Versiune Beta

Cerca

Vatican News
ITALY-VATICAN-SICILY-POPE-PUGLISI-ANNIVERSARY Papa Francisc la Sf. Liturghie de la Palermo sâmbătă, 15 septembrie 2018 

Papa Francisc la Palermo: ”Nu poți să crezi în Dumnezeu și să fii mafiot!”

Papa Francisc a ajuns în dimineața de sâmbătă, 15 septembrie 2018, în Sicilia pentru o vizită pastorală de o zi în comemorarea liturgică a Fericitului Iosif Puglisi, preot sicilian ucis acum 25 de ani de gruparea mafiotă ”Cosa Nostra”.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă

15 septembrie 2018 – Vatican News. ”Cuvântul ură trebuie șters din viața creștină, de aceea nu poți să crezi în Dumnezeu și să-l asuprești pe fratele tău. Nu poți să crezi în Dumnezeu și să fii mafiot. Cine este mafiot nu trăiește ca un creștin pentru că blestemă prin viața sa numele lui Dumnezeu-iubire”. Cu aceste cuvinte clare despre contrastul dintre viața creștină și practicile mafiote, papa Francisc a celebrat sâmbătă, 15 septembrie 2018, o Sf. Liturghie la Palermo, în Sicilia, cu ocazia vizitei pastorale de o zi în această regiune italiană în comemorarea liturgică a Fericitului Iosif Puglisi, preot italian ucis acum 25 de ani în fața bisericii de gruparea mafiotă ”Cosa Nostra”.

Papa a mers mai întâi în orașul Piazza Armerina, unde a avut o întâlnire cu credincioșii și reprezentanții societății civile, iar de la ora 11.00 s-a aflat la Palermo. Aici a celebrat Sf. Liturghie în aer liber cu o sută de mii de persoane, a luat prânzul cu un grup de deținuți și imigranți, a avut o întâlnire cu preoții, persoanele consacrate și seminariștii în catedrala din Palermo și, în fine, o așteptată întrevedere cu tinerii în Piazza Politeama din capitala Siciliei. În cursul serii, întoarcerea în Cetatea Vaticanului.

Vă oferim aici în traducerea noastră de lucru omilia papei Francisc de la Sf. Liturghie celebrată sâmbătă la Foro Italico din Palermo (Sicilia).

«Astăzi Dumnezeu ne vorbește de victorie și înfrângere. Sfântul Ioan, în prima lectură, prezintă credința drept ”victoria care a învins lumea” (1 In 5,4), în timp ce Evanghelia preia fraza lui Isus: ”Cine își iubește viața, o va pierde” (In 12,25).

Aceasta este înfrângerea: pierde cel care își iubește viața. De ce? Desigur, nu pentru că trebuie să ne urăm viața: viața trebuie iubită și apărată, este primul dar al lui Dumnezeu! Ceea ce duce la înfrângere este a iubi ceea ce este propriu în viață, adică a iubi ceea ce este al tău. Cel care trăiește pentru ale sale pierde, este un egoist, spunem noi. S-ar părea că lucrurile stau invers. Cine trăiește pentru sine, cel care își mărește veniturile, cel care are succes, cel care își îndestulează din plin propriile necesități apare învingător în ochii lumii. Publicitatea ne bombardează cu această idee – ideea de a căuta egoismul propriu – și totuși Isus nu este de acord și o răstoarnă. După El, cel care trăiește pentru sine pierde nu doar ceva, ci viața întreagă, în timp ce cel care se dăruiește găsește sensul vieții și învinge.

Așadar, trebuie să alegem: iubirea sau egoismul.  Egoistul se gândește cum să aibă grijă de viața lui și se atașează de lucruri, bani, putere, plăcere. Atunci diavolul stă cu ușile deschise. Diavolul intră prin buzunare dacă ești atașat de bani, adică de diavol. Diavolul te face să crezi că toate merg bine, dar în realitate îți amorțește inima prin egoism. Egoismul este o anestezie foarte tare. Această cale sfârșește întotdeauna rău: în cele din urmă rămâi singur, cu un gol lăuntric. Sfârșitul egoiștilor este trist: fără nimic pe dinăuntru, singuri, înconjurați numai de cei care vor să moștenească. Este ca bobul de grâu din Evanghelie: dacă rămâne închis, dacă bobul de grâu rămâne egoist și închis în sine, rămâne singur sub pământ. Dacă, în schimb, se deschide și moare, aduce roade la suprafață.

