Căutare

Vizita la papa Francisc a reginei Elisabeta și prințului Filip de Edinburh în 3 aprilie 2014 Vizita la papa Francisc a reginei Elisabeta și prințului Filip de Edinburh în 3 aprilie 2014 

Condoleanțele papei Francisc la moartea prințului Filip, duce de Edinburgh

Papa Francisc a transmis reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii o telegramă de condoleanțe la moartea prințului Filip, duce de Edinburgh și soț al reginei britanice. Alături de Elisabeta, prințul Filip a întâlnit patru papi: Ioan XXIII, Ioan Paul II, Benedict XVI și Francisc.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
10 aprilie 2021 – Vatican News
. ”Întristat la aflarea știrii privind decesul prințului Filip, duce de Edinburgh și soțul Dumneavoastră, Sanctitatea Sa papa Francisc transmite cele mai sincere condoleanțe Majestății Voastre și membrilor familiei regale”: se citește într-o telegramă transmisă de papa Francisc, prin cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, reginei Elisabeta a II-a, regina Marii Britanii, la moartea soțului ei, prințul Filip.

Aflat în ultimele săptămâni în condiții critice de sănătate, prințul britanic a murit vineri, 9 aprilie 2021, la vârsta de 99 de ani, în castelul Windsor.

”Amintind dăruirea prințului Filip în ceea ce privește căsătoria și familia, istoria sa eminentă de slujire publică și angajarea sa în domeniul educației și în promovarea generațiilor viitoare”, se afirmă în telegrama papei, ”Sanctitatea Sa îl încredințează iubirii milostive a lui Cristos, Mântuitorul nostru”.

”Asupra Dumneavoastră și a celor care deplâng moartea lui”, se citește la finalul telegramei, ”Sanctitatea Sa, cu speranța sigură a învierii, invocă binecuvântările Domnului de mângâiere și pace”.

Împreună cu regina Elisabeta, alături de care a sărbătorit 73 de ani de căsătorie în noiembrie 2020, prințul Filip a întâlnit patru papi: pe Sfântul Ioan al XXIII-lea în 1961, pe Sfântul Ioan Paul al II-lea în 1980 și 2000, pe Benedict al XVI-lea în 2010 (la Edinburgh) și pe Francisc în 2014.

10 aprilie 2021, 12:20