Cerca

Vatican News
Pope Francis speaks during an inter-religious meeting at the Founder's Memorial in Abu Dhabi Luni, 4 februarie 2019, papa Francisc a prezentat un discurs la întâlnirea despre ”Fraternitatea umană” de la Abu Dhabi. 

Discursul papei Francisc la Abu Dhabi: ”Dumnezeu stă de partea omului care dorește pacea”

Cu un amplu discurs despre bazele religioase ale fraternității umane, papa Francisc a intervenit luni, 4 februarie 2019, la întâlnirea interreligioasă organizată la Abu Dhabi de autoritățile Emiratelor Arabe Unite în ”Anul toleranței”.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
4 februarie 2019 – Vatican News
. ”Fraternitatea umană cere de la noi, reprezentanți ai religiilor, datoria de a interzice orice nuanță a cuvântului război”. În cea de-a doua zi a vizitei sale în Emiratele Arabe Unite, papa Francisc a prezentat luni, 4 februarie a.c., un discurs despre îndatorirea urgentă a religiilor de a construi, pe baza credinței în Dumnezeu creatorul a toate și al tuturor, punți de pace între popoare și civilizații.

Pacea, ca să-și poată lua zborul, are nevoie de cele două aripi: educația și dreptatea. Într-un anotimp ”delicat” al istoriei, marcat de conflicte și indiferență, pontiful a pus accentul pe ”demilitarizarea inimilor” și a cerut religiilor condamnarea necondiționată a oricărei forme de violență, în special a celor care se autojustifică prin recursul la religie.

Dialogul și rugăciunea, coexistența fraternă întemeiată pe educație și dreptate, alături de o dezvoltare umană edificată pe incluziune și drepturile omului sunt semințele de pace pe care religiile trebuie să le cultive ca să ajungă la maturizare și să aducă roade pentru tineri. ”Într-o zi”, a subliniat papa, ”ei vor fi cei care ne vor judeca: bine, dacă le vom fi dat baze solide pentru a crea noi întâlniri de civilizații; rău, dacă le vom fi lăsat numai miraje și perspectiva trista a ciocnirilor nefaste de necivilizații”. ”Nu există alternativă: ori construim împreună viitorul, ori nu va fi un viitor”. 

Papa a sosit în seara de duminică, 3 februarie a.c., la Abu Dhabi pentru o vizită de trei zile la invitația prințului moștenitor șeicul Mohammed Bin Zayed Al Nahyan. După întâlnirile protocolare din cursul dimineții de luni, papa Francisc a luat parte cu un discurs la Întâlnirea interreligioasă dedicată ”Fraternității umane”, organizată în ”Anul toleranței” de autoritățile Emiratelor la ”Founder’s Memorial”. Discursul papei a fost precedat de intervenția marelui imam al moscheii Al-Azhar din Cairo, dr. Ahmad Al-Tayyib.

Marți, 5 februarie a.c., în ultima zi a vizitei sale, pontiful prezidează o așteptată Sf. Liturghie cu credincioșii catolici la centrul sportiv Zayed Sports City.

Numeroși observatori au remarcat caracterul ”istoric” al vizitei papei Francisc în Emiratele Arabe Unite, fiind vorba de prima vizită a unui papă într-o țară din Peninsula Arabică.

Vă oferim aici în traducerea noastră de lucru discursul papei Francisc de la întâlnirea interreligioasă ”Fraternitatea umană” prezentat luni, 4 februarie 2019, la ”Founder’s Memorial” din Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite.

Al Salamo Alaikum! Pacea să fie cu voi!

Mulțumesc din inimă pentru cuvintele lor Alteței Sale șeicul Mohammed Bin Zayed Al Nahyan și dr. Ahmad Al-Tayyib, Marele Imam de Al-Azhar. Sunt recunoscător Sfatului Bătrânilor pentru întâlnirea pe care am avut-o cu puțin timp înainte la Moscheea Șeicului Zayed.

Adresez un salut cordial Autorităților civile și religioase și Corpului diplomatic. Permiteți-mi să mulțumesc sincer pentru primirea călduroasă pe care toți au arătat-o față de mine și de delegația noastră.

