Căutare

Vatican News
Cardinalul Miguel Ángel Ayuso Guixot, președintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Inter-religios Cardinalul Miguel Ángel Ayuso Guixot, președintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Inter-religios 

Sărbătoarea Deepavali: ”Creștini și hinduiști, să ducem împreună lumina speranței”

Cu ocazia sărbătorii hinduiste Deepavali, Consiliul Pontifical pentru Dialogul Inter-religios a transmis un mesaj de felicitare celor care, în diferite țări, vor marca această sărbătoare. Mesajul transmite, totodată, îndeamnul ca, în actualul context al pandemiei, creștinii și hinduiștii să regăsească spiritul fraternității ca să ducă împreună lumina speranței celor cuprinși de dezolare și suferință. Anul acesta, sărbătoarea hindusă Deepavali cade în 4 noiembrie.

Cetatea Vaticanului - Adrian Dancă
29 octombrie 2021 - Vatican News
. ”Creștini și hinduiști, să ducem împreună lumina în viața persoanelor în timpuri de disperare” este titlul mesajului transmis de Consiliul Pontifical pentru Dialogul Inter-religios pentru sărbătoarea hinduistă Deepavali, care în 2021 cade în 4 noiembrie. Mesajul este semnat de cardinalul Miguel Angel Ayuso Guixot și de mons. Indunil Kodithuwakku Janakaratne Kankanamalage, președintele, respectiv, secretarul Consiliului pontifical amintit.

Deși sărbătoarea este marcată de angoasa și incertitudinea pandemiei, cu crize planetare care îi sunt o consecință, mesajul transmite urarea ca această sărbătoare ”să aducă ușurare în viețile, casele și comunitățile voastre, însoțită de speranța într-un viitor mai bun”. Alături de cicatricile pandemiei, se remarcă în mesaj, persistă ”un sentiment de resemnare, disperare și neputință în fața devastărilor care sunt provocate în întreaga lume de diferiți factori, care merg de la terorism până la degradarea ecologică”. Mesajul evidențiază, de aceea, câteva reflecții despre felul în care creștinii și hinduiștii pot duce ”o lumină de speranță” în viața persoanelor în timpuri atât de dificile.

”A duce împreună lumina în viața persoanelor prin solidaritatea inter-religioasă”, se spune în mesaj, ”confirmă utilitatea și marea resursă pe care o reprezintă tradițiile religioase pentru societate”. După cum amintește papa Francisc în enciclica ”Fratelli tutti”, numai dacă se crește împreună în convingerea că suntem cu toții parte unul din ceilalți, că suntem frați și surori între noi, vom avea posibilitatea să ieșim din orice fel de disperare și din orice formă de criză, cum ar fi schimbările climatice, fundamentalismul religios, terorismul, naționalismul exacerbat și xenofobia. ”În timpuri de criză, tradițiile religioase – depozitare a secole de înțelepciune – au puterea de a ușura spiritele noastre abătute, precum și capacitatea de a ajuta oamenii și comunitățile să-și orienteze busola vieții în direcția speranței”.

”Este îndatorirea liderilor de religii și de comunități a cultiva spiritul de fraternitate între adepții lor pentru a-i ajuta să pășească și să colaboreze cu persoane de alte tradiții religioase, mai ales în timpuri de criză și de calamități de orice fel”. ”Fraternitatea”, după cum subliniază papa Francisc, ”reprezintă autenticul tratament pentru pandemie și pentru multele rele care ne-au afectat”. De aceea, ”a fi responsabili de o manieră inter-religioasă unii față de alții este un mijloc sigur pentru întărirea solidarității și a fraternității între noi și pentru a duce ajutor celor mâhniți și speranță celor suferinzi”. ”Ca oameni credincioși, înrădăcinați în respectivele noastre tradiții religioase și persoane care împărtășesc o viziune de responsabilitate comună față de omenire, în special față de cei suferinzi, noi, creștinii și hinduiștii, personal și împreună, și alăturându-ne persoanelor de alte tradiții religioase și de bună voință, trebuie să ne străduim să ajungem la cei care se află în disperare pentru a duce lumină în viața lor”.

29 octombrie 2021, 12:25