Cerca

Vatican News
Incontro Papa Francesco e Papa Benedetto XVI Papa Francisc și papa emerit Benedict al XVI-lea  (Vatican Media)

Papa Francisc prefațează o carte a papei Benedict

”Printr-un salt imaginar de treizeci de ani, el ne însoțește spre înțelegerea prezentului nostru, ca dovadă a prospețimii și vitalității neschimbate a gândirii sale. Astăzi, într-adevăr, mai mult ca niciodată, se prezintă din nou aceeași ispită a respingerii oricărei dependențe de iubire, în afara de iubirea omului față de propriul ego,”: scrie papa Francisc în prefața unei antologii de texte ale lui Benedict XVI despre credință și politică.

A. Dancă - Cetatea Vaticanului

RV 07 mai 2018. Papa Francisc a scris prefața unui volum antologic semnat de Joseph Ratzinger – Benedict XVI intitulat ”Eliberarea libertății. Credință și politică în al treilea mileniu”. Cartea, publicată la editura Cantagalli din Italia, urmează să fie prezentată la Roma vineri, 11 mai a.c., la Sala Zuccari din Palazzo Giustiniani.

Vor lua cuvântul, printre alții, prefectul Casei Pontificale și secretarul particular al papei emerit, arhiepiscopul Georg Gänswein, arhiepiscopul de Trieste, mons. Giampaolo Crepaldi, președintele Senatului italian, Maria Elisabetta Alberti Casellati, și președintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

Redăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, prefața papei Francisc:

«Raportul dintre credință și politică a fost una din marile teme care au stat dintotdeauna în centrul atenției lui Joseph Ratzinger – Benedict XVI și străbate întregul său parcurs intelectual și uman: experiența directă a totalitarismului nazist l-a făcut să aprofundeze încă pe când era un tânăr cercetător limitele ascultării față de Stat în favoarea libertății ascultării față de Dumnezeu: ”Statul – scrie în această privință într-un din textele propuse – nu este totalitatea existenței umane și nu îmbrățișează toată speranța omului. Omul și speranța sa merg dincolo de realitatea Statului și dincolo de sfera acțiunii politice. Aceasta este valabilă nu doar pentru un Stat care se numește Babilonia, dar pentru orice gen de Stat. Statul nu este totalitatea. Aceasta îi ușurează omului politic greutatea și îi deschide calea către o politică rațională. Statul roman era fals și anticreștin tocmai pentru că voia să fie un totum al posibilităților și speranțelor umane. În acest fel, acesta pretinde ceea ce nu poate, în acest fel falsifică și sărăcește omul. Prin minciuna sa totalitară, devine demoniac și tiranic”.

Mai târziu, chiar pe această bază, alături de Sfântul Ioan Paul al II-lea, el elaborează și propune o viziune creștină a drepturilor omului în măsură să pună în discuție, la nivel teoretic și practic, pretenția totalitară a Statului marxist și a ideologiei ateiste pe care se întemeia; pentru că adevăratul contrast dintre marxism și creștinism, pentru Ratzinger, nu este dat în mod cert de atenția preferențială a creștinului față de cei săraci: ”Trebuie să învățăm – încă o dată, nu doar la nivel teoretic, dar în felul de gândire și acțiune – că alături de prezența reală a lui Isus în Biserică și în sacrament, există cealaltă prezență reală a lui Isus în cei mai mici, în cei călcați în picioare din această lume, în cei din urmă, în care El vrea să fie aflat de noi”, scria Ratzinger încă din anii Șaizeci cu o profunzime teologică și, totodată, o imediatețe accesibilă care sunt caracteristici păstorului autentic. Și acel contrast, după cum sublinia el în anii Optzeci, nu este dat de lipsa, în Magisteriul Bisericii, a simțului de echitate și solidaritate; și, pe cale de consecință, ”în denunțul scandalului inegalităților vizibile dintre bogați și săraci – fie că e vorba de inegalități dintre țările bogate și țările sărace, fie de inegalitățile dintre categoriile sociale din domeniul aceluiași teritoriu național, scandal care nu mai poate fi tolerat”.

Contrastul profund, observă Ratzinger, este dat, în schimb – și chiar mai înainte de pretenția marxistă de a pune cerul pe pământ, mântuirea omului în viața de dincoace – de diferența abisală care subzistă cu privire la cum ar trebui să se realizeze mântuirea: ”Mântuirea se realizează prin eliberarea de orice dependență, sau singura cale ce duce la eliberare este completa dependență de iubire, o dependență care ar fi apoi chiar adevărata libertate?”

Și astfel, printr-un salt de treizeci de ani, el ne însoțește spre înțelegerea prezentului nostru, ca dovadă a prospețimii și vitalității neschimbate a gândirii sale. Astăzi, într-adevăr, mai mult ca niciodată, se prezintă din nou aceeași ispită a respingerii oricărei dependențe de iubire, în afara de iubirea omului față de propriul ego, pentru ”ego și poftele sale”; și, prin urmare, pericolul ”colonizării” conștiințelor din partea unei ideologii care neagă certitudinea de fond pentru care omul există ca bărbat și femeie, cărora le este atribuită îndatorirea de a transmite viața; acea ideologie care ajunge să producă în mod planificat și rațional ființele umane și care – poate în vederea vreunui scop considerat ”bun” – ajunge să considere logică și permisă eliminarea a ceea ce nu mai este considerat ca creat, dăruit, conceput și născut, ci făcut de noi înșine.

Aceste aparente ”drepturi” ale omului care sunt toate îndreptate spre autodistrugerea omului – ceea ce arată cu tărie și eficacitate Joseph Ratzinger – au un singur numitor comun care constă într-o unică, mare negație: negația dependenței de iubire, negația faptului că omul este creatura lui Dumnezeu, care din iubire l-a făcut după chipul Său și spre care omul suspină ca cerbul după izvoarele de apă (cf. Ps 41). Când este negată această dependență dintre creatură și Creator, această relație de iubire, se renunță în cele din urmă la adevărata măreție a omului, la adăpostul libertății și demnității sale.

În acest fel, apărarea omului și a umanului împotriva reducțiilor ideologice ale puterii trece astăzi, încă o dată, prin stabilirea ascultării omului față de Dumnezeu drept limită a ascultării față de Stat. A recepta această provocare, în adevărata schimbare de epocă în care trăim astăzi, înseamnă a apăra familia. De altfel, deja Sfântul Ioan Paul al II-lea a înțeles bine dimensiunea decisivă a chestiunii: numit pe bună dreptate ”Papa familiei”, el sublinia nu întâmplător că ”viitorul omenirii trece prin familie” (ex. ap. Familiaris consortio, 86). Pe aceeași linie, am reiterat la rândul meu că ”binele familiei este decisiv pentru viitorul lumii și al Bisericii” (ex. ap. Amoris laetitia, 31).

Sunt, așadar, deosebit de bucuros să pot introduce acest al doilea volum din textele alese ale lui Joseph Ratzinger pe tema ”credință și politică”. Împreună cu impresionanta sa Opera Omnia, acestea ne pot ajuta nu doar pe noi toți să înțelegem prezentul nostru și să găsim o orientare solidă pentru viitor, dar pot fi și o adevărată sursă de inspirație pentru o activitate politică ce, punând familia, solidaritatea și echitatea în centrul atenției și programelor sale, să abordeze viitorul cu clarviziune».

07 mai 2018, 11:27