Dar voi ați putea să-mi spuneți: a să dărui, a trăi pentru Dumnezeu și pentru ceilalți este un mare efort pentru nimic, lumea nu merge în acest fel: ca să mergi înainte nu e nevoie de boabe de grâu, e nevoie de bani și putere. Dar este o mare amăgire: banii și puterea nu-l eliberează pe om, îl fac sclav. Vedeți, Dumnezeu nu-și exercită puterea ca să rezolve relele noastre și ale lumii. Calea sa este întotdeauna a iubirii umile: numai iubirea eliberează lăuntric, îți dă pace și bucurie. De aceea, adevărata putere, puterea după Dumnezeu, este slujirea. O spune Isus. Și vocea cea mai puternică nu este cea care strigă mai tare. Vocea cea mai puternică este rugăciunea. Și succesul cel mai mare nu este propria faimă, ca păunul. Gloria cea mai mare, succesul cel mai mare este propria mărturie.

Dragi frați și surori, astăzi suntem chemați să alegem de ce parte să stăm: a trăi pentru sine – mâna închisă – sau a dărui viața – mâna deschisă. Numai dăruind viața răul este învins. Un preț mare, dar numai în acest fel. Părintele Iosif (”Pino”, după diminutivul din italiană – n.r.) ne învață: el nu trăia ca să fie văzut, nu trăia din apeluri anti-mafie și nici nu se mulțumea să nu facă nimic rău, dar semăna binele, mult bine. Logica sa pare una perdantă, în timp ce părea învingătoare logica portofelului. Dar părintele Iosif avea dreptate: logica idolului-ban întotdeauna este perdantă. Să ne uităm în noi înșine. ”A avea” te duce mereu la ”a vrea”: am un lucru și imediat vreau un altul, și apoi un altul și așa mai departe, la nesfârșit. Cu cât ai, pe atât vrei: este o dependență urâtă. E ca un drog. Cine se umflă cu lucruri plesnește. Cine iubește, în schimb, se regăsește pe sine și descoperă cât de frumos este să ajuți, cât de frumos este să slujești; găsește bucurie în interior și zâmbetul în exterior, cum a fost pentru pr. Iosif.

În această zi de acum 25 de ani, când a murit în ziua sa de naștere, el a încununat victoria sa cu un zâmbet, cu acel zâmbet care nu l-a făcut să doarmă noaptea pe asasinul său, care a spus: ”era ca un fel de lumină în zâmbetul acela”. Părintele Iosif era lipsit de apărare, dar zâmbetul său transmitea tăria lui Dumnezeu: nu un fulger orbitor, ci o lumină blândă care săpa pe dinăuntru și luminează inima. Este lumina iubirii, a dăruirii, a slujirii. Avem nevoie de mulți preoți ai zâmbetului. Avem nevoie de creștini ai zâmbetului, nu pentru că sunt superficiali, ci pentru că sunt bogați numai cu gloria lui Dumnezeu, cu bucuria lui Dumnezeu, pentru că cred în iubire și trăiesc ca să slujească. Tocmai prin dăruirea vieții se găsește bucuria, pentru că este mai mare bucurie în a da decât în a primi (cf. Fap 20,35). Așadar aș vrea să vă întreb: vreți să trăiți și voi în acest fel? Vreți să vă dați viața, fără să așteptați ca alții să facă primul pas? Vreți să faceți binele fără să așteptați ceva în schimb, fără să așteptați ca lumea să devină mai bună? Dragi frați și surori, vreți să riscați pe această cale, să riscați pentru Domnul?

Părintele Iosif, el da, el știa că riscă, dar știa mai presus de toate că pericolul adevărat în viață nu este riscul, este un trai de pe o zi pe alta printre comodități, mărunțișuri și scurtături. Dumnezeu să ne elibereze de o viață la reducere, mulțumindu-ne cu jumătăți de adevăr. Jumătățile de adevăr nu umplu inima, nu fac bine. Dumnezeu să ne elibereze de o viață măruntă, care se învârte în jurul mărunțișurilor. Să ne elibereze de gândul că toate merg bine dacă mie îmi merge bine, iar celălalt să se descurce! Să ne elibereze de a ne crede drepți dacă nu facem nimic pentru a contrasta nedreptatea. Cine nu face nimic pentru a contrasta nedreptatea nu este un bărbat drept sau o femeie dreaptă. Să ne elibereze de a ne crede buni numai pentru că nu facem nimic rău. ”Este un lucru bun – spunea un sfânt – să nu faci răul, dar este un lucru rău să nu faci binele”. Doamne, dă-ne dorința de a face binele; de a căuta adevărul detestând falsitatea; de a alege sacrificiul, nu trândăvia; iubirea, nu ura; iertarea, nu răzbunarea!

