Căutare

2018-05-29 Messa Santa Marta 2018-05-29 Messa Santa Marta  (Vatican Media)

Papa la ”Sf. Marta”: schemele lumești ne răpesc libertatea

Pentru a merge spre sfințenie este necesar ”a fi și a se simți liber”. Pontiful a avertizat că există numeroase lucruri care duc la robie. De aceea, apostolul Petru îndeamnă la a nu se lăsa duși ”de poftele de mai înainte, când eraţi în ignoranţă”. Este același îndemn pe care apostolul Paul îl adresează Romanilor de a nu se conforma, ceea ce înseamnă ”a nu intra în formele, în tiparele lumii”.

Adrian Dancă – Cetatea Vaticanului

Vatican News – 29 mai 2018. În momentele de încercare să nu ne întoarcem la schemele lumești care ne răpesc libertatea, dar să rămânem pe cale către sfințenie. La predica Sfintei Liturghii celebrată în cursul dimineții de marți, 29 mai 2018, papa Francisc a făcut un comentariu la lecturile biblice ale zilei și a pus accentul pe prima dintre acestea, luată din Prima Scrisoare a sfântului apostol Petru (1,10-16). ”Aşa cum este sfânt cel care v-a chemat”, spune apostolul, ”deveniţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră, pentru că este scris: «Fiţi sfinţi, pentru că eu sunt sfânt!»

Papa Francisc: «Chemarea la sfințenie, care este chemarea normală, este chemarea la a trăi ca creștin, altfel spus, a trăi ca creștin este același lucru cu a trăi ca sfânt. De atâtea ori, noi ne gândim la sfințenie ca la un lucru ieșit din comun, precum a avea viziuni sau rugăciuni foarte elevate. Unii se gândesc că a fi sfânt înseamnă a avea o față de iconiță. Nu! A fi sfânt este altceva. Înseamnă a merge pe ceea ce Domnul spune despre sfințenie. Și ce înseamnă a merge pe sfințenie? O spune [apostolul] Petru: ”puneţi-vă toată speranţa în harul care va fi dat când se va revela Isus Cristos!”»

Pentru a merge spre sfințenie, însă, este necesar ”a fi și a se simți liber”. Pontiful a avertizat că există numeroase lucruri care duc la robie. De aceea, apostolul Petru îndeamnă la a nu se lăsa duși ”de poftele de mai înainte, când eraţi în ignoranţă”. Este același îndemn pe care apostolul Paul îl adresează Romanilor de a nu se conforma, ceea ce înseamnă ”a nu intra în formele, în tiparele lumii”.

Papa Francisc: «...aceasta este traducerea corectă a acestui sfat: nu intrați în schemele lumii, nu intrați în scheme, în modul de a gândi al lumii, în modul de a gândi și de a judeca pe care ți-l oferă lumea, pentru că acest fapt îți răpește libertatea. Pentru a merge pe sfințenie este necesar a fi liberi: libertatea de a merge privind lumina, de a merge înainte. Când noi ne întoarcem, cum se spune aici, la modul de a trăi pe care îl aveam înainte de întâlnirea cu Isus Cristos sau când ne întoarcem la schemele lumii, ne pierdem libertatea».

În istoria mântuirii, a remarcat mai departe papa Francisc, poporul lui Dumnezeu nu a avut voința de a privi înainte, spre mântuire, ci mai degrabă de a se întoarce înapoi. În momentele de dificultate, poporul se întoarce înapoi, pierde libertatea: e adevărat că în Egipt mâncau lucruri bune, dar erau servite la ”masa sclaviei”.

Papa Francisc: «În momentele de încercare avem mereu ispita de a privi înapoi, de a privi la schemele lumii, la schemele pe care le aveam noi înainte de a începe să mergem pe calea mântuirii: fără libertate. Și fără libertate nu poți să fii sfânt. Libertatea este condiția pentru a putea păși privind înainte spre lumină. Nu a intra în schemele mundanității: a păși înainte, a privi lumina care este promisă, în speranță; aceasta este promisiunea poporului lui Dumnezeu în pustiu: când privea înainte mergeau bine, când le venea dor pentru nu puteau să mănânce lucrurile bune pe care i le dădeau, greșeau şi uitau că acolo nu aveau libertate».

29 mai 2018, 11:57
Mai multe >