Rugăciunea papei Francisc pentru sănătatea poporului argentinian
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
6 mai 2021 – Vatican News. Sfântul Părinte a transmis un scurt mesaj video episcopilor din Argentina cu ocazia rugăciunii rozariului, organizată pe 7-8 mai a.c. la sanctuarul din Lujan, cerând prin mijlocirea Fecioarei Maria sănătate pentru poporul argentinian.
Pontiful de origine argentiniană și-a exprimat voința de a participa, de la distanță, la manifestările Privegherii Mariane de la sanctuarul din Lujan, unde în 2030 se va sărbători al patrulea centenar de la miracol. ”Este o cale lungă”, a recunoscut papa, ”dar aceasta trece foarte repede și, oricum, trebuie făcută. O cale de memorie a ceea ce Fecioara a făcut acolo, când a vrut să rămână acolo. O cale de memorie, de ani și ani de pelerinaje, căutări, miracole, fii și fiice care pornesc la drum ca să o vadă pe Mama cerească”.
”La această întâlnire”, a mai spus papa Francisc, ”memoria să fie călăuza voastră, pentru că o memorie bună garantează un viitor sigur. Amintiți-vă de tot ceea ce Fecioara a făcut în patria noastră”, a subliniat fostul arhiepiscop de Buenos Aires. ”Lăsați-vă însoțiți de ea și, la rândul vostru, mergeți alături de Ea pe cale. Dumnezeu să vă binecuvânteze, iar Fecioara Maria să vă ocrotească”, a încheiat Sfântul Părinte.