Papa Francisc: nu robotizarea omului, ci umanizarea robotului și a tehnicii
Cetatea Vaticanului – A. Dancă
25 februarie 2019 – Vatican News. Deși tehnologia nu trebuie înțeleasă ca ”o putere străină și ostilă”, trebuie să recunoaștem că ”evoluția actuală a capacității tehnice produce o vrajă periculoasă: în loc să predea vieții umane instrumentele care îi ameliorează cura, există pericolul de a preda viața umană logicii dispozitivelor care îi decid valoarea. Această răsturnare este destinată să producă rezultate nefaste: mașina nu se mulțumește să se conducă singură, dar ajunge să-l conducă pe omul însuși”. Este, pe scurt, mesajul pe care papa Francisc l-a încredințat participanților la adunarea plenară a Academiei pontificale pentru viață, primiți în audiență luni, 25 februarie 2019.
Lucrările adunării plenare se desfășoară în Aula Nouă a Sinodului din Cetatea Vaticanului și au ca temă ”Robo-etica. Persoane, mașini și sănătate”. În cadrul lucrărilor se explorează implicațiile socio-antopologice ale tehnologiei care însoțește viața umană, în special atunci când aceasta se confruntă cu boala, și felul în care robotica din sectorul sănătății modifică nu doar calitatea vieții, dar și percepția etică a persoanei bolnave.
Pontiful a menționat în discursul său scrisoarea ”Humana communitas” pe care a trimis-l luna trecută președintelui Academiei pontificale pentru viață, mons. Vincenzo Paglia, cu ocazia jubileului de 25 de ani al academiei, în special pentru ”serviciul competent și efortul generos în a tutela și a promova viața umană”.
”Cunoaștem dificultățile în care se zbate lumea de astăzi”, a spus papa în cuvântul său. ”Țesutul relațiilor familiale și sociale pare să se destrame din ce în ce mai mult și se răspândește o tendință de a se închide în sine și în propriile interese individuale, cu urmări grave asupra «marii și decisivei chestiuni a unității familiei umane și a viitorului ei» (Humana communitas, nr. 2). Se profilează astfel un paradox dramatic: chiar atunci când omenire posedă capacitățile științifice și tehnice pentru a dobândi o bunăstare răspândită în mod uniform, după mandatul primit de la Dumnezeu, observăm, în schimb, o înăsprire a conflictelor și o creștere a inegalităților. Mitul iluminist al progresului este în declin și acumularea potențialului pe care știința și tehnica l-a furnizat nu obține întotdeauna rezultatele sperate. Într-adevăr, pe de o parte, dezvoltarea tehnologică ne-a permis să rezolvăm probleme care până acum câțiva ani păreau de nedepășit, și suntem recunoscători cercetătorilor care au realizat atare rezultate; pe de alta, au ieșit la suprafață dificultăți și amenințări uneori mai amenințătoare decât cele precedente. Faptul de ”a putea face” riscă să umbrească cine face și pentru cine se face. Sistemul tehnocratic bazat pe criteriul eficienței nu răspunde la cele mai profunde interogative pe care omul și le pune; și dacă pe de o parte nu este posibil să se facă abstracție de resursele sale, pe de alta, acesta impune logica sa celui care le folosește”.
Și totuși, a recunoscut pontiful, ”tehnica este o caracteristică a ființei umane”.
Papa Francisc: «[Tehnica] nu trebuie înțeleasă ca o forță care îi este străină și ostilă, ci ca un produs al muncii sale prin care se ocupă de exigențele vieții pentru sine și pentru ceilalți. Este, așadar, o modalitate specific umană de a locui în lume. Cu toate acestea, evoluția actuală a capacității tehnice produce o vrajă periculoasă: în loc să predea vieții umane instrumentele care îi ameliorează cura, există pericolul de a preda viața umană logicii dispozitivelor care îi decid valoarea. Această răsturnare este destinată să producă rezultate nefaste: mașina nu se mulțumește să se conducă singură, dar ajunge să-l conducă pe omul însuși. Rațiunea umană este, astfel, redusă la o raționalitate alienată de efecte, care nu poate fi considerată demnă de om».
Papa a exemplificat, în acest sens, pagubele grave provocate planetei, ”casa noastră comună”, din cauza folosirii fără criterii a mijloacelor tehnice. De aceea, a subliniat pontiful, ”bioetica globală este un front comun în care este necesar a ne angaja”, în armonie cu ”ecologia integrală” descrisă în enciclica Laudato si.
Vorbind, mai departe, de ”tehnologiile emergente și convergente”, care sunt menționate în scrisoarea ”Humana communitas”, papa a remarcat că ”posibilitatea de a interveni asupra materiei vii la nivele de mărime din ce în ce mai mici, de a elabora volume de informații din ce în ce mai ample, de a monitoriza – și a manipula – procesele cerebrale ale activității cognitive și deliberative, are implicații enorme: atinge pragul însuși al specificității biologice și a diferenței spirituale a umanului. În acest sens am afirmat că ”diferența vieții umane este un bun absolut” (nr. 4).
Papa Francisc: «Este important să o spunem din nou: ”Inteligența artificială, robotica și celelalte inovații tehnologice trebuie să fie folosite în așa fel încât să contribuie la slujirea umanității și la protecția casei noastre comune în loc să fie folosite pentru exact opusul acestora, după cum, din nefericire, se prevede în unele estimări” (Mesaj la World Economic Forum din Davos, 12 ianuarie 2018). Demnitatea inerentă a oricărei ființe umane trebuie pusă cu tenacitate în centrul reflecției și activității noastre».
De altfel, a continuat Sfântul Părinte, însăși denumirea de ”inteligență artificială” poate fi deviantă. ”Termenii folosiți ascund faptul că – în detrimentul îndeplinirii umile a unor îndatoriri servile (este semnificația originară a termenului ”robot”) – automatismele funcționale rămân calitativ distante de prerogativele umane ale cunoașterii și acțiunii. Și, prin urmare, pot deveni periculoși din punct de vedere social. Este, de altfel, concret riscul ca omul să fie tehnologizat, în loc ca tehnica să fie umanizată: așa-numitelor «mașini inteligente» sunt atribuite în grabă capacități care sunt la propriu umane”. ”Dispozitivele artificiale care simulează capacități umane sunt, în realitate, lipsite de calități umane. Este necesar să se țină cont de acestea pentru a orienta reglementarea folosirii lor și cercetarea însăși, spre o interacțiune constructivă și echitabilă între ființele umane și cele mai recente versiuni de dispozitive. Acestea se răspândesc în lumea noastră și transformă radical scenariul existenței noastre. Dacă vom ști să punem în valoare și în fapte aceste referințe, potențialul extraordinar al noilor produse va putea să iradieze beneficiile sale asupra oricărei persoane și a omenirii întregi”.
Dacă este adevărat că ”din datele științelor empirice nu putem extrage deducții metafizice”, pontiful a subliniat că ”putem scoate din acestea indicații care instruiesc reflecția antropologică, chiar și în teologie, după cum s-a întâmplat, de altfel, în istoria sa. Ar fi, într-adevăr, cu totul contrar tradiției noastre genuine să ne înțepenim într-un aparat conceptul anacronistic, incapabil să dialogheze adecvat cu transformările conceptului de natură și artificiul, de condiționare și libertate, de mijloace și scopuri, induse de noua cultură a acțiunii, proprie erei tehnologice. Suntem chemați să mergem pe calea întreprinsă cu fermitate de Conciliul Vatican II, care solicită reînnoirea disciplinelor teologice și o reflecție critică asupra raportului dintre credința creștină și acțiunea morală” (cf. Optatam totius, nr. 16).
”Demersul nostru, chiar și cel intelectual și specializat, va fi un punct de onoare al participării noastre la alianța etică în favoarea vieții umane. Un proiect care acum, într-un context în care dispozitivele tehnologice tot mai sofisticate ating direct calitățile umane ale corpului și psihicului, devine urgent să fie împărtășit cu toți bărbații și femeile angajați în cercetarea științifică și în munca de îngrijire. Este o îndatorire anevoioasă, desigur, dat fiind ritmul susținut al inovației. Exemplul lăsat de maeștrii inteligenței creștine, care au intrat cu înțelepciune și îndrăzneală în procesele contemporaneității lor în vederea unei înțelegeri a patrimoniului credinței la înălțimea unei rațiuni demne de om, trebuie să ne încurajeze și să ne susțină”.
