Căutare

2018.03.30 Adorazione della Croce, Papa Francesco in preghiera, crocifisso 2018.03.30 Adorazione della Croce, Papa Francesco in preghiera, crocifisso 

În Vinerea Sfântă, papa Francisc prezidează celebrarea Patimii și Morții Domnului

Vineri, 19 aprilie 2019 - Vinerea Sfântă -, papa Francisc prezidează la ora Romei 17.00 celebrarea Patimii și Morții Domnului. În această zi de post și abstinență, întreaga Biserică face o colectă de susținere a creștinilor de la Locurile Sfinte.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
19 aprilie 2019 – Vatican News. Cu ritul impresionant al prosternării la pământ în fața altarului dezgolit, papa Francisc prezidează astăzi, Vinerea Sfântă, celebrarea Patimii și Morții Domnului. Ritul sacru începe la ora Romei 17.00 și se desfășoară în bazilica San Pietro.

În această zi și în ziua următoare Biserica, după o tradiție străveche, nu celebrează sacramentele, în afară de sacramentele Penitenței și ungerii bolnavilor. Biserica exprimă de o manieră vizibilă misterul acestei zile: pe altar nu se va afla nimic, nici cruce, nici sfeșnice, nici fețe de altar.

Celebrarea Pătimirii Domnului cuprinde Liturgia cuvântului, adorarea crucii și sfânta împărtășanie. Liturgia cuvântului se încheie cu ”Rugăciunea universală”, iar la finalul celebrării, după ce au îngenuncheat în fața crucii, toți pleacă în tăcere, în timp ce pe altarul dezgolit rămâne crucea cu lumânările aprinse.  

Uzanța prescrie ca la celebrarea din această zi din bazilica Sfântul Petru, omilia să fie prezentată de predicatorul Casei Pontificale.

În toată Biserica, vinerea sfântă este zi de post și abstinență, iar colecta este oferită pentru susținerea creștinilor de la Locurile Sfinte.

19 aprilie 2019, 14:18