Căutare

Giuramento Guardia Svizzera Pontificia Giuramento Guardia Svizzera Pontificia 

Gratitudine şi admiraţie: Papa Francisc, membrilor Gărzii Elveţi

Membrii Gărzii Elvețiene aduc zilnic un preţios serviciu Succesorului lui Petru, Curiei Romane și Statului Cetății Vaticanului, fiind chemaţi să persevereze în prietenia cu Isus şi în dragostea faţă de Biserică, în îndeplinirea cu bucurie şi sârguinţă a sarcinilor zilnice, în curaj, răbdare, generozitatea și solidaritatea cu toţi cei pe care-i întâlnesc.
Papa Francisc adresaându-se membrilor Gărzii Pontificale Elveţiene

Anca Mărtinaş – Cetatea Vaticanului

RV 04 mai 2018. «Voi, dragi membri ai Gărzii Elveţiene, aveți ocazia de a sluji pentru o anumită perioadă la Roma, făcând o experiență unică a universalității Bisericii», a spus papa Francisc adresându-se membrilor Gărzii Elveţiene Pontificale, în cadrul audienţei pe care le-a acordat-o, vineri, 4 mai, în Sala Clementină din Palatul Apostolic.

Exprimându-şi speranţa ca această perioadă de activitate să-i întărească în slujire şi să le intensifice sentimentul de apartenenţă la comunitatea eclezială, pontiful a amintit misiunea îndeplinită de membrii Gărzii Pontificale Elveţiene:
Papa Francisc: «Membrii Gărzii Elvețiene aduc zilnic un preţios serviciu Succesorului lui Petru, Curiei Romane și Statului Cetății Vaticanului. Este o misiune care se încadrează în brazda perseverentei fidelități faţă de pontif, ce a cunoscut un moment   marcant în acel 6 mai 1527, când predecesorii voştri şi-au sacrificat viața în timpul "Jefuirii Romei". Memoria acestui gest eroic reprezintă un îndemn constant de a conștientiza și de a pune în aplicare calitățile tipice ale Gărzii Elveţiene: trăirea în acord cu credința catolică; perseverarea in prietenia cu Isus şi în dragostea faţă de  Biserică; îndeplinirea cu bucurie şi sârguinţă a sarcinilor zilnice, fie mari fie mici şi umile; curajul și răbdarea, generozitatea și solidaritatea cu toată lumea. Acestea sunt virtuțile pe care sunteţi chemaţi să le exercitaţi când vă desfăşuraţi serviciul de securitate în Vatican, precum și atunci când nu purtaţi uniforma. Un membru al Gărzii Elvețiene este şi rămâne astfel  întotdeauna fie când este în serviciu, fie în afara serviciului!»

Papa Francisc şi-a exprimat totodată gratitudinea faţă de Garda Elveţiană şi admiraţia faţă de disciplina şi simţul eclezial, faţă de discreţia şi profesionalitatea austeră cu care membri acestui antic corp militar îşi îndeplinesc zilnic misiunea.

11 mai 2018, 13:54