Versiune Beta

Cerca

Vatican News
22-29.07.2013 GMG Rio de Janeiro 22-29.07.2013 GMG Rio de Janeiro 

Despre înţelepciunea timpului, la întâlnirea cu papa Francisc, din 23 octombrie

Marţi, 23 octombrie, la ora 16, la Institutul de Patristică Augustinianum, din Roma, tineri şi vârstnici din întreaga lume se vor întâlni cu papa Francisc în contextul iniţiativei "La saggezza del tempo" (Înţelepciunea timpului), organizată cu prilejul Sinodului episcopilor dedicat tinerilor.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

19 octombrie 2018 – Vatican News. "Pentru a ne îndrepta spre viitor este nevoie de rădăcini profunde, de memorie, de curaj, este nevoie de utopie sănătoasă. Iată ce mi-aş dori: o lume care să trăiască o nouă îmbrăţişare dintre tineri şi vârstnici". Această convingere a papei Francisc exprimă esenţa iniţiativei intitulată "La saggezza del tempo" (Înţelepciunea timpului), cu desfăşurare marţi, 23 octombrie, la ora 16, la Institutul de Patristică Augustinianum, din Roma.

Definită "un eveniment cu Sfântul Părinte în dialog cu tinerii şi bătrânii", iniţiativa cuprinde prezentarea unui proiect destinat alianţei dintre generaţii, prezentarea unei cărţi şi o întâlnire cu papa Francisc.

La întâlnirea cu pontiful vor participa tineri şi vârstnici din întreaga lume, alături de arhiepiscopul de Panama, mons. José Domingo Ulloa Mendieta, preşedinte al Comitetului de organizare al Zilei Mondiale a Tinerilor din 2019 şi părintele Antonio Spadaro, director al revistei "La Civiltà Cattolica".

Evenimentul reprezintă împlinirea unui proiect inspirat din gândirea papei Francisc care, de mai multă vreme, dedică atenţie relaţiei dintre generaţii astfel încât să parcurgă împreună calea vieţii de credinţă. Şi volumul care va fi prezentat la eveniment este o expresie a necesităţii relaţiei dintre vârstnici şi tineri. Cartea cuprinde 250 de interviuri comentate de Sfântul Părinte. Interviurile au fost realizate în peste 30 de ţări, cu ajutorul organizaţiei neguvernamentale Unbound, publicarea datorându-se unui grup de edituri coordonate de editura americană Loyola Press. Cartea va apărea simultan în Statele Unite şi Italia, urmând să fie publicată în 30 de limbi.

Iniţiativa din 23 octombrie va începe prin proiecţia unui video intitulat "Faces of Wisdom" (Chipuri ale înţelepciunii) şi cu piese corale interpretate de corul Diecezei de Roma, condus de mons. Marco Frisina. Succesiv intervenţiei mons. José Domingo Ulloa Mendieta şi a părintelui Antonio Spadaro, Sfântul Părinte va răspunde întrebărilor unui grup de tineri şi vârstnici proveniţi din Columbia, Italia, Malta, Statele Unite. Printre interlocutorii papei Francisc se va număra şi regizorul Martin Scorseze.

19 octombrie 2018, 09:03