COP 26. Delegația Sfântului Scaun va fi condusă de cardinalul Pietro Parolin
Cetatea Vaticanului - Adrian Dancă
12 octombrie 2021 - Vatican News. Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin va conduce delegația Sfântului Scaun la summit-ul COP26 de la Glasgow dedicat schimbărilor climatice: a anunțat zilele trecute directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Matteo Bruni, într-un răspuns la întrebările jurnaliștilor.
Cardinalul Parolin, așadar, va fi cel care prezintă cuvântul Sfântului Scaun la Conferința Statelor Convenției Cadru a Națiunilor Unite despre schimbările climatice (COP26), care se desfășoară în zilele 31 octombrie – 12 noiembrie a.c. la Glasgow, în Scoția.
La summit-ul COP26 și-au anunțat participarea aproximativ 200 de lideri mondiali, iar obiectivul dezbaterilor este acela de a actualiza planurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru a contrasta nivelul încălzirii globale.
Săptămâna trecută, aproximativ 400 de tineri s-au reunit la Milano, sub genericul ”Youth4Climate: Driving Ambition”, pentru a vorbi despre ocrotirea mediului în vederea summit-ului de la Glasgow.
În același context, de amintit că luni, 4 octombrie a.c., la reuniunea de studiu ”Credință și știință”, papa Francisc a lansat un apel participanților la COP26 să ajungă la ”răspunsuri eficace” în fața unei ”crize ecologice fără precedent”, care pune în pericol nu doar echilibrul ecosistemului, ci însăși viața omului pe pământ. Apelul a fost reluat, printre altele, și în declarația pe care papa Francisc a semnat-o alături de patriarhul ecumenic Bartolomeu și de primatul anglican Justin Welby, adăugând necesitatea unei convergențe internaționale asupra ocrotirii mediului și urgența ascultării strigătului celor săraci.