Mulțumesc și tuturor celor care au contribuit să facă posibilă această călătorie și care au muncit cu dăruire, entuziasm și profesionalism pentru acest eveniment: organizatorilor, personalului de la Protocol, celui de la Siguranță și tuturor celor care în diferite feluri și-au adus contribuția ”în spatele cortinei”. O mulțumire specială D-lui Mohamed Abdel Salam, fost consilier al Marelui Imam.

Din Patria voastră mă adresez tuturor Țărilor acestei Peninsule, cărora doresc să le transmit cel mai cordial salut, cu prietenie și stimă.

Cu sufletul recunoscător Domnului, în al optulea centenar al întâlnirii dintre Sfântul Francisc din Assisi și sultanul al-Malik al-Kāmil, am acceptat oportunitatea de a veni aici ca om de credință însetat de pace, ca frate care caută pacea cu frații. A vrea pacea, a promova pacea, a fi instrumente de pace: pentru aceasta suntem aici.

Logo-ul acestei călătorii reprezintă un porumbel cu o ramură de măslin. Este o imagine care amintește de povestirea potopului primordial, prezentă în diverse tradiții religioase. Potrivit povestirii biblice, pentru a feri omenirea de distrugere, Dumnezeu îi cere lui Noe să intre în arcă împreună cu familia sa. Astăzi, și noi, în numele lui Dumnezeu, pentru a salvgarda pacea, avem nevoie să intrăm împreună, ca o unică familie, într-o arcă ce poate să brăzdeze mările furtunoase ale lumii: arca fraternității.

Punctul de plecare este recunoașterea faptului că la originea unicei familii umane se află Dumnezeu. El, Creatorul a toate și al tuturor, vrea să trăim ca frați și surori, locuind în casa comună a creației pe care El ne-a dăruit-o. Aici se întemeiază, la rădăcinile umanității noastre comune, fraternitatea, drept ”vocație cuprinsă în planul creator al lui Dumnezeu” (Benedict XVI, Discurs către noii ambasadori pe lângă Sfântul Scaun, 16 decembrie 2010). Ea ne spune că toți avem aceeași demnitate și că nimeni nu poate să fie stăpânul sau sclavul celorlalți.

Nu se poate cinsti Creatorul fără a păstra sacralitatea oricărei persoane și a oricărei vieți omenești: fiecare este la fel de prețios în ochii lui Dumnezeu. Pentru că El nu se uită la familia umană cu o privire de preferință care exclude, ci cu o privire de bunăvoință care include. A recunoaște oricărei ființe umane aceleași drepturi înseamnă a preamări Numele lui Dumnezeu pe pământ. În numele lui Dumnezeu Creatorul, așadar, trebuie condamnată fără ezitare orice formă de violență pentru că este o profanare gravă a Numelui lui Dumnezeu folosirea lui pentru a justifica ura și violența împotriva fratelui. Nu există violență care să poată fi justificată prin religie.

Dușmanul fraternității este individualismul, care se traduce în voința de a se afirma pe sine și propriul grup peste ceilalți. Este o capcană care amenință toate aspectele vieții, chiar și cea mai înaltă și înnăscută prerogativă a omului, adică deschiderea spre transcendență și religiozitate. Adevărata religiozitate constă în a-l iubi pe Dumnezeu din toată inima și pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Prin urmare, comportamentul religios trebuie să fie în permanență purificat de ispita frecventă de a-i judeca pe alții drept dușmani și adversari. Fiecare crez este chemat să depășească decalajul dintre prieteni și dușmani, să-și asume perspectiva Cerului, care-i îmbrățișează pe oameni fără privilegii și fără discriminări.

Doresc, de aceea, să-mi exprim aprecierea pentru efortul acestei Țări de a tolera și garanta libertatea de cult, înfruntând extremismul și ura. Făcând astfel, în timp ce se promovează libertatea fundamentală de a profesa propria credință, exigență intrinsecă realizării însăși a omului, se veghează și pentru ca religia să nu fie manipulată și să riște, admițând violența și terorismul, să se nege pe sine.

