Cerca

Vatican News
VATICAN-POPE-ANGELUS Papa Francisc la rugăciunea "Angelus", din Piaţa Sfântul Petru, de duminică, 16 decembrie 2018  (AFP or licensors)

Bucurie, rugăciune şi gratitudine, în aşteptarea Crăciunului: papa Francisc, la "Angelus"

Bucură-te, fiică a Sionului! Strigă de veselie, Israel! Veseleşte-te şi jubilează din toată inima, fiică a Ierusalimului! Domnul a îndepărtat judecăţile tale, l-a îndepărtat pe duşmanul tău. Regele lui Israel, Domnul, este în mijlocul tău şi nu te vei mai teme de rău. În ziua aceea, se va zice în Ierusalim: "Nu te teme!", şi în Sion: "Să nu-ţi slăbească mâinile!" Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un viteaz care salvează; se va bucura cu veselie pentru tine, şi va tăcea în iubirea lui. Se va veseli pentru tine cu cântare de bucurie. Pe cei din tine care sunt mâhniţi că sunt departe de sărbători îi voi aduna şi va fi ridicată ocara de deasupra lor. (Sof 3,14-18)
Emisiunea de duminică, 16 decembrie 2018

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

16 decembrie 2018 – Vatican News. «În această a treia duminică a Adventului, liturgia ne invită la bucurie. Cu aceste cuvinte se adresează profetul Sofonia acelei mici părți a poporului lui Israel: Bucură-te, fiică a Sionului! Strigă de veselie, Israel! Veseleşte-te şi jubilează din toată inima, fiică a Ierusalimului! (Sof 3,14). Locuitorii acestei cetăţi sfinte sunt îndemnaţi să se bucure pentru că Domnul şi-a revocat condamnarea (v 15). Dumnezeu a iertat, nu a vrut să pedepsească! În consecință, pentru popor nu mai există un motiv de tristețe și descurajare, ci totul conduce la un sentiment de gratitudine plină de bucurie față de Dumnezeu, care vrea întotdeauna să-i răscumpere și să-i salveze pe cei pe care îi iubește. Și dragostea Domnului pentru poporul său este neîncetată, comparabilă cu bunătatea unui tată faţă de fii, a mirelui faţă de mireasă, după cum spune profetul Sofonia: "Se va bucura cu veselie pentru tine, şi va tăcea în iubirea lui. Se va veseli pentru tine cu cântare de bucurie" v.17)», a spus papa Francisc, adresându-se pelerinilor prezenţi în Piaţa Sfântul Petru, în cea de-a treia Duminica din Advent, numită altădată în tradiţia creştină romană duminica "Gaudete", de la primul cuvânt în latină al cântării de intrare, care înseamnă „Bucuraţi-vă!”.

Pornind de la îndemnul profetului Sofonia din prima lectură a liturgiei Duminicii, luată din Cartea profetului Sofonia, capitolul 3, îndemn "deosebit de potrivit pentru timpul în care ne pregătim pentru Crăciun", deoarece se referă la sosirea lui Isus, Emanuel, ("Dumnezeu cu noi"), pontiful a făcut legătura cu un alt îndemn la bucurie, prezent în Evanghelia după sfântul Luca, capitolul 3. Explicând că mesajul din profetul Sofonia – "Regele lui Israel, Domnul, este în mijlocul tău şi nu te vei mai teme de rău" – îşi găseşte semnificaţia deplină în momentul Bunei Vestiri, pontiful a subliniat că îndemnul la bucurie adresat de arhanghelul Gabriel Fecioarei Maria este ca un ecoul al cuvintelor profetului Sofonia.

Succesiv, referindu-se la a doua lectură din liturgia duminicii, luată din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni, capitolul 4, pontiful a amintit că şi apostolul Paul ne îndeamnă să nu ne îngrijorăm pentru cele fără de importanţă ci, în orice împrejurare, să-i prezentăm Domnului cererile, necesităţile şi preocupările noastre. Pontiful a mai spus că, pentru a accepta îndemnul Domnului la bucurie trebuie să fim dispuşi să ne punem în discuţie, invocând ajutorul Maicii Domnului pentru a ne deschide inimile faţă de "Dumnezeu-care-vine, pentru ca El să ne inunde de bucurie întreaga viaţă".

În aşteptarea Crăciunului, bucurie, rugăciune şi gratitudine

«Bucuria, rugăciunea şi gratitudinea sunt trei atitudini care ne pregătesc să trăim în mod autentic sărbătoarea Naşterii Domnului», se spune în mesajul papei Francisc postat pe contul de Tweeter @Pontifex, duminică, 16 decembrie, a.c., când, la ora prânzului, Piaţa Sfântul Petru s-a umplut de copiii din oratoriile romane, veniţi pentru tradiţionala binecuvântare a Pruncuşorilor care vor fi aşezaţi în ieslele amenajate cu prilejul sărbătorii Naşterii Mântuitorului.

Binecuvântarea "Pruncuşorilor"

Întâlnirea cu pontiful a copiilor din oratoriile parohiilor Romei, stabilită pentru a treia Duminică din Advent, a fost dorită de papa Paul al VI-lea şi a devenit, în decursul anilor, o tradiţie dusă mai departe de pontifii care i-au urmat papei Montini. Tema aleasă în acest an pentru tradiţionala binecuvântare a Pruncuşorilor este "Bucuria deplină într-un leagăn".

Papa Francisc: «Și acum mă adresez în mod deosebit vouă, dragi copii din Roma, care aţi venit pentru binecuvântarea "Pruncuşorilor", însoțiţi de episcopul auxiliar mons. Ruzza. Mulțumesc Centrului Oratorii Romane şi voluntarilor. Dragi copii, când, în casele voastre, vă veți reculege în rugăciune înaintea ieslei, fixându-vă privirea asupra Pruncului Isus veți simți uimirea faţă de marele mister al lui Dumnezeu făcut om; și Duhul Sfânt va pune în inima ta smerenia, duioşia și bunătatea lui Isus. Acesta este Crăciunul adevărat! Aşa să fie pentru voi şi pentru cei din familiile voastre.»

Referindu-se la prezenţa copiilor în Piaţa Sfântul Petru pentru binecuvântarea Pruncuşorilor, părintele Simone Carosi, asistent spiritual în cadrul Centrului Oratorii Romane, care organizează evenimentul a spus pentru Vatican News: «Este un moment intens care caracterizează de mulţi ani activitatea oratoriilor, marcând acest timp al Crăciunului şi fiind o relansare a dorinţei ca Isus să devină centrul vieţii fiecărui copil şi al fiecărui oratoriu.»

16 decembrie 2018, 13:10