Căutare

Vatican News
Ambasadorul Liviu-Petru Zăpîrțan, în vizită la papa Francisc cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare în 2016. Ambasadorul Liviu-Petru Zăpîrțan, în vizită la papa Francisc cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare în 2016.  (© Servizio Fotografico - Vatican Media)

1 Decembrie, reînnoirea credinței în marile valori: ambasadorul la Sf. Scaun, Liviu-Petru Zăpîrțan

”Sunt convins că din experiența pandemiei vom ieși mai buni, chiar dacă schimbați, sub multe privințe. Iar ziua de 1 decembrie ne este un punct de sprijin în a ne reafirma credința în marile valori care ne-au susținut în istorie”: afirmă ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Liviu-Petru Zăpîrțan, într-un mesaj special pentru Vatican News cu ocazia Zilei Naționale a României. Actualele restricții sanitare au decalat, dar nu au întrerupt inițiativele culturale ale ambasadei, în special manifestările ancorate în centenarul relațiilor bilaterale între România și Sfântul Scaun.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
1 decembrie 2020 – Vatican News. ”Sunt convins că din experiența pandemiei vom ieși mai buni, chiar dacă schimbați, sub multe privințe. Iar ziua de 1 decembrie ne este un punct de sprijin în a ne reafirma credința în marile valori care ne-au susținut în istorie”. Într-un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României transmis pentru Vatican News, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun Liviu-Petru Zăpîrțan își afirmă convingerea că experiența pandemiei de Covid-19 constituie o grea încercare și va aduce schimbări, dar istoria a dovedit că România a știut să învingă dificultățile pentru a-și afirma credința în marile valori. Din 1918 până astăzi, notează diplomatul român, România a reușit să treacă peste ceasurile de încercare pentru a participa ”la schimbul de valori materiale și spirituale într-o lume a globalizării, având posibilitatea de a ne manifesta creativ identitatea”.

Vă oferim aici Mesajul ambasadorului României pe lângă Sfântul Scaun, Dl. Liviu-Petru Zăpîrțan, pentru Vatican News, cu ocazia Zilei Naționale a României:

La 1 decembrie românii sărbătoresc Ziua Națională, zi în care, în 1918, toate cele zece provincii istorice ale Daco României au hotărât să se unească cu Regatul României, construind Statul național unitar.

A început astfel un proces istoric care a permis încadrarea țării în tendințele de modernizare a economiei, de consolidare a structurilor administrative, de dezvoltare a învățământului și culturii.

Războiul, ocupația sovietică și instaurarea comunismului au făcut ca acest Stat să treacă prin momente dificile. Astăzi suntem în măsură să avem un Stat membru al UE și NATO, să participăm la schimbul de valori materiale și spirituale într-o lume a globalizării, având posibilitatea de a ne manifesta creativ identitatea.

Anul acesta are pentru noi o semnificație deosebită datorită faptului că cinstim 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sfântul Scaun, un centenar în care au fost momente importante pentru noi: Concordatul din 1927, construcția Colegiului Pio Romeno, vizite reciproce ale unor înalte personalități ale României și Sfântului Scaun, dar și grelele decenii ale opresiunii comuniste în care credincioșii catolici și greco-catolici au suferit până la martiraj pentru credința lor în legătura cu Roma.

În toți acești ani, Sfântul Scaun și-a păstrat atenția pentru noi. În 1999, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Bucureștiul, iar în 2019 Papa Francisc  a realizat o vizită  istorică binecuvântând „grădina Maicii Domnului” în toate cele trei mari provincii istorice, dialogând fratern cu Biserica Ortodoxă Română, cu toți credincioșii, sub îndemnul „Să mergem împreună”.

Am dorit să marcăm acest centenar cu câteva evenimente: o expoziție cu documente legate de relațiile Sf. Scaun – România, care se află în Arhivele Istorice ale Secretariatului de Stat, prin bunăvoința acestuia; o sesiune de comunicări științifice, împreună cu Academia Română și specialiști din Vatican și un volum care să cuprindă lucrările dezbătute și fotocopii ale documentelor din expoziție.

Din cauza pandemiei am amânat aceste activități, pe care sperăm să le realizăm cât mai curând posibil.

Sunt convins că din experiența pandemiei vom ieși mai buni, chiar dacă schimbați, sub multe privințe. Iar ziua de 1 decembrie ne este un punct de sprijin în a ne reafirma credința în marile valori care ne-au susținut în istorie.

De Ziua Națională doresc tuturor românilor sănătate, pace în suflet, puterea de a trece peste aceste momente grele pentru toată lumea.

La mulți ani România!

01 decembrie 2020, 09:43