Papa Francisc - Rozariul, rugăciunea inimii mele
7 octombrie 2018 – Vatican News. Rugăciunea Rozariului este o barieră împotriva diviziunilor celui rău, potrivit convingerii papei Francisc care – citându-l pe papa Paul al VI-lea – a definit această rugăciune mariană "compendiul întregii Evanghelii".
Într-un recent interviu pentru cotidianul catolic italian "Avvenire", părintele Corrado Maggioni, subsecretar în cadrul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, aminteşte că "dintotdeauna Biserica trebuie să se confrunte cu diviziuni şi păcate, chiar dacă în prezent asistăm la modalităţi care suscită dezorientare, pentru că nu te-ai aştepta la aşa ceva. Când devin şi mai evidente încercările diabolice de a crea rupturi în veşmântul Bisericii – Mireasa lui Cristos – este necesară recurgerea la rugăciune, atât personală cât şi comunitară".
De altfel, pentru luna octombrie, răspunzând solicitării papei Francisc, Reţeaua Mondială de Rugăciune a lansat o "Campanie specială" de rugăciune intensă, care a început luni, 1 octombrie. Îndemnul pontifului se înscrie în luna dedicată devoţiunii Sfântului Rozariu, rugăciune pe care fericitul Bartolo Longo o numea "lanț dulce ce ne leagă de Dumnezeu, lanț de iubire care ne face frați", "armă de pace și iertare".
Rozariul – despre care sfântul Ioan Paul al II-lea spunea, în scrisoarea apostolică "Rosarium Virginis Mariae" că "are simplitatea unei rugăciuni populare, dar și profunzimea teologică a unei rugăciuni potrivite pentru aceia care simt nevoia unei contemplații mai profunde" – este şi rugăciunea care însoţeşte viaţa papei Francisc, despre care a spus "Rozariul este rugăciunea inimii mele".
Rozariul este şi o rugăciune de pace "și datorită roadelor de iubire pe care le produce", se spune în scrisoarea apostolică a papei Ioan Paul al II-lea, în care se explică: "Dacă este recitat bine ca o adevărată rugăciune meditativă, Rozariul, favorizând întâlnirea cu Cristos în misterele sale, nu poate să nu arate, de asemenea, chipul lui Cristos în frați, îndeosebi în cei care suferă mai mult. Cum ne-am putea concentra, în misterele de bucurie, asupra misterului pruncului născut la Betleem, fără a simți dorința de a primi, apăra și promova viața, luând asupra noastră suferințele copiilor din toate părțile lumii? Cum am putea urma pașii lui Cristos care îl revelează pe Tatăl, în misterele de lumină, fără a ne angaja să dăm mărturie despre fericirile lui în viața de zi cu zi? Și cum l-am putea contempla pe Cristos ducându-și crucea și răstignit, fără a simți nevoia să devenim „cireneenii” săi pentru fiecare frate doborât de suferință sau zdrobit de deznădejde? Cum am putea, în fine, să ne fixăm privirea asupra slavei lui Cristos înviat și asupra Mariei încoronată regină, fără a simți dorința de a face această lume mai frumoasă, mai dreaptă, mai apropiată de planul lui Dumnezeu?
În concluzie, făcându-ne să ne fixăm privirea asupra lui Cristos, Rozariul ne face și făuritori ai păcii în lume. Prin caracteristica sa de cerere insistentă și comună, în sintonie cu invitația lui Cristos de a ne ruga „mereu, fără a ne descuraja” (Lc 18,1), el ne permite să sperăm că și astăzi poate fi câștigată o „luptă” atât de grea ca aceea a păcii. Departe de a fi o fugă de problemele lumii, Rozariul ne determină să le privim în mod responsabil și generos, și ne dobândește tăria de a le înfrunta cu certitudinea ajutorului lui Dumnezeu și cu propunerea fermă ca în fiecare situație să dăm mărturie despre „dragoste, care este legătura desăvârșirii” (Col3,14).» ("Rosarium Virginis Mariae", 40)
