Versiune Beta

Cerca

Vatican News
Ireland Pope Papa Francisc în avion, la întoarcerea din Irlanda, în cursul dialogului cu jurnaliştii  (ANSA)

Papa Francisc în dialog cu jurnaliştii: am găsit multă credinţă în Irlanda

Cazul abuzurilor comise în Biserica din Irlanda s-a aflat în centrul conferinţei de presă ţinută de papa Francisc în avion, în timpul călătoriei de întoarcere de la Dublin. Pontiful şi-a exprimat admiraţia faţă de irlandezi şi, referitor la cuvintele monseniorului Carlo Maria Viganò, a spus: "Nu vorbesc, judecaţi voi".
Conferinţa de presă din avion, la întoarcerea din Irlanda

27 august 2018 – Vatican News. În peste 40 de minute de colocviu cu jurnaliştii, în timpul întoarcerii din călătoria apostolică de două zile în Irlanda, unde a participat la cea de-a IX-a Întâlnire Mondială a Familiilor, pontiful le-a împărtăşit jurnaliştilor impresiile sale în urma celor două zile intense, nu doar în privinţa celebrărilor şi a întâlnirilor, dar şi la nivelul impresiilor şi al trăirilor.

"Am găsit multă credinţă în Irlanda", le-a spus jurnaliştilor, evidenţiind că irlandezii au suferit mult din cauza scandalurilor, dar ştiu să deosebească "adevărul de jumătăţile de adevăr", după cum i-a spus un episcop cu câteva ore mai înainte.

Nu voi spune niciun cuvânt   

Cele şapte întrebări care au sunt adresate papei Francisc au fost precum planetele care se învârt în jurul soarelui tragic al abuzurilor. Însă, ceea ce i-a făcut pe jurnalişti să-şi ciulească urechile şi să scrie la computer cu mai mare repeziciune, este răspunsul la chestiunea zilei. Pentru pontif, cea de-a doua zi a călătoriei la Dublin a început cu lectura documentului fostului nunţiu apostolic în Statele Unite ale Americii, arhiepiscopul Carlo Maria Viganò, care-l cheamă în cauză pe papa Francisc referitor la situaţia card. McCarrick, acuzat de hărţuire sexuală în dauna unor seminarişti. Pontiful i-a îndemnat pe ziarişti să tragă propriile concluzii. "Spun sincer acest lucru: citiţi voi cu atenţie documentul şi ajungeţi la o concluzie personală. Eu nu voi spune niciun cuvânt despre acest lucru. Cred că documentul vorbeşte de la sine."

Un juriu pentru fiecare caz

Papa Francisc a explicat în schimb alte aspecte delicate şi complexe, precum modalitatea de a procesa un episcop acuzat de abuzuri. Pontiful respinge în mod delicat dorinţa doamnei Marie Collins – fost membru al Comisiei Pontificale instituită pentru a contrasta fenomenul şi ea însăşi victimă a violenţelor din partea unui preot irlandez – de a institui un tribunal special după cum este indicat de documentul sub formă de Motu proprio "Ca o mamă iubitoare". În realitate – a precizat pontiful – s-a văzut că, mai mult decât un tribunal, ar fi eficient un colegiu "ad hoc" pentru fiecare caz. "Funcţionează mai bine astfel", asigură pontiful care ultimul prelat supus unui proces a fost arhiepiscopul Guam, în timp ce o altă procedură judiciară este în curs.

Să vorbeşti imediat şi să nu judeci în mod sumar

O întrebare l-a solicitat în legătură cu ce anume trebuie să facă "poporul lui Dumnezeu" pentru a înfrunta asemenea acte săvârşite de preoţi. Pontiful a spus că, deseori, familiile rănite sunt principalul obstacol în calea transparenţei . "Când se observă ceva"– a spus pontiful – "trebuie spus imediat. De multe ori sunt părinţii cei care acoperă abuzul unui preot fiindcă nu cred că fiul sau fiica lor spune adevărul" Însă, pe de altă parte, papa Francisc a criticat modul de a face al acelor mijloace de comunicare care intentează procese publice înainte de a fi constatată responsabilitatea cuiva. Papa Francisc a citat cazul grupului de preoţi din Granada, circa zece preoţi, acuzaţi de pedofilie de un tânăr angajat într-un colegiu, care i-a scris papei că a fost victima unor violenţe. Ei bine, ruşinea mediatică de care au fost acoperiţi s-a dovedit a fi cea mai crudă injustiţie, pentru că pentru că justiţia i-a găsit nevinovaţi. "Munca voastră este delicată", a spus pontiful, amintindu-le că trebuie să spună lucrurile, dar pornind de la prezumţia legală de nevinovăţie şi nu de la ideea sigură a vinovăţiei până când justiţia nu se pronunţă.

27 august 2018, 09:40