Cerca

Vatican News
VATICAN RELIGION POPE Papa Francisc la Sf. Liturghie în capela Casei Sf. Marta din Cetatea Vaticanului  (ANSA)

”Sf. Marta”. Papa Francisc: creștini nu cu inima înrăită, ci deschisă la harul ceresc

La omilia Sfintei Liturghii celebrată joi, 17 ianuarie 2019, în capela Casei ”Sf. Marta”, papa Francisc a făcut un comentariu la lecturile biblice ale zilei (Evr 3,7-14 și Mc 1,40-45) și a criticat înclinația creștinului spre o viață de compromis.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
17 ianuarie 2019 – Vatican News
. ”Aveți grijă, fraților, ca nu cumva să fie în vreunul dintre voi o inimă înrăită de necredință, încât să se îndepărteze de Dumnezeul cel viu” (Evr 3,12). Avertismentul grav din prima lectură biblică a zilei, luată din Scrisoarea către Evrei (3,7-14), a fost în centrul omiliei papei Francisc de la Sf. Liturghie celebrată în cursul dimineții în Casa ”Sf. Marta”. Comunitatea creștină, a subliniat pontiful, este expusă în toate componentele ei – preoți, călugări, episcopi – la pericolul de a cădea într-o ”inimă înrăită”. Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă un avertisment atât de greu pentru comunitatea creștină de astăzi, papa a evidențiat trei cuvinte cheie: împietrire, încăpățânare și ademenire.

O inimă împietrită este o inimă închisă, una ”care nu vrea să crească, se pune pe metereze în apărare, se închide”. În decursul vieții, pot fi mulți factori care duc la împietrirea inimii, precum o suferință grea. Dar cine rămâne în această atitudine, ca discipolii de la Emaus sau apostolul Toma, arată că are ”o inimă mică și înrăită”.
Papa Francisc: «Ne putem întreba: eu am inima împietrită, am inima închisă? Îi permit inimii mele să crească, mi-e teamă să crească? Se crește întotdeauna prin încercări, dificultăți, după cum creștem cu toții de copii: învățăm să mergem căzând. De la patru lăbuțe până la mersul normal, de câte ori nu am căzut?! Dar se crește prin dificultăți. Împietrire. La fel, închidere. Cel care rămâne în acestea... ”Cine sunt aceștia, părinte?” Sunt cei cu inima mică. A avea o inimă mică este o atitudine urâtă într-un creștin, îi lipsește curajul de a trăi. Se închide, are o inimă mică.»

Al doilea cuvânt este încăpățânarea. ”Îndemnaţi-vă unul pe altul în fiecare zi cât timp se mai poate spune astăzi, ca să nu se împietrească vreunul dintre voi”, se spune mai departe în Scrisoarea către Evrei (v. 13). Este acuzația pe care protomartirul Ștefan, a remarcat pontiful, o aduce celor care, în cele din urmă, îl vor ucide cu pietre. ”Încăpățânarea spirituală” este semnul unei inimi rebele, închisă în propriile gânduri, nedeschisă la lucrarea Duhului Sfânt. Este, de altfel, profilul ideologilor, al celor mândri și plini de orgoliu.
Papa Francisc: «Ideologia este o încăpățânare. Cuvântul lui Dumnezeu, harul Duhului Sfânt nu sunt ideologie, sunt viață care te fac să crești, iar și iar, să mergi înainte și chiar să-ți deschizi inima la semnalele Duhului Sfânt, la semnele timpurilor. Dar încăpățânarea înseamnă și orgoliu, mândrie. Este încăpățânarea aceea care face foarte mult rău: cei închiși la inimă, cei împietriți – este primul cuvânt – sunt cu inima mică. Cei încăpățânați, cei împietriți, după cum spune textul, sunt ideologii. Fiecare să se gândească: eu am o inimă încăpățânată? Sunt în stare să le ascult pe celelalte persoane? Și dacă gândesc altfel, să spun: ”Eu așa cred...”. Sunt capabil să dialoghez? Cei încăpățânați nu dialoghează, nu știu, pentru că se apără întotdeauna cu ajutorul ideilor, sunt ideologi. Și cât rău fac poporului lui Dumnezeu ideologiile, cât rău, pentru că blochează lucrarea Duhului Sfânt.»

Ultimul cuvânt asupra căruia papa s-a oprit la omilie este ”seducția”, ademenirea păcatului. Aceasta este lucrarea diavolului, ”marele seducător”, ”un mare teolog, dar fără credință, plin de ură”, care vrea ”să intre și să pună stăpânire asupra inimii” și știe cum să facă.
Papa Francisc: «Iar cu ademenirea, ori te convertești și îți schimbi viața ori cauți un compromis: un pic așa și un pic așa, un pic de partea asta și un pic de partea cealaltă... ”Da, da, îl urmez pe Domnul, dar îmi place și această ademenire, dar un pic”. În acest fel, începi să duci o viață creștină duplicitară. Pentru a folosi un cuvânt al marelui [profet] Ilie adresat poporului lui Israel în acel moment: ”Voi șchiopătați de ambele picioare!”. A șchiopăta de ambele picioare, fără să ai unul stabil. Este viața de compromis. ”Da, sunt creștin, îl urmez pe Domnul, dar, dar las să intre acest lucru, cutare lucru...”. Așa sunt cei lâncezi, cei care merg întotdeauna la compromis: creștini de compromis. Și noi facem acest lucru de multe ori: un compromis. Atunci când Domnul, prin Poruncile sale sau prin inspirațiile Duhului Sfânt, ne face cunoscută calea, [noi spunem] că îmi place cutare lucru și caut felul prin care pot să merg pe două drumuri, șchiopătând cu ambele picioare».

Duhul Sfânt, a fost rugăciunea finală a papei, ”să ne lumineze pentru ca nimeni să nu aibă o inimă înrăită”, să nu aibă ”o inimă împietrită, care să te ducă la micime sufletească; o inimă încăpățânată care să te ducă la răzvrătire, care să te ducă la ideologie; o inimă sedusă, sclavă a ademenirii, care să te ducă la un creștinism de compromis”.

17 ianuarie 2019, 11:59