Căutare

poveri poveri 

Mesajul papei Francisc pentru Ziua Mondială a Săracilor 2018: strigătul săracului auzit de Domnul

«Condiţia de sărăcie nu se exprimă într-un cuvânt, ci devine un strigăt care traversează cerurile şi ajunge la Dumnezeu. Ce exprimă strigătul celui sărac dacă nu suferinţa şi singurătatea lui, dezamăgirea şi speranţa lui? Am putea să ne întrebăm cum se face că acest strigăt, care ajunge dinaintea Domnului, nu reuşeşte să ajungă la urechile noastre şi ne lasă indiferenţi şi reci?», se spune în Mesajul Sfântului Părinte pentru cea de-a doua Zi Mondială a Săracilor.
Mesajul Sfântului Părinte pentru Ziua Mondială a Săracilor

Anca Mărtinaş – Cetatea Vaticanului

14 iunie 2018 – Vatican News. A fost prezentat joi, 14 iunie, la Sala de Presă a Sfântului Scaun, Mesajului pentru cea de-a Doua Zi Mondială a Săracilor.

Instituită de papa Francisc la încheierea Jubileului extraordinar al Milostivirii, prin scrisoarea apostolică "Misericordia et misera", publicată la 21 noiembrie 2016, Ziua Mondială a Săracilor se celebrează anual în Duminica a XXXIII-a din Timpul de peste an, data fiind așadar variabilă. În acest an, Ziua Mondială a Săracilor va fi celebrată la 18 noiembrie.

În cadrul conferinţei de presă, mesajul Sfântului Părinte a fost prezentat de mons. Rino Fisichella, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări şi de mons. Graham Bell, sub-secretar în cadrul aceluiaşi departament.

Cu titul "Saracul acesta strigă şi Domnul îl aude", inspirat din Psalmul 34, Mesajul Sfântului Părinte pentru Ziua Mondială a Săracilor din 2018 propune o lectură actualizată a textului biblic, mai exact aplicată la noi şi la timpurile noastre. «Cuvintele psalmistului devin şi ale noastre în momentul în care suntem chemaţi să întâlnim diferitele condiţii de suferinţă şi marginalizare în care trăiesc numeroşi fraţi şi surori pe care ne-am obişnuit să-i definim cu termenul generic "săraci"», se spune în primul din cele zece paragrafe ale Mesajului, pontiful explicând că acest psalm ne îngăduie în prezent şi nouă să pătrundem în numeroasele forme de sărăcie şi «să înţelegem cine sunt adevăraţii săraci spre care suntem chemaţi să ne îndreptăm privirea pentru a le asculta strigătul şi a le recunoaşte necesităţile.»

În Mesaj, papa Francisc propune o aprofundare a celor trei verbe prin care Psalmul caracterizează comportamentul celui sărac şi relaţia sa cu Dumnezeu: a striga, a răspunde, a elibera. Referindu-se la primul verb, pontiful explică: «În primul rând "a striga". Condiţia de sărăcie nu se exprimă într-un cuvânt, ci devine un strigăt care traversează cerurile şi ajunge la Dumnezeu. Ce exprimă strigătul celui sărac dacă nu suferinţa şi singurătatea lui, dezamăgirea şi speranţa lui? Am putea să ne întrebăm cum se face că acest strigăt, care ajunge dinaintea Domnului, nu reuşeşte să ajungă la urechile noastre şi ne lasă indiferenţi şi reci? Într-o Zi ca aceasta, suntem chemaţi la un serios examen de conştiinţă pentru a înţelege dacă suntem cu adevărat capabili să-i ascultăm pe cei săraci.»

«În această Zi Mondială suntem îndemnaţi să dăm concreteţe cuvintelor Psalmului "Mânca-vor săracii și se vor sătura și vor lăuda pe Domnul". Ştim că în templul din Ierusalim, după ritualul sacrificiului, avea loc banchetul. În multe dieceze, aceasta a fost o experienţă care, anul trecut, a îmbogăţit celebrarea primei Zile Mondiale a Săracilor», se spune în Mesaj, explicându-se că mulţi au aflat «căldura unei case, bucuria unei mese festive şi solidaritatea acelora care au voit să ia masa împreună, cu simplitate şi spirit de fraternitate.»

Pornind de la această premisă, pontiful şi-a exprimat speranţa ca şi în acest an şi în viitor «această Zi să fie celebrată sub semnul bucuriei pentru regăsirea capacităţii de a sta împreună». «A se ruga împreună şi a sta la aceiaşi masă în ziua de duminică. Această experienţă ne duce la prima comunitate creştină, pe care evanghelistul Luca o descrie în toată originalitatea şi simplitatea sa. "Ei erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi la rugăciune […] Toţi cei care credeau erau împreună şi aveau toate în comun; îşi vindeau proprietăţile şi bunurile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare" (Fap 2,24)».

14 iunie 2018, 12:13