Căutare

Romanian presidential elections runoff reactions Romanian presidential elections runoff reactions 

Klaus Iohannis, reales cu speranțe mari la președinția României

Cu peste 66% din voturile balotajului din 24 noiembrie 2019, candidatul PNL Klaus Iohannis a fost reales în funcția de președinte al României. Candidatul PSD, fostul premier Viorica Dăncilă, a obținut 33% din voturi și a recunoscut victoria electorală a adversarului politic.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
25 noiembrie 2019 – Vatican News. Cetățenii români cu drept de vot i-au încredințat lui Klaus Iohannis al doilea mandat consecutiv la președinția României. În urma balotajului desfășurat duminică, 24 noiembrie a.c., candidatul PNL s-a impus cu peste 66% din voturi în fața contracandidatului PSD, fostul premier Viorica Dăncilă.

După numărarea completă, dar neoficială, a voturilor de la balotaj, Iohannis a obținut 6.495.534 de voturi, în timp ce Dăncilă 3.337.533 de voturi.

Iohannis (PNL): ”Voi fi președintele tuturor românilor”

Într-o declarație făcută la încheiere votului în țară, când primele rezultate ”exit poll” arătau distanța confortabilă față de contracandidatul său, Iohannis a ținut să sublinieze că ”este cea mai categorică victorie obținută vreodată împotriva PSD-ului. Primesc această victorie cu bucurie, cu mulțumire, cu modestie și cu încredere în România. Vă promit astăzi, aici, în această seară, că voi fi președintele tuturor românilor - și al celor care m-au votat, cărora le mulțumesc în mod expres, și al celor care nu m-au votat. Voi fi și președintele românilor care nu au votat deloc, cu speranța că data viitoare vor merge totuși la vot. Acuma, după această victorie, sunt multe lucruri de făcut, sunt multe lucruri de reparat. Mă voi implica pentru a crea o nouă majoritate, o majoritate compusă din partidele democratice, care vor duce România spre modernizare, spre europenizare, spre România normală. Și vă promit încă un lucru: voi fi un președinte total implicat pentru România!”.

Dăncilă (PSD): ”Numărul de voturi ne ajută și ne obligă”

La rândul său, Viorica Dăncilă s-a declarat mulțumită de rezultatul obținut, deși insuficient pentru a-și adjudeca victoria. "PSD astăzi a recâștigat încrederea cetățenilor români care ne-au votat în 2016. Am recuperat voturile pe care le-am pierdut la alegerile europarlamentare, iar astăzi avem peste 3 milioane de voturi, ceea ce înseamnă că avem numărul de voturi pe care l-am avut la parlamentarele din 2016 și care ne-au permis să intrăm la guvernare. Am toată convingerea că numărul de voturi de astăzi ne ajută, ne obligă și în acest sens vom face tot ce este posibil să câștigăm alegerile locale și alegerile parlamentare".

Participare record în afara granițelor

Potrivit datelor oficiale parțiale, prezența la urne a fost de 9.953.659 de alegători, reprezentând 54,46% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente. O prezență record, comparativ cu anii precedenți, s-a înregistrat în rândul românilor de peste granițe: la turul al II-lea au fost amenajate 835 de secții la care au votat 926.574 de alegători. De asemenea, 17.503 români au votat prin corespondență, astfel că în afara ţării au votat în total 944.077 de alegători. Cei mai numeroși au fost românii din Italia (peste 190.000), Regatul Unit (peste 170.000), Germania (peste 154.000) și Spania (peste 131.500). De menționat, totodată, că românii din afara țării au avut la dispoziție câte trei zile pentru a vota la fiecare tur al acestui scrutin prezidenţial.

Presa internațională: ”Niciodată nu a fost un moment mai prielnic ca acum”

Presa internațională, de obicei zgârcită în cuvinte când e vorba de România, subliniază de această dată semnificația victoriei categorice a candidatului de centru-dreapta, evidențiind în mod special orientarea europeană a lui Iohannis și demersurile acestuia în combaterea corupției. Un comentariu, însă, a atras atenția noastră pentru că se recunoaște ponderea și speranțele românilor din diaspora în contextul acestor alegeri prezidențiale. Este vorba de articolul lui Robert Schwartz, șeful redacției române Deutsche Welle, intitulat ”Triumf pentru președintele pragmatic al României, Klaus Iohannis”. «Împreună cu noul guvern liberal-conservator al PNL, partidul care îl sprijină politic pe preşedinte», notează jurