” din dieceza de Clermont – Ferrand, care au venit la Roma cu ocazia Jubileului Lasallian, acordat de papa Francisc pentru 2019 la trei sute de ani de la trecerea la Domnul a cunoscutului Sfânt francez, apostolul educației gratuite a celor mai săraci, proclamat de Pius al XII-lea în 1950 ”patronul ceresc al educatorilor creștini”.

”Să ne rugăm rozariul în fiecare zi!”

Devoțiunea mariană din luna mai, luna dedicată de pietatea creștină cinstirii Fecioarei Maria, s-a aflat în centrul salutului adresat astăzi de papa Francisc pelerinilor de limba portugheză. ”Ne aflăm la jumătatea «Lunii Mariei», care prin tradiție cheamă poporul creștin să înmulțească prin gesturile de fiecare zi venerația și imitarea Maicii lui Dumnezeu. Să încercăm să ne rugăm rozariul zi de zi, oferind lui Dumnezeu acel minimum de timp pe care i-L datorăm. Vom apropia astfel Cerul de oameni. Fiți pentru toți binecuvântarea lui Dumnezeu!”, a fost îndemnul papei Francisc.

Atentatul la viața Sfântului Ioan Paul al II-lea

Comemorarea, în 13 mai, a Fericitei Fecioare Maria de la Fatima, a fost menționată în salutul adresat de Sfântul Părinte pelerinilor polonezi. ”13 mai”, a subliniat papa Francisc, ”este ziua care amintește prima ei apariție, care coincide cu ziua atentatului la viața Sfântului Ioan Paul al II-lea. Să ne aducem aminte de afirmația lui: «În tot ceea ce s-a întâmplat, am văzut... o specială ocrotire maternă a Mariei». Să ne aducem aminte și de cuvintele Fecioarei: «Am venit să avertizez omenirea pentru ca să-și schimbe viața și să nu-l întristeze pe Dumnezeu prin păcatele grave. Oamenii să recite rozariul și să facă pocăință pentru păcate». Să ascultăm acest îndemn, cerând Mariei ocrotirea ei de mamă, darul convertirii, spiritul penitenței și pacea pentru lumea întreagă. Inimă Neprihănită a Mariei, roagă-te pentru noi!”, a spus pontiful la încheierea salutului adresat polonezilor.

”Imitați exemplul Fecioarei Maria!”

Ca de obicei, ultimul salut adresat după cateheză la audiența generală de miercuri a fost pentru tineri, cei înaintați în vârstă, bolnavi și soții recent căsătoriți. ”În luna mai, dedicată Fecioarei Maria, vă invit să o imitați”, a fost îndemnul papei. ”Fiți curajoși și capabili de a vă deschide inima înaintea lui Dumnezeu și a fraților”, a mai spus pontiful, ”ca să fiți instrumente ale milostivirii și blândeții lui Dumnezeu”.

15 mai 2019, 11:16