Deplina încredere în Dumnezeu, arma împotriva idolatriei: Papa, la audienţa generală

Anca Mărtinaş – Cetatea Vaticanului

8 august 2018 – Vatican News. «Aaron nu este în măsură să se opună cererii mulţimii de a face un viţel de aur. Viţelul  avea un dublu înţeles în Orientul apropiat din vechime: pe de o parte, reprezenta fecunditatea şi abundenţa, pe de altă parte energia şi forţa», a explicat Sfântul Părinte la audienţa generală de miercuri, 8 august, din Aula Paul al VI-lea, continuând şirul catehezelor dedicate poruncilor lui Dumnezeu. Oprindu-se din nou asupra păcatului idolatriei, efect al încălcării poruncii iubirii de Dumnezeu, pontiful a amintit că succesul, puterea şi banul reprezintă "ispitele tuturor timpurilor", "simbol al tuturor dorinţelor care dau iluzia libertăţii dar care, în schimb, reduc la sclavie".

Oprindu-se asupra cauzelor care duc la idolatrie, Sfântul Părinte a atras atenţia asupra pericolului neîncrederii în Dumnezeu:
Papa Francisc: «Însă totul provine din incapacitatea de a ne pune pe deplin încrederea în Dumnezeu, de a lega de Dumnezeu certitudinile noastre, de a-L lăsa pe Dumnezeu să dea profunzime dorințelor inimii noastre. Încrederea în Dumnezeu ne permite, de asemenea, să rezistăm în faţa slăbiciunii, a incertitudinii și a nesiguranței. Fără primatul lui Dumnezeu ajungem să cădem uşor în idolatrie și să ne mulţumim  cu ineficiente garanţii.»

Însă antidotul la idolatrie este încrederea în Dumnezeul pe care ni l-a făcut cunoscut Isus Cristos, care din iubire faţă de noi, deşi era bogat, s-a făcut sărac (cf 2 Cor 8,9), iar întâlnirea cu Isus duce la descoperirea faptului că propria slăbiciune nu este nenorocirea vieţii omeneşti, "ci este condiţia deschiderii faţă de cel care este cu adevărat puternic".

Papa Francisc: «Noi, creștinii, ne îndreptăm privirea spre Cristos cel răstignit (cf In 19, 37) care este slab, disprețuit și despuiat de orice bun deţinut. Însă în el se revelează chipul adevăratului Dumnezeu, slava iubirii și nu cea a înșelăciunii strălucitoare. Isaia spune: "Prin rănile lui am fost vindecați" (53,5). Vindecarea noastră provine de la Cel care a devenit sărac, care a acceptat eșecul, care şi-a asumat pe deplin starea noastră de precaritate pentru a o umple cu dragoste și forţă. El vine să ne dezvăluie paternitatea lui Dumnezeu; în Cristos, fragilitatea noastră nu mai este un blestem, ci un loc de întâlnire cu Tatăl și izvor al unei noi forțe de Sus.»