Fraternitatea, cu siguranță, ”exprimă și multiplicitatea și diferența care există între frați, care sunt totuși uniți prin naștere și au aceeași natură și aceeași demnitate” (Mesaj pentru Ziua mondială a păcii, 1 ianuarie 2015, nr. 2). Pluralitatea religioasă este expresie a acestei realități. În atare context, atitudinea justă nu este nici uniformitatea forțată, nici sincretismul conciliator: ceea ce suntem chemați să facem ca oameni de credință este să ne angajăm pentru demnitatea egală a tuturor, în numele Celui milostiv care ne-a creat și în al cărui nume trebuie căutate soluționarea contrastelor și fraternitatea în diversitate. Aș vrea să reiterez aici convingerea Bisericii Catolice: ”Nu putem să-l invocăm pe Dumnezeu ca Tată al tuturor oamenilor dacă refuzăm să ne comportăm ca frați față de unii dintre oameni, creați după chipul lui Dumnezeu” (declarația Conciliului Vatican II ”Nostra Aetate” despre relațiile Bisericii cu religiile necreștine, nr. 5).

Variate interogative, cu toate acestea, se impun: cum să avem grijă unii de alții în unica familie umană? Cum să alimentăm o fraternitate nu teoretică, ci una care să se traducă în autentica fraternitate? Cum să facem să predomine incluziunea celuilalt asupra excluziunii în numele propriei apartenențe? În cele din urmă, cum pot religiile să fie canale de fraternitate în loc să fie bariere de separație?

Familia umană și curajul alterității

Dacă credem în existența familiei umane înseamnă, pe cale de consecință, că aceasta trebuie ocrotită ca atare. Ca în orice familie, aceasta se realizează mai ales printr-un dialog zilnic și efectiv. Acesta presupune propria identitate, de la care nu trebuie abdicat pentru a-l complace pe celălalt. Dar în același timp cere curajul alterității (Discurs către participanții la Conferința internațională de pace de la Al-Azhar, Cairo, 28 aprilie 2017), care comportă recunoașterea deplină a celuilalt și a libertății lui și efortul care decurge de a mă dedica pentru ca drepturile lui fundamentale să fie afirmate întotdeauna, pretutindeni și de oricine. Pentru că fără libertate nu mai suntem fii ai familiei umane, ci sclavi. Dintre libertăți, aș vrea să subliniez libertatea religioasă. Aceasta nu se limitează numai la libertatea de cult, dar vede în celălalt cu adevărat un frate, un fiu al aceleiași umanități a mele, pe care Dumnezeu îl lasă liber și pe care nicio instituție umană nu poate să-l constrângă, nici chiar în numele său.

Dialogul și rugăciunea

Curajul alterității este sufletul dialogului, care se bazează pe sinceritatea intențiilor. Dialogul, într-adevăr, este compromis de prefăcătorie, care mărește distanța și suspiciunea: nu se poate să proclami fraternitatea și apoi să acționezi în sensul contrar. Potrivit unui scriitor modern, ”cine se minte pe sine și ascultă de propriile minciuni, ajunge la punctul că nu mai poate să deosebească adevărul, nici înăuntrul său, nici în jurul său, și în acest fel începe să nu mai aibă nicio stimă față de sine și față de alții” (F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, ed.it. II, 2, Milano 2012, p. 60).

În toate acestea rugăciunea este esențială. Aceasta, în timp ce întrupează curajul alterității față de Dumnezeu, în sinceritatea intenției, purifică inima de replierea asupra sa. Rugăciunea făcută cu inima este reconstituantă de fraternitate. De aceea, ”în ce privește viitorul dialogului interreligios, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne rugăm. Și să ne rugăm unii pentru alții: suntem frați! Fără Domnul, nimic nu este cu putință; împreună cu El, totul devine posibil! Fie ca rugăciunea noastră – fiecare după propria tradiție – să adere pe deplin la voința lui Dumnezeu, care dorește ca toți oamenii să se recunoască frați și să trăiască ca atare, formând marea familie umană în armonia diversităților” (Audiență generală interreligioasă, 28 octombrie 2015).

Nu există alternativă: ori construim împreună viitorul ori nu va fi un viitor. Religiile, în particular, nu pot renunța la îndatorirea urgentă de a construi punți între popoare și culturi. A venit timpul în care religiile să se dedice mai activ, cu curaj și îndrăzneală, fără prefăcătorii, ca să ajute familia umană să maturizeze capacitatea de reconciliere, viziunea de speranță și itinerariile concrete de pace.

Educația și dreptatea

Revenim, astfel, la imaginea inițială cu porumbelul păcii. Ca să-și ia zborul, și pacea are nevoie de aripi care să o susțină. Aripile educației și dreptății.

Educația – în latină arată extracția, a scoate afară – înseamnă a duce la lumină resursele prețioase ale sufletului. Este reconfortant să vezi că în această Țară nu se investește numai în extracția de resurse ale solului, dar și în cele ale inimii, în educația tinerilor. Este un efort care îmi doresc să continue și să se răspândească pretutindeni. Chiar și educația are loc în relație, în reciprocitate. Lângă celebra maximă antică ”Cunoaște-te pe tine însuți!” trebuie să punem alături ”Cunoaște-ți fratele!”: istoria lui, cultura și credința lui, pentru că nu există cunoaștere adevărată de sine fără celălalt. Ca oameni, dar și mai mult ca frați, să ne amintim unii altora că nimic din ceea ce este omenesc nu poate să ne rămână străin (cf. Publius Terentius Afer, Heautontimorumenos I, 1, 25). Este important pentru viitor să formăm identități deschise, capabile să învingă ispita de a se închide în sine și de a deveni rigide. A investi în cultură înseamnă a favoriza o descreștere a urii și o creștere a civilizației și prosperității. Educația și violența sunt invers proporționale. Institutele catolice, care se bucură de mare apreciere în această Țară și în regiune, promovează acest fel de educație în spiritul păcii și al cunoașterii reciproce pentru a preveni violența.

Tinerii, deseori înconjurați de mesaje negativ e și de fake news, au nevoie să învețe să nu creadă în ademenirile materialismului, urii și prejudecăților; să învețe să reacționeze la nedreptate și chiar la experiențele dureroase ale trecutului; să învețe să apere drepturile altora cu aceeași vigoare cu care apără propriile drepturi. Într-o zi, ei vor fi cei care ne vor judeca: bine, dacă le vom fi dat baze solide pentru a crea noi întâlniri de civilizații; rău, dacă le vom fi lăsat numai miraje și perspectiva trista a ciocnirilor nefaste de necivilizații.

Dreptatea este cea de-a doua aripă a păcii, care deseori nu este compromisă de episoade izolate, ci este devorată lent de cancerul nedreptății. Nu se poate, așadar, să crezi în Dumnezeu și să nu cauți să practici dreptatea față de toți, după regula de aur: ”Tot ce vreți ca oamenii să facă pentru voi, faceți și voi pentru ei, căci aceasta este Legea și Profeții” (Mt 7,12).

Pacea și dreptatea sunt inseparabile! Profetul Isaia spune: ”Lucrarea dreptății va da pacea” (32,17). Pacea moare când divorțează de dreptate, dar dreptatea rezultă falsă dacă nu este universală. O dreptate orientată numai spre rude, compatrioți, credincioșii aceleiași credințe este o dreptate șchioapă, este o nedreptate mascată!

Religiile au și îndatorirea de a aminti că lăcomia după profit face inima insensibilă și că legile pieței actuale, cerând totul și imediat, nu ajută întâlnirea, dialogul, familia, dimensiunile esențiale ale vieții care au nevoie de timp și răbdare. Religiile să fie voce a celor din urmă, care nu sunt statistici, ci frați, și să stea de partea celor săraci; să vegheze ca santinele de fraternitate în noaptea conflictelor, să fie rechemări vigilente pentru ca omenirea să nu închidă ochii în fața nedreptăților și să nu se resemneze niciodată la numeroasele drame ale lumii!

Deșertul care înflorește

După ce am vorbit de fraternitate ca arcă a păcii, aș vrea acum să mă inspir dintr-o altă imagine, a deșertului, care aici ne înconjoară.

Aici, în câțiva ani, cu clarviziune și înțelepciune, deșertul a fost transformat într-un loc prosper și ospitalier; deșertul a devenit, din obstacol de netrecut și inaccesibil, un spațiu de întâlnire între culturi și religii. Aici, deșertul a înflorit, nu doar pentru câteva zile pe an, ci pentru mulți ani de acum înainte. Această Țară, în care nisipul și zgârie-norii se întâlnesc, continuă să fie o importantă răscruce între Occident și Orient, între Nordul și Sudul planetei, un loc de dezvoltare, unde spații cândva ostile acordă locuri de muncă pentru persoane din diferite națiuni.

Chiar și dezvoltarea, cu toate acestea, are adversarii săi. Și dacă dușmanul fraternității era individualismul, aș vrea să arăt ca obstacol pentru dezvoltare indiferența, care ajunge să schimbe realități înfloritoare în ținuturi pustii. Într-adevăr, o dezvoltare pur utilitaristă nu oferă un progres real și durabil. Numai o dezvoltare integrală și coerentă dispune un viitor demn de om. Indiferența te împiedică să vezi comunitatea umană dincolo de câștiguri și fratele dincolo de munca pe care o desfășoară. Indiferența, într-adevăr, nu se uită la ziua de mâine, nu ține cont de viitorul creației, nu are grijă de demnitatea străinului și de viitorul copiilor.

În acest context mă bucur că chiar aici, la Abu Dhabi, în luna noiembrie a anului trecut, a avut loc primul Forum al Alianței interreligioase pentru Comunități mai sigure pe tema demnității copilului în era digitală. Acest eveniment a receptat mesajul lansat la Roma cu un an înainte în cadrul Congresului internațional pe aceeași temă, la care mi-am dat toată susținerea și încurajarea mea. Mulțumesc, așadar, tuturor liderilor care se angajează în acest domeniu și asigur susținerea, solidaritatea și participarea mea și a Bisericii Catolice la această cauză foarte importantă a protecției minorilor în toate expresiile ei.

Aici, în deșert, s-a deschis o cale de dezvoltare fecundă care, pornind de la muncă, oferă speranțe multor persoane din variate popoare, culturi și religii. Printre ei, și mulți creștini, a căror prezență în regiune datează cu secole în urmă, au găsit oportunități și aduc o contribuție semnificativă la creșterea și bunăstarea Țării. Alături de abilitățile lor profesionale, ei aduc credința lor genuină. Respectul și toleranța pe care le întâlnesc, ca și locurile de cult necesare în care se roagă, le permit acea maturizare spirituală care, apoi, se răsfrânge în beneficiul întregii societăți. Încurajez la continuarea acestui drum pentru ca cei care aici trăiesc sau sunt în trecere să păstreze nu doar imaginea marilor opere ridicate în deșert, dar și a unei națiuni care îi include și îmbrățișează pe toți.

În acest spirit îmi exprim urarea, nu doar aici, dar în toată regiunea iubită și nevralgică a Orientului Mijlociu, pentru oportunități concrete de întâlnire: societăți în care persoanele de diverse religii să aibă același drept la cetățenie și unde numai violenței, în orice formă a ei, să-i fie retras un asemenea drept.

O coexistență fraternă, întemeiată pe educație și dreptate; o dezvoltare umană, edificată pe incluziunea primitoare și pe drepturile tuturor: acestea sunt semințele de pace pe care religiile sunt chemate să le facă să încolțească. Religiilor, poate mai mult ca niciodată, le revine în acest moment istoric delicat o îndatorire ce nu suportă amânare: să contribuie activ la demilitarizarea inimii omului. Cursa înarmării, extinderea propriilor zone de influență, politicile agresive în detrimentul celorlalți nu vor aduce niciodată stabilitate. Războiul nu știe să creeze altceva decât mizerie, armele, nimic altceva decât moarte!

Fraternitatea umană cere de la noi, reprezentanți ai religiilor, datoria de a interzice orice nuanță de aprobare a cuvântului război. Să-l restituim cruzimii lui mizerabile! Sub ochii noștri avem urmările lui nefaste. Mă gândesc în special la Yemen, Siria, Irak și Libia. Împreună, frați în unica familie umană voită de Dumnezeu, să ne angajăm împotriva logicii de putere armată, împotriva monetizării relațiilor, înarmării frontierelor, înălțării zidurilor, reducerii la tăcere a celor săraci; la toate acestea, să opunem puterea dulce a rugăciunii și efortul zilnic al dialogului. Faptul că suntem împreună astăzi să fie un mesaj de încredere, o încurajare pentru toți oamenii de bunăvoință ca să nu capituleze la potopul violenței și la deșertificarea altruismului. Dumnezeu stă de partea omului care dorește pacea. Și din ceruri, binecuvântează orice pas care, pe această cale, se face pe pământ.

04 februarie 2019, 16:46