Căutare

RELIGION-POPE/LENT RELIGION-POPE/LENT 

Miercurea Cenușii. Papa Francisc: să investim în tezaurul nepieritor

Miercuri, 6 martie 2019, papa Francisc a prezidat riturile și Sf. Liturghie prin care începe timpul liturgic al Postului Mare. La omilia celebrării euharistice din Miercurea Cenușii, pontiful a subliniat trei investiții pentru comoara nepieritoare: pomana, postul și rugăciunea.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
6 martie 2019 – Vatican News. Rugăciunea, pomana și postul sunt trei investiții pe care Postul Mare ne invită să le facem ca să strângem o comoară nepieritoare în ceruri: a spus papa Francisc la omilia Sfintei Liturghii din Miercurea Cenușii, 6 martie a.c., prezidată în cursul serii în bazilica Sfânta Sabina din Roma. Credincioșii de rit bizantin încep Postul Mare luni, 11 martie a.c., după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai.

Celebrarea din Miercurea Cenușii a început la 16.30 cu așa-numita ”statio”, momentul de rugăciune și procesiune în spirit de pocăință, care s-a desfășurat la biserica Sfântul Anselm, din imediata apropiere a bazilicii de pe Colina Aventin. Pe timpul procesiunii, adunarea liturgică a invocat ajutorul ceresc cântând Litania tuturor sfinților.

După omilia Sfintei Liturghii, papa a binecuvântat cenușa care urma să fie pusă pe capul credincioșilor în semn de pocăință la începutul Postului Mare. Papa s-a înclinat pentru a primi cenușă pe cap de la cardinalul titular al bazilicii - în acest caz, card. Josef Tomko, prefect emerit al Congregației pentru evanghelizarea popoarelor – după care a pus cenușă pe capetele mai multor cardinali și credincioși. Gestul punerii cenușii este însoțit în liturgie de cuvintele biblice ”Convertiți-vă și credeți în Evanghelie!” (Mc 1,15) sau ”Adu-ți aminte, omule, că țărână ești și în țărână te vei întoarce!” (cf. Gen 3,19).

În cadrul omiliei, Sfântul Părinte a preluat cuvintele profetului Ioel pentru a denunța ”cultura aparenței” din timpurile noastre și a atrage atenția asupra ”prea multului zbucium” pentru cele trecătoare. Pomana, rugăciunea și postul – de care vorbește Isus la Evanghelia zilei (Mt 6, 1-6; 16-18) – sunt trei investiții care trebuie făcute pe timpul Postului Mare pentru a avea un ”tezaur nepieritor”. Dacă Postul Mare ”începe cu cenușa, la final ne conduce la focul nopții de Paști ca să descoperim că, în mormânt, trupul lui Isus nu devine cenușă, ci învie glorios”. Același orizont ”este valabil și pentru noi, care suntem țărână. Dacă ne întoarcem la Domnul cu slăbiciunile noastre, dacă luăm calea iubirii, atunci vom îmbrățișa viața care nu apune și vom fi în bucurie”.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, omilia papei Francisc de la Sf. Liturghie din Miercurea Cenușii 2019:

«Sunaţi din trâmbiţă, consacraţi un post» (Ioel 2,15), spune profetul în prima Lectură. Postul Mare se deschide cu un sunet strident, al unei trâmbițe care nu mângâie urechile, ci proclamă un post. Este un sunet tare, care vrea să încetinească viața noastră mereu grăbită, dar deseori nu știe bine încotro. Este o rechemare la a se opri, a merge spre esențial, a posti de surplusul care distrage. Este un deșteptător pentru suflet.

Sunetul acestui deșteptător este însoțit de mesajul pe care Domnul îl transmite prin gura profetului, un mesaj scurt și cordial: «Întoarceți-vă la mine!» (v. 12). A se întoarce. Dacă trebuie să ne întoarcem, înseamnă că am mers în altă parte. Postul Mare este timpul în care să regăsim ruta vieții. Pentru că în parcursul vieții, ca pe orice drum, ceea ce contează cu adevărat este să nu pierdem din vedere destinația. Când, în schimb, pe timpul călătoriei, ceea ce ne interesează este să privim peisajul sau să ne oprim ca să mâncăm, nu ajungem departe. Fiecare dintre noi se poate întreba: pe drumul vieții, eu caut ruta? Sau mă mulțumesc să trăiesc cu ziua, gândindu-mă numai să mă simt bine, să rezolv vreo problemă și să mă distrez un pic? Care este ruta? Poate că este căutarea sănătății, care în timpurile noastre mulți spun că este mai importantă decât toate, dar care, mai devreme sau mai târziu, trece? Poate că este bunurile și bunăstarea? Dar nu pentru acestea suntem pe lume. Întoarceți-vă la mine, spune Domnul. La mine. Domnul este destinația călătoriei noastre în lume. Ruta trebuie îndreptată înspre El.

