Căutare

2018-05-25 Messa Santa Marta 2018-05-25 Messa Santa Marta  (Vatican Media)

Căsătoria oglindește chipul lui Dumnezeu: omilia papei Francisc

E adevărat că există greutăți în viața de cuplu și în familie, dar trebuie să ne uităm mai mult la frumusețea căsătoriei: este îndemnul papei Francisc de la omilia Sfintei Liturghii celebrată vineri, 25 mai 2018, în capela Casei ”Sf. Marta”. Viața creștină nu se poate reduce la un ”se poate sau nu se poate”. Domnul ”să dăruiască Bisericii și societății o conștiință mai profundă și mai frumoasă despre căsătorie, astfel încât să înțelegem că în căsătorie se află chipul și asemănarea lui Dumnezeu”.

A. Dancă – A. Masotti – Cetatea Vaticanului

Vatican News - 25 mai 2018. Frumusețea căsătoriei a fost în centrul omiliei papei Francisc de la Sf. Liturghie celebrată vineri, 25 mai 2018, în capela Casei Sf. Marta cu participarea, printre alții, a șapte perechi de soți care sărbătoreau 50 și 25 de ani de căsătorie. Făcând un comentariu la lecturile biblice ale zilei ((Iac 5,9-12; Ps 102; Mc 10,1-12), papa a subliniat că în evanghelia după Marcu se arată intenția fariseilor de a-l pune la încercare pe Isus punându-i o întrebare pe care pontiful a definit-o de ”cazuistică”, una din acele întrebări ale credinței care se pot cuprinde într-un ”se poate sau nu se poate” și ”în care credința este redusă la un DA sau la un NU”.

Întrebarea fariseilor se referă la căsătorie, vor să afle dacă este permis sau nu unui soț să-și lase soția. Dar, a remarcat pontiful, Isus merge mai departe, ”ajunge până la creație și vorbește despre căsătorie care este, probabil, realitatea cea mai frumoasă” pe care Domnul a creat-o în acele șapte zile. «Însă, de la începutul creaţiei – spune Isus în Evanghelie -, Dumnezeu ”i-a făcut bărbat şi femeie; de aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup”, astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup». Domnul, a subliniat pontiful, vorbește aici de ”un singur trup” care nu poate fi despărțit. Isus ”lasă problema separării și merge la frumusețea cuplului” care trebuie să fie una. ”Noi”, a continuat papa, ”nu trebuie să ne oprim ca acești învățători la un «se poate» sau «nu se poate» despărți o căsătorie. Uneori există nenorocirea că nu funcționează și este mai bine să se separe pentru a evita un război mondial, dar acest lucru este o nenorocire. Să încercăm să vedem partea pozitivă”.

Povestind mai departe despre o pereche de soți care sărbătoreau 60 de ani de căsătorie, papa a spus că la întrebarea sa ”Sunteți fericiți?”, cei doi s-au privit și ochii lor s-au umezit de lacrimi de emoție și i-au răspuns: ”Suntem îndrăgostiți”.

Papa Francisc: «E adevărat că există dificultăți, sunt probleme cu fiii sau chiar cu căsătoria sau în viața de cuplu, discuții, certuri... dar important este ca trupul să rămână unul singur și acest fapt se depășește. Și acesta nu este doar un sacrament pentru ei, dar și pentru Biserică, ca și cum ar fi un sacrament care atrage atenția pentru a spune: ”Vedeți că iubirea este posibilă”. Iubirea este capabilă să-i facă să trăiască îndrăgostiţi toată viața, în bucurie și durere, cu problema fiilor și cu problemele proprii, dar îi face să meargă mereu înainte. În caz de sănătate și de boală, dar să meargă mereu înainte. Aceasta este frumusețea».

Din omilia papei: 25 mai 2018

Bărbatul și femeia au fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și căsătoria însăși devine astfel după chipul său, ceea ce – a evidențiat Sfântul Părinte – e atât de frumos: ”Căsătoria este o predică fără cuvinte pentru toți ceilalți, o predică de toate zilele”.

Papa Francisc: «E dureros când acest fapt nu este știre. Ziarele, telejurnalele nu iau ca știre acest lucru. Dar această pereche, atâția ani împreună... nu e știre! Da, știrea e scandalul, divorțul, sau cei care se separă – uneori trebuie să se separe, după cum am spus, pentru a evita un rău mai mare... Dar chipul lui Dumnezeu nu este știre. Aceasta este frumusețea căsătoriei. Sunt după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Aceasta este știrea noastră, este știrea creștină».

Pontiful a reiterat că nu este ușoară viața de căsătorie și de familie și, făcând trimitere la Scrisoarea Sf. Apostol Iacob, din care a fost luată prima lectură a Sf. Liturghii, a subliniat importanța răbdării. Aceasta, a spus papa, ”este probabil virtutea cea mai importantă într-un cuplu – atât pentru bărbat, cât și pentru femeie”. Să ne rugăm, a fost îndemnul său final, pentru ca Domnul ”să dăruiască Bisericii și societății o conștiință mai profundă, mai frumoasă despre căsătorie, pentru ca noi toți să ajungem să înțelegem și să contemplăm că în căsătorie se află chipul și asemănarea lui Dumnezeu”.

25 mai 2018, 13:25
Mai multe >