Cerca

Vatican News
2018.11.21  GMG PANAMA - Conferenza Episcopale Panama Biserica catolică din Panama așteaptă cu bucurie sosirea papei Francisc la ZMT 2019. 

Papa Francisc în Panama: programul călătoriei apostolice la ZMT 2019

Sala de presă a Sf. Scaun a publicat ieri programul călătoriei apostolice pe care papa Francisc o efectuează în Panama cu ocazia celei de-a 34-a Zi mondială a tineretului (22-27 ianuarie 2019). Papa acordă atenție și tinerilor aflați în dificultate.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
21 noiembrie 2018 – Vatican News. Două Sfinte Liturghii solemne, o celebrare penitențială, șapte discursuri publice, o vizită la președintele republicii dar și la minorii aflați în regim de corecție, un prânz cu oficialitățile dar și cu reprezentanții tinerilor din lumea întreagă adunați în Panama pentru a 34-a Zi mondială a tineretului, sunt câteva repere din agenda călătoriei apostolice pe care papa Francisc o efectuează în țara central-americană în zilele 23-27 ianuarie 2019.

Va fi prima călătorie apostolică internațională din 2019 și cea de-a 26-a a pontificatului, cea mai recentă având loc în zilele 22-25 septembrie 2018 în Țările Baltice. Următoarea călătorie apostolică a noului an calendaristic este programată în Maroc (30-31 martie 2019).

Programul călătoriei apostolice în Panama

Potrivit programului oficial al călătoriei apostolice în Panama, papa Francisc pleacă de la Roma miercuri, 23 ianuarie 2019, la ora locală 9.35 de pe aeroportul Roma – Fiumicino și ajunge pe aeroportul internațional Tocumen din Panama la ora locală 16.30.

Joi, 24 ianuarie, are loc în cursul dimineții ceremonia de bun venit la sediul președinției, Palacio de las Garzas, urmată de vizita de curtoazie la președintele republicii. Succesiv, la Ministerul de externe (Palacio Bolivar), papa adresează primul discurs al vizitei la întâlnirea cu autoritățile, membrii Corpului Diplomatic și reprezentanții societății civile. La 11.15, papa se întâlnește cu episcopii din țările Americii Centrale și ține al doilea discurs al călătoriei. După amiază, la ora locală 17.15 are loc ceremonia de primire și de deschidere, cu un discurs al Sfântului Părinte, a Zilei mondiale a tineretului în parcul ”Campo Santa Maria la Antigua” din Cinta Costera.

Vineri, 25 ianuarie, papa prezidează Liturgia penitențială cu tinerii privați de libertate, programată la 10.30, la Centrul de minori Las Garzas de Pacora. După amiază, Sfântul Părinte participă și ține un discurs la ”Calea Crucii” cu tinerii, începând cu 17.30, în parcul de la Cinta Costera.

Veghea de rugăciune cu tinerii la ZMT 2019

Sâmbătă, 26 ianuarie, trei momente marchează agenda călătoriei apostolice a papei Francisc: la 9.15, Sfânta Liturghie, omilia și consacrarea altarului catedralei Santa Maria la Antigua, prânzul la ora 12.15 cu tinerii la Seminarul Mare San José și Veghea de rugăciune cu tinerii și ultimul discurs al zilei la 18.30 în parcul ”Campo San Pablo II – Metro Park”.

Sfânta Liturghie de încheiere a ZMT 2019

În fine, duminică, 27 ianuarie, papa Francisc prezidează la ora locală 8.00 Sfânta Liturghie și ține omilia pentru cea de-a 34-a Zi mondială a tinerilor în parcul ”Campo San Pablo II – Metro Park”. Succesiv, pontiful face o vizită la casa ”Hogar del Buen Samaritano” și ține un discurs urmat de rugăciunea ”Îngerul Domnului”. La 16.30, papa are o întâlnire cu voluntarii Zilei mondiale a tineretului pe stadionul ”Rommel Fernandez” și ține ultimul discurs al călătoriei apostolice. La ora 18.00, cu ceremonia simplă de plecare, Sfântul Părinte începe călătoria de întoarcere la Roma, unde sosirea este prevăzută pe aeroportul Ciampino luni, 28 ianuarie, în jurul orei locale 12.00.

21 noiembrie 2018, 09:47