Pentru a regăsi ruta, astăzi ne este oferit un semn: cenușă pe cap. Este un semn care ne face să ne gândim la ce avem în cap. Gândurile noastre aleargă deseori după lucruri trecătoare, care merg și vin. Stratul subțire de cenușă pe care îl vom primi stă să ne spună, cu delicatețe și adevăr: din multele lucruri care îți trec prin cap, după care zi de zi alergi și te zbați, nu rămâne nimic. Oricât te-ai zbuciuma, din viață nu vei lua cu tine nicio bogăție. Realitățile pământești dispar, ca praful în vânt. Bunurile sunt provizorii, puterea trece, succesul apune. Cultura aparenței, astăzi dominantă, care te faci să trăiești pentru cele trecătoare, este o mare amăgire. Pentru că este ca o flacără: odată ce s-a terminat, rămâne numai cenușa. Postul Mare este un timp în care să ne eliberăm de amăgirea de a trăi urmărind țărâna. Postul Mare înseamnă a redescoperi că suntem făcuți pentru focul care mereu arde, nu pentru cenușa care pe loc se stinge; pentru Dumnezeu, nu pentru lume; pentru veșnicia Cerului, nu pentru amăgirea pământului; pentru libertatea de fii, nu pentru sclavia lucrurilor. Putem să ne întrebăm astăzi: eu de ce parte stau? Trăiesc pentru foc sau pentru cenușă?

În această călătorie de întoarcere, care este Postul Mare, Evanghelia propune trei etape pe care Domnul cere să le parcurgem fără ipocrizie, fără prefăcătorii: pomana, rugăciunea și postul. La ce folosesc? Pomana, rugăciunea și postul ne înnădesc de Dumnezeu; caritatea, de aproapele; postul, de noi înșine. Dumnezeu, frații și viața mea: iată realitățile care nu se sfârșesc în nimic, cele în care trebuie să investim. Iată unde ne invită să privim Postul Mare: spre Înalt, prin intermediul rugăciunii, care eliberează de o viață orizontală, plată, unde se găsește timp pentru sine, dar se uită de Dumnezeu. Și apoi, spre celălalt, cu ajutorul carității, care eliberează de vanitatea de a avea, de a gândi că lucrurile merg bine dacă mie îmi merge bine. În fine, ne invită să ne privim înăuntru, prin intermediul postului, care eliberează de atașarea la lucruri, de mundanitatea care anesteziază inima. Rugăciunea, caritatea și postul: trei investiții pentru o comoară care rămâne.

Isus a spus: ”Unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Mt 6,21). Inima noastră se îndreaptă întotdeauna într-o direcție: este ca o busolă care își caută orientarea. Putem să o comparăm și cu un magnet: are nevoie să se lipească de ceva. Dar dacă se lipește numai de lucrurile pământești, mai devreme sau mai târziu devine sclavă: lucrurile de care ne slujim devin lucruri pe care le slujim. Aspectul exterior, banul, cariera, divertismentul: dacă trăim pentru ele, se vor schimba în idoli care se folosesc de noi, sirene care ne vrăjesc și apoi ne fac să ne abatem de la cale. În schimb, dacă inima se alipește de ceea ce nu trece, atunci ne regăsim pe noi înșine și devenim liberi. Postul Mare este un timp de har pentru a elibera inima de vanități. Este un timp de vindecare de formele de dependență care ne ademenesc. Este un timp în care să ne fixăm privirea asupra celor care rămân.

Unde să ne fixăm privirea pe drumul Postului Mare? Asupra Crucifixului. Isus pe cruce este busola vieții care ne orientează spre Cer. Sărăcia lemnului, tăcerea Domnului și despuierea sa din iubire ne arată necesitatea unei vieți mai simple, liberă de prea multul zbucium pentru lucruri. Isus de pe cruce ne învață curajul puternic al renunțării. Pentru că fiind încărcați cu greutăți apăsătoare nu vom înainta niciodată. Avem nevoie să ne eliberăm de tentaculele consumismului și de lațurile egoismului, de dorința de a vrea mereu mai mult, de a nu ne mulțumi niciodată, de inima închisă la nevoile celui sărac. Isus, care pe lemnul crucii arde de iubire, ne cheamă la o viață înfocată de El, care nu se pierde prin cenușa lumii; o viață care arde de caritate și nu se stinge în mediocritate. Este greu să trăim cum ne cere El? Da, dar ne conduce la destinație. Ne arată acest lucru Postul Mare. Începe cu cenușa, dar la final ne conduce la focul nopții de Paști ca să descoperim că, în mormânt, trupul lui Isus nu devine cenușă, ci învie glorios. Este valabil și pentru noi, care suntem țărână: dacă ne întoarcem la Domnul cu slăbiciunile noastre, dacă luăm calea iubirii, vom îmbrățișa viața care nu apune. Atunci vom fi în bucurie.

06 martie 2019, 17:59