Căutare

Vatican News
Spitalul papal "Bambino Gesù": descoperire de excepţie privind originea celulelor tumorale Spitalul papal "Bambino Gesù": descoperire de excepţie privind originea celulelor tumorale  ( Credits Maiani, Miletti, Nature 04-2021)

Spitalul papal "Bambino Gesù": descoperire de excepţie privind originea celulelor tumorale

O descoperire făcută de cercetătorii din cadrul Spitalului papal "Bambino Gesù" din Roma, în colaborare cu o echipă de cercetători de la Universitatea Tor Vergata, de la Danish Cancer Society şi de la alte Centre de cercetare europene şi din Statele Unite, deschide noi perspective cu privire la terapiile împotriva cancerului, care blochează sistemul de apărare al celulelor bolnave. Rezultatul, publicat în revista ştiinţifică "Nature", este definit de profesorul Francesco Cecconi, de la Universitatea Tor Vergata, "un studiu foarte important sub semnul unei colaborări dintre diferite centre de cercetare".

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

15 aprilie 2021 – Vatican News.
După decenii de studii şi de numeroase ipoteze, se închide cercul cu privire la mecanismul ciclului celular, procesul prin care celulele, inclusiv cele tumorale, se dezvoltă şi proliferează. Cercetătorii au descoperit piesa care lipsea: ce anume reglementează viaţa Ciclinei D, o moleculă esenţială în diviziunea celulară. Întrerupătorul care aprinde şi stinge activitatea Ciclinei D este o proteină numită Ambra 1: când nu funcţionează se declanşează un proces care duce la rapida formare a numeroase tipuri de tumori.

Descoperirea deschide calea spre terapii specifice care inhibează sistemul de apărare al celulelor bolnave până la autodistrugerea lor. Studiul a fost condus pe sute de eşantioane (modele animale, celule produse în laborator, celule derivate din tumori, fie animale, fie umane). "Ideea este ca pacienţilor cărora le-a fost diagnosticat un cancer să fie examinaţi şi în privinţa nivelurilor de Ambra1 şi Ciclina D" – explică Francesco Cecconi, profesor de Biologie a dezvoltării la Universitatea Tor Vergata şi cercetător în cadrul Spitalului "Bambino Gesù"
În cazul în care proteina Ambra 1 este absentă sau la un nivel scăzut în asociaţie cu individualizarea în celulele tumorale a unei acumulări de Ciclina D, atunci s-ar putea încerca suprimarea capacităţii celulelor tumorale de a repara materialul genetic, cu ajutorul unor medicamente specifice, deja cunoscute în cadrul terapiilor. Dacă s-ar putea limita astfel repararea materialului genetic al celulei tumorale, s-ar putea urmări uciderea celulei tumorale.

 


15 aprilie 2021, 09:50