Cerca

Vatican News
Croce Mesajul pontifului pentru iniţiativele de la Berlin, prilejuite de împlinirea a 40 de ani de la fondarea mişcării "Drum Neocatecumenal" 

"Drum neocatecumenal" la 40 de ani: Mesajul pontifului pentru iniţiativele de la Berlin

La împlinirea a 40 de ani de la fondarea mişcării "Drum Neocatecumenal", la Berlin au avut loc iniţiative cu caracter religios şi cultural, printre acestea numărându-se şi momentul simfonic-catihetic intitulat "Suferinţa celor nevinovaţi", semnat chiar de Argüello, iniţiativă desfăşurată la Filarmonica din Berlin şi dedicată victimelor Shoah-ului. Cu ocazia acestor manifestări din capitala Germaniei, Sfântul Părinte a transmis un Mesaj, semnat de cardinalul secretar de Stat, Pietro Parolin.
Iniţiative la Berlin prilejuite de împlinirea a 40 de ani de la fondarea mişcării "Drum Neocatecumenal"

Anca Mărtinaş – Cetatea Vaticanului

12 iunie 2018 – Vatican News. În zilele de 9 şi 10 iunie au avut loc la Berlin iniţiative legate de împlinirea a 40 de ani de la fondarea mişcării "Drum Neocatecumenal". Programul a prevăzut o Sfântă Liturghie de aducere de mulţumire, prezentarea cărţii "Annotazioni" (Însemnări), scrisă de actualul responsabil al mişcării – Kiko Argüello şi momentul simfonic-catihetic intitulat "Suferinţa celor nevinovaţi", semnat chiar de Argüello, iniţiativă desfăşurată la Filarmonica din Berlin şi dedicată victimelor Shoah-ului.

În continuare vă prezentăm Mesajul Sfântului Părinte transmis arhiepiscopului de Berlin  prin intermediul cardinalului secretar de Stat, Pietro Paroli, în vederea iniţiativelor din capitala Germaniei.

«Sfântul Părinte a aflat cu bucurie despre interpretarea simfoniei  "Suferinţa celor nevinovaţi", de Kiko Argüello, cu desfăşurare la Berlin, şi-i salută pe toţi cei care participă la evenimentul de la Filarmonica din Berlin», se spune în Mesajul pontifului, semnat de cardinalul secretar de Stat.

«Înrădăcinată în tradiţie şi inspirată din lamentaţiunile biblice, această simfonie comemorează numeroasele victime al Shoaf-ului», se spune în continuarea mesajului.  «Niciodată nu trebuie să se şteargă amintirea unei atât de cumplite violenţe, a suferinţei de nedescris şi a exterminării unui popor. Este şi un avertisment constant pentru noi toţi în vederea unei angajări în favoarea reconcilierii, a înţelegerii reciproce şi a iubirii faţă de "fraţii mai mari" – evreii – şi în acelaşi timp a trăirii unei vieţi în favoarea celor suferinzi, nevoiaşi, şi a tuturor acelora care aspiră intens la mântuire. Sfântul Părinte se alătură acestei intenţii şi invocă din inimă asupra tuturor celor prezenţi binecuvântarea lui Dumnezeu cel milostiv.»

La împlinirea a 40 de ani de la fondarea mişcării "Drum Neocatecumenal", la Berlin au avut loc iniţiative cu caracter religios şi cultural, printre acestea numărându-se şi momentul simfonic-catihetic intitulat "Suferinţa celor nevinovaţi", semnat chiar de Argüello, iniţiativă desfăşurată la Filarmonica din Berlin şi dedicată victimelor Shoah-ului. Cu ocazia acestor manifestări din capitala Germaniei, Sfântul Părinte a transmis un Mesaj, semnat de cardinalul secretar de Stat, Pietro Parolin. 

12 iunie 2018, 09:32