Celorlalți trebuie să dai viață, nu să o iei! Nu poți să crezi în Dumnezeu și să-l urăști pe fratele tău, să-i iei viața prin ură. O amintește prima lectură: ”dacă unul spune ’îl iubesc pe Dumnezeu’ și îl urăște pe fratele său este un mincinos” (1 In 4,20). Mincinos, pentru că dezminte credința pe care spune că o are, credința care mărturisește un Dumnezeu-Iubire. Dumnezeu-Iubire respinge orice violență și îi iubește pe toți oamenii. De aceea, cuvântul ură trebuie șters din viața creștină; de aceea nu poți să crezi în Dumnezeu și să-l asuprești pe fratele tău. Nu poți să crezi în Dumnezeu și să fii mafiot. Cine este mafiot nu trăiește ca un creștin, pentru că blestemă prin viața sa numele lui Dumnezeu-Iubire. Astăzi avem nevoie de bărbați și femei de iubire, nu de bărbați și femei de onoare; de slujire, nu de asuprire. Avem nevoie de bărbați și femei care să meargă împreună pe același drum, nu să alerge împreună după putere. Dacă litania mafiotă este ”Tu nu știi cine sunt eu”, cea creștină este: ”Eu am nevoie de tine”. Dacă amenințarea mafiotă este ”Ai să mi-o plătești!”, rugăciunea creștină este: ”Doamne, ajută-mă să iubesc!”. De aceea, mafioților le spun: schimbați-vă, frați și surori! Încetați să vă mai gândiți la voi înșivă și la banii voștri. Tu știi, voi știți că giulgiul nu are buzunare. Nu veți putea să luați nimic cu voi. Convertiți-vă la adevăratul Dumnezeu al lui Isus Cristos, dragi frați și surori! Vă spun vouă, mafioților: dacă nu faceți acest lucru, însăși viața voastră se va pierde și va fi cea mai grea înfrângere.

Evanghelia de astăzi se termină cu îndemnul lui Isus: ”Dacă îmi slujește cineva, să mă urmeze” (v. In 12, 26). Să mă urmeze, adică să pornească la drum. Nu poți să-l urmezi pe Isus cu ideile, trebuie să faci ceva. ”Dacă fiecare face ceva, se poate face mult”, repeta pr. Iosif. Câți dintre noi pun în practică aceste cuvinte? Astăzi, în fața lui, să ne întrebăm: ”Ce pot să fac eu? Ce pot să fac pentru ceilalți, pentru Biserică, pentru societate?” Nu aștepta ca Biserica să facă ceva pentru tine, începe tu. Nu aștepta ca societatea să facă, începe tu! Nu te gândi la tine însuți, nu fugi de responsabilitatea ta, alege iubirea! Simte viața oamenilor din jurul tău care are nevoie, ascultă poporul tău. Să vă temeți de surzenia care vă face să nu auziți ce spune poporul vostru. Acesta este singurul populism posibil: a asculta poporul tău, ”unicul populism creștin”, a auzi și a sluji poporului, fără a striga, a acuza și a trezi certuri.

Așa a făcut pr. Iosif, sărac printre cei săraci ai țării sale. În camera lui, scaunul la care studia era rupt. Dar nu scaunul era centrul vieții sale, pentru că el nu stătea șezut ca să se odihnească, ci trăia pe cale ca să iubească. Iată mentalitatea învingătoare. Iată victoria credinței, care se naște din dăruirea zilnică de sine. Iată victoria credinței care duce zâmbetul lui Dumnezeu pe drumurile omenirii. Iată victoria credinței care se naște din scandalul martiriului: ”Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta, ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi” (In 15,13). Aceste cuvinte ale lui Isus, scrise pe mormântul părintelui Iosif, aduc aminte tuturor că a da viața a fost secretul victoriei sale, secretul unei vieți frumoase. Astăzi, dragi frați și surori, să alegem și noi o viață frumoasă. Așa să fie!»

15 septembrie 2018, 12:58