Căutare

Vatican News
2019.04.04 Messa Santa Marta Capela Casei ”Sf. Marta” din Cetatea Vaticanului.  (Vatican Media)

Un nou arhiepiscop de Washington: mons. Wilton Daniel Gregory

Sfântul Părinte l-a numit arhiepiscop mitropolit de Washington D.C. (SUA) pe mons. Wilton Daniel Gregory, până acum arhiepiscop mitropolit de Atlanta (SUA). Noul arhiepiscop îi urmează în funcție card. Donald Wuerl, care și-a dat demisia după acuzațiile de neglijență în gestionarea unor cazuri de abuzuri.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
4 aprilie 2019 – Vatican News. Papa Francisc l-a numit arhiepiscop mitropolit de Washington D.C. (SUA) pe mons. Wilton Daniel Gregory, până acum arhiepiscop mitropolit de Atlanta (SUA). Născut în 1947 la Chicago și sfințit preot în 1973, are doctoratul în teologie liturgică la Institutul Pontifical ”Sfântul Anselm” din Roma.

A îndeplinit mai multe misiuni pastorale și formative, iar în 1983 a fost numit episcop auxiliar pentru arhidieceza de Chicago. Transferat în 1993 la conducerea diecezei de Belleville (Illinois), a fost numit în 2004 arhiepiscop mitropolit de Atlanta (Georgia). În cadrul Conferinței Episcopale a Statelor Unite ale Americii, a fost președinte al acesteia (2001 – 2004) și membru în diferite comisii interne. În afară de engleză, vorbește italiană și spaniolă.

Noul arhiepiscop de Washington D.C. îi urmează în funcție cardinalului Donald William Wuerl, care pe 12 octombrie 2018 și-a dat demisia după ce a fost acuzat de neglijență în gestionarea unor cazuri de abuzuri. Acceptând retragerea card. Wuerl de la conducerea arhidiecezei, papa Francisc i-a cerut prelatului să rămână pe post ca ”administrator apostolic” până la numirea unui succesor.

Într-o declarație publicată pe site-ul arhidiecezei în ziua renunțării, card. Wuerl își cerea iertare pentru ”eventualele erori de evaluare din trecut”, amintea că și-a înaintat demisia încă de la împlinirea, pe 12 noiembrie 2015, a vârstei canonice de 75 de ani și că ”decizia Sfântului Părinte de a proceda la numirea unei noi conduceri a arhidiecezei permite credincioșilor, clerului și persoanelor consacrate să se concentreze pe vindecare și să privească la viitor”.

04 aprilie 2019, 10:46