Căutare

2019.02.28  Papa ospedale Bangui ( 2015 novembre) 2019.02.28 Papa ospedale Bangui ( 2015 novembre) 

Papa Francisc salută inaugurarea unui spital de pediatrie la Bangui, în R. Centrafricană

Cu un video-mesaj special, papa Francisc a salutat inaugurarea unui nou spital de pediatrie în R. Centrafricană realizat cu susținerea spitalului Sfântului Scaun ”Bambino Gesù”. ”Cel care îi slujește pe bolnavi cu iubire îl slujește pe Isus care ne deschide Împărăția cerurilor”, a spus papa în mesajul său.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
02 martie 2019 – Vatican News. Sfântul Părinte a transmis azi un video-mesaj la inaugurarea unui spital de pediatrie la Bangui, în R. Centrafricană, realizat cu susținerea spitalului Sfântului Scaun ”Bambino Gesù”. La ceremonia de inaugurare a luat parte, printre alții, elemozinarul papei card. Konrad Krajewski.

”Îmi exprim urarea”, a spus pontiful, ca acest spital să devină ”un model și un punct de referință pentru întreaga țară”, ”un centru de excelență unde copiii să poată găsi răspuns și ușurare la suferințele lor”.

Papa afirmă în mesaj că nu uită ”ochii îndurerați ai numeroșilor copiii malnutriți” pe care i-a întâlnit în scurta vizită efectuată la spital cu ocazia călătoriei sale apostolice în R. Centrafricană. În 29 noiembrie 2015, pontiful a deschis prima Poartă Sfântă a Anului extraordinar al milostivirii în cadrul unei ceremonii organizate la catedrala din Bangui.

Sfântul Părinte a amintit, de asemenea, că noua structură sanitară din Bangui este ”un semn concret de milostivire care își găsește originea în Anul Sfânt” al milostivirii. ”Prima Poartă Sfântă a unei catedrale care s-a deschis a fost cea din Bangui, nu cea de la [bazilica] Sfântul Petru”, a ținut să sublinieze papa Francisc. După aproape patru ani, papa a spus că îi place să creadă că ”Poarta Sfântă este în continuare deschisă și că fluviul de milostivire dăruiește limfă vitală acestui spital de pediatrie și celor care lucrează aici”.

”Suferința copiilor este fără îndoială cel mai greu de acceptat”, recunoaște papa în mesajul său. ”De multe ori mă întreb de ce suferă copiii? Și nu găsesc o explicație. Privesc numai la Crucifix și invoc iubirea milostivă a Tatălui pentru marea lor suferință”.

”Cel care îi slujește pe bolnavi cu iubire îl slujește pe Isus care ne deschide Împărăția cerurilor”, a spus la finalul mesajului său, încurajând personalul ca, prin exercitarea profesiei medicale, să fie ”artizani de milostivire” față de copiii bolnavi, din convingerea că ”cel care se îngrijește de cei mici stă de partea lui Dumnezeu”.

02 martie 2019, 11:35