"Arată-te Mamă!": omilia papei Francisc la sanctuarul marian din Aglona, în Letonia
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
24 septembrie 2018 - Cetatea Vaticanului. «Astăzi ne însuşim motoul acestei vizite: "Arată-te Mamă!"; arată locul în care continui să cânţi Magnificat, locurile în care se află Fiul tău răstignit, pentru a găsi la picioarele sale prezenta ta trainică.» Astfel şi-a început papa Francisc omilia din cadrul Sfintei Liturghii celebrată la sanctuarul marian "Născătoarea de Dumnezeu", de la Aglona, în Letonia, luni, 24 septembrie.
Pornind de la observaţia că Evanghelia după sfântul Ioan prezintă doar două momente în care viaţa lui Isus o intersectează pe cea a Mamei sale: nunta din Cana (cf. 2,1-12) şi prezenţa Mariei la picioarele crucii (cf. 19,25-27), pontiful explică:
Papa Francisc: «Ar părea că evanghelistul este interesat să ne-o arate pe Mama lui Isus în aceste situaţii de viaţă aparent opuse: bucuria unei căsătorii şi durerea pricinuită de moartea unui fiu. În timp ce intrăm în misterul Cuvântului, Preacurata să ne arate care este Vestea Bună pe care Domnul vrea astăzi s-o împărtăşească împreună cu noi.
Primul lucru pe care evanghelistul îl notează este că Maria stă "ferm, în picioare" alături de Fiul său. Nu este un mod lejer de a sta, nici evaziv şi cu atât mai puţin temător. Este, "pironită" cu fermitate la picioarele crucii, exprimând prin poziţia trupului său că nimic şi nimeni n-ar putea să o mute din acel loc. Astfel se arată Maria în primul rând: alături de cei care suferă, de cei de care fuge întreaga lume, alături şi de cei care sunt judecaţi, condamnaţi de toţi, deportaţi. Nu numai că sunt oprimaţi sau exploataţi, ci se află direct "în afara sistemului", la marginile societăţii (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 53). Cu ei este şi Maica Domnului, pironită pe crucea neînţelegerii şi a suferinţei.»
«Maria», a continuat pontiful, «ne arată şi un mod de a sta alături de aceste realităţi; nu înseamnă a face o plimbare sau o scurtă vizită, şi nici nu este un "turism solidar". Este necesar ca aceia care îndură o realitate de durere să ne simtă alături de ei şi să ne perceapă de partea lor, în mod ferm, stabil; toţi respinşii societăţii pot trăi experienţa acestei Mame apropiate în mod delicat, pentru că în cel care suferă rămân rănile deschise ale Fiului său Isus. Ea a învăţat acest lucru la picioarele crucii. Şi noi suntem chemaţi să "atingem" suferinţa celorlalţi. Să mergem în întâmpinarea oamenilor noştri pentru a-i mângâia şi a-i însoţi; să nu ne fie frică să experimentăm forţa duioşiei, să ne implicăm şi să ne complicăm viaţa pentru ceilalţi (cf. ibid., 270). Şi, asemenea Preacuratei, să rămânem trainici şi în picioare: cu inima îndreptată spre Dumnezeu şi curajoşi, ridicându-l pe cel care a căzut, ridicându-l pe cel umil, ajutând să se pună capăt oricărei situaţii de asuprire care îi face să trăiască răstigniţi.
«Maria», a spus papa Francisc, «este chemată de Isus să-l primească pe discipolul iubit ca fiu al său. Textul ne spune că erau împreună, dar Isus îşi dă seama că nu este suficient, că nu s-au acceptat reciproc. Pentru că se poate sta alături de foarte multe persoane, se poate chiar împărţi aceeaşi locuinţă, cartier sau loc de muncă; se poate împărtăşi credinţa, se pot contempla aceleaşi mistere bucurându-se de ele şi [n.n. în acelaşi timp] este posibil să nu se accepte, să nu se exercite o primire iubitoare a celuilalt. Câţi soţi ar putea relata istoria faptului de a fi apropiaţi dar nu împreună; câţi tineri simt cu durere această distanţă faţă de cei adulţi; câţi bătrâni se simt îngrijiţi cu răceală, şi nu îngrijiţi şi primiţi cu iubire!»
Fără a lăsa la o parte situaţiile în care, uneori, deschiderea faţă de alţii ne-a cauzat mult rău, papa Francisc a indicat-o pe Maica Domnului ca model de femeie deschisă la iertare, care ştie să pună deoparte supărări şi neîncrederi; care renunţă să reproşeze în legătură cu ceea ce "ar fi putut să fie" dacă şi dacă….
Papa Francisc: «Maria crede în Isus şi îl primeşte pe discipol, pentru că relaţiile care ne vindecă şi ne eliberează sunt acelea care ne deschid la întâlnirea şi la fraternitatea cu alţii, pentru că descoperă în celălalt pe Dumnezeu însuşi (cf. ibid., 92). Monseniorul Sloskans, care se odihneşte aici, după ce a fost arestat şi trimis departe, le scria părinţilor săi: "Vă cer din adâncul inimii mele: nu lăsaţi ca răzbunarea sau exasperarea să pună stăpânire pe inima voastră. Dacă am permite asta, nu am fi adevăraţi creştini, ci fanatici". În vremuri în care par să revină mentalităţi ce ne îndeamnă să nu avem încredere în alţii, în timpuri care, cu statistici, vor să ne demonstreze că ne-am simţi mai bine, că am avea mai mult prosperitate, că ar fi mai multă siguranţă dacă am fi singuri, Maria şi discipolii din aceste ţinuturi ne îndeamnă să primim, să pariem din nou pe fratele, pe fraternitatea universală.»
«La picioarele crucii», a spus Sfântul Părinte în încheierea omiliei, «Maria ne aminteşte bucuria că am fost recunoscuţi ca fii ai săi şi Fiul său Isus ne îndeamnă s-o ducem acasă, să o punem în centrul vieţii noastre».
