Căutare

US Conference of Catholic Bishops takes place amid fallout from pedophile priests scandal US Conference of Catholic Bishops takes place amid fallout from pedophile priests scandal 

Andrea Tornielli, despre Scrisoarea papei Francisc către episcopii americani

Recenta Scrisoare a papei Francisc către episcopii americani trasează un parcurs de urmat pentru întreaga Biserică: afirmă directorul editorial Andrea Tornielli într-un comentariu la Scrisoarea adresată prelaților din Statele Unite ale Americii.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
4 ianuarie 2019 – Vatican News
. Directorul editorial al Departamentului de comunicare al Sf. Scaun, Andrea Tornielli, a făcut un comentariu la Scrisoarea adresată recent de papa Francisc episcopatului american, reunit în aceste zile (2-8 ianuarie) pentru exerciții spirituale la Chicago. Zilele de reculegere pe care episcopii catolici americani din nordul Statelor Unite le petrec împreună, avându-l ca îndrumător pe predicatorul Casei Pontificale, pr. Raniero Cantalamessa, OFMCap., contribuie la efortul de discernământ al Bisericii în fața crizei provocată de abuzurile comise de unii membri ai clerului în ultimele decenii. Exercițiile spirituale se desfășoară la seminarul din Mundelein (Chicago) și au ca temă cuvintele Evangheliei: ”A constituit doisprezece, pe care i-a numit și apostoli, ca să fie cu el și să-i trimită să predice” (Mc 3,14).

Vă oferim aici în traducerea noastră de lucru comentariul lui Andrea Tornielli:

«Scrisoarea pe care papa Francisc a trimis-o ca semn al apropierii sale personale față de episcopii din Statele Unite ale Americii, reuniți pentru reculegere spirituală la Chicago, oferă o cheie de lectură pentru a înțelege privirea sa asupra crizei abuzurilor ținând cont și de întâlnirea la vârf pe această temă din februarie în Cetatea Vaticanului. În discursul adresat Curiei Romane pe 21 decembrie [2018], papa s-a exprimat de o manieră amplă, determinată și viguroasă pe această temă. Acum, în mesajul adresat episcopilor americani, nu se lungește în a analiza fenomenul abuzurilor de putere, de conștiință și sexuale în dauna minorilor și a adulților vulnerabili, dar merge la rădăcina problemei indicând o cale de ieșire.

”Credibilitatea Bisericii”, recunoaște încă o dată pontiful, ”a fost pusă grav în discuție și slăbită de aceste păcate și crime, dar mai ales de voința de a le disimula și a le ascunde”. Dar nodul central al Scrisorii trebuie căutat în răspunsul sugerat. Papa, în realitate, pune în gardă cu privire la încrederea prea mare în acțiuni care apar ”utile, bune și necesare”, ba chiar ”juste”, dar care nu au ”gustul Evangheliei” dacă tind să reducă răspunsul la rău numai la o chestiune organizatorică.

Nu are întotdeauna ”gustul Evangheliei” o Biserică transformată în ”agenție de resurse umane” care își pune încrederea numai în strategii, organigrame, cele mai bune practici de conducere, în loc să-și pună încrederea în prezența Celui care o conduce de două mii de ani cu puterea mântuitoare a harului și cu lucrarea tăcută și zilnică a Duhului Sfânt.

În ultimii ani pontifii au introdus norme mai adecvate și severe pentru a contrasta fenomenul abuzurilor și alte indicații vor veni din dialogul colegial al episcopilor din lumea întreagă uniți cu Petru. Dar remediul ar putea să se dovedească ineficient dacă nu va fi însoțit ”de convertirea minții noastre (metanoia), de modul nostru de a ne ruga, de a gestiona puterea și banul, de a trăi autoritatea și chiar de felul în care ne relaționăm între noi și cu lumea”.

Credibilitatea nu se construiește prin strategii de marketing. Va fi rodul unei Biserici care știe să depășească dezbinările și contrapunerile interne. O Biserică a cărei acțiune decurge din faptul că oglindește o lumină care nu este a ei, ci îi este dăruită fără încetare. O Biserică ce nu se vestește pe sine și propria bravură, făcută din păstori și credincioși care, după cum afirmă papa, se recunosc păcătoși și invită la convertire pentru că au simțit și simt asupra lor iertarea și milostivirea».

04 ianuarie 2019, 10:00