Căutare

2019.03.08 Religioni e Obiettivi di Sviluppo Sostenibile 2019.03.08 Religioni e Obiettivi di Sviluppo Sostenibile 

Papa Francisc: religiile au un cuvânt important de spus în grija pentru planetă

Vineri, 8 martie 2019, papa Francisc a primit în audiență, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, participanții la conferința internațională ”Religiile și dezvoltarea durabilă. Ascultând strigătul pământului și al săracilor”. A luat parte și pr. prof. dr. Wilhelm Dancă.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
8 martie 2019 – Vatican News
. Când se vorbește de dezvoltare durabilă ”nu putem neglija importanța incluziunii și a ascultării tuturor vocilor, în special a acelor voci care de obicei sunt marginalizate în acest fel de discuții: vocea săracilor, a migranților, a indigenilor și a tinerilor”: a spus papa Francisc primind astăzi în audiență participanții la conferința internațională ”Religiile și obiectivele dezvoltării durabile. Ascultând strigătul pământului și al săracilor”.

Conferința se desfășoară în Cetatea Vaticanului în zilele 7-9 martie 2019 și este organizată de Departamentul pentru serviciul dezvoltării umane integrale în colaborare cu Consiliul pontifical pentru dialogul interreligios. La lucrările Conferinței și la audiența cu Sfântul Părinte a luat parte, printre numeroșii invitați, și pr. prof. dr. Wilhelm Dancă, decanul Facultății de teologie romano-catolică a Universității din București, membru corespondent al Academiei Române.

În discursul său, Sfântul Părinte a subliniat că Agenda 2030 și obiectivele dezvoltării durabile, aprobate de peste 190 de țări în septembrie 2015, ”au fost un mare pas înainte pentru dialogul global, sub semnul unei necesare și noi solidarități universale” (cf. Laudato si, 14). Dezvoltarea durabilă și incluziunea, dezvoltarea integrală, obiectivele, dialogul, angajamentele și populațiile indigene au fost în centrul discursului pe care Sfântul Părinte l-a adresat participanților, pentru a spune că, în cele din urmă ”toate se leagă”.

”Mă bucur să știu”, a afirmat pontiful, ”că participanții la această Conferință sunt dispuși să asculte glasul religiilor când discută despre punerea în practică a obiectivelor dezvoltării durabile. În realitate, toți interlocutorii acestui dialog despre această chestiune complexă sunt chemați să iasă, într-un anumit fel, din propria specializare pentru a găsi răspunsuri la strigătul pământului și al celor săraci. În cazul persoanelor religioase, trebuie să deschidem comorile celor mai bune tradiții ale noastre în vederea unui dialog adevărat și respectuos despre modul în care să construim viitorul planetei noastre. Relatările religioase, chiar dacă vin din vechime, sunt de obicei dense în simbolism și cuprind o convingere astăzi resimțită: că toate sunt în relație și că grija autentică a vieții noastre și a relațiilor noastre cu natura este inseparabilă de fraternitate, dreptate și fidelitate în raportul cu ceilalți” (Laudato si, 70).

Pontiful a remarcat că Agenda 2030 a Națiunilor Unite propune integrarea obiectivelor cu ajutorul a cinci P - persoana, planeta, prosperitatea, pacea și parteneriatul – criterii care au stat, de altfel, la baza actualei Conferințe internaționale din Cetatea Vaticanului.

”Dacă suntem cu adevărat preocupați de dezvoltarea unei ecologii capabile să remedieze pagubele pe care le-am făcut deja”, a spus papa la finalul discursului său, ”atunci nicio branșă a științelor și nicio formă de înțelepciune nu ar trebui să fie lăsate de o parte, și aceasta include religiile și limbajele lor specifice”. ”Religiile ne pot ajuta să pășim pe calea unei adevărate dezvoltări integrale, care este noul nume al păcii” (cf. Paul VI, enc. Populorum progressio, 76-77). ”Vă încurajez să luptați în continuare”, a încheiat pontiful, ”pentru schimbarea pe care o așteaptă circumstanțele actuale pentru că injustiția care face să plângă pământul și pe cei săraci nu este invincibilă”.

08 martie 2019, 12:34