Versiune Beta

Cerca

Vatican News
2018.04.01 - Loggia Centrale della Basilica di San Pietro - Pasqua - Messaggio e Benedizione “Urbi et Orbi” di Papa Francesco Papa Francisc a transmis duminică un mesaj video participanţilor la Zilele caraibiene ale tineretului, cu desfăşurare în Insula Martinica, între 10 şi 23 iulie.  

Zilele caraibiene ale tineretului. Papa: iubirea nu se termină niciodată

Dacă urmăriţi în primul rând să vă asiguraţi o situaţie comodă în viaţă, atunci nu faceţi ceea ce trebuie. Cei care şi-au găsit un loc comod trebuie să se ridice şi să acţioneze», a spus papa Francisc în Mesajul video transmis duminică participanţilor la Zilele caraibiene ale tineretului, cu desfăşurare în Insula Martinica, între 10 şi 23 iulie.
Papa Francisc: Mesaj prilejuit de Zilele caraibiene ale tineretului

Anca Mărtinaş - Cetatea Vaticanului

«Vă salut cu afecţiune pe voi, tinerii care doriţi să transformaţi familia Caraibelor. O misiunea deloc uşoară! Se vede că aveţi curaj şi vreţi să vă implicaţi. Mergeţi înainte!

Este o temă provocatoare. Voi sunteţi la vârsta tinereţii, dar mă întreb: sunteţi tineri pe deplin sau sunteţi tineri îmbătrâniţi? Pentru că, dacă sunteţi tineri îmbătrâniţi nu puteţi face nimic. Trebuie să fiţi tineri sută la sută, cu întreaga forţă a acestei vârste pentru a fi în măsură să aduceţi transformări.

Organizat de Conferinţa Episcopală din Insulele Antile, evenimentul propune spre reflecţie şi dezbatere tema "Youth Transforming the Caribbean Family" (Tinerii transformă familia caraibică). 

«Voi» - continuă pontiful – «vreţi să transformaţi, să mergeţi mai departe şi v-aţi însuşit directivele exortaţiei apostolice post-sinodale despre familie, pentru a transforma familia locuitorilor din regiunea Caraibelor. Să o conduceţi spre viitor, să acţionaţi azi în vederea zilei de mâine. Pentru a putea înfrunta viitorul, trebuie să fiţi în măsură să înţelegeţi şi să descrieţi prezentul. Şi, pe parcursul care vă conduce de la azi la mâine, aveţi nevoie de doctrina despre familie pe care o găsiţi în cel de-al patrulea capitol al exortaţiei. Acolo se află esenţa. Citiţi-o, studiaţi-o şi veţi avea astfel liniile directoare pentru merge mai departe.»

Rădăcinile trecutului reprezintă busola istoriei  

În Mesaj, pontiful îi încurajează pe tineri să înţeleagă contextul actual al familiei pentru a reuşi s-o transforme, cu privirea spre viitor. Reflecţia papei Francisc oscilează între prezent şi viitor, fără a neglija "rădăcinile trecutului", îndemnându-i pe tineri să privească la părinţii şi la bunicii lor şi să le vorbească, doar astfel putând pune în mişcare acea tensiune în măsură să transforme şi să genereze schimbarea.

Papa Francisc: "Nu se poate face nimic în prezent şi nici în viitor, dacă nu eşti înrădăcinat în trecut, în istoria ta, în cultura ta, în familia ta; dacă nu ai rădăcinile adânc plantate. De la rădăcini vei primi puterea de a merge mai departe. Noi toţi, atât eu cât şi voi, nu am fost fabricaţi în laborator, ci avem o istorie, avem rădăcinile noastre. Şi ceea ce realizăm, roadele pe care le aducem, frumuseţea pe care am putea-o crea în viitor, vin din aceste rădăcini."

Papa Francisc le cere tuturor să lucreze împreună, cu certitudinea că "iubirea are propria putere", că "iubirea nu se termină niciodată". În mesajul video, Sfântul Părinte găseşte spaţiu şi pentru a glumi cu tinerii, întrebând dacă sunt "tineri tineri" sau dacă sunt deja "tineri în vârstă", amintindu-le că, pentru a înfrunta aspectele semnificative ale vieţii, este necesar să se ridice, să-şi suflece mânecile şi să înceapă lupta.

16 iulie 2018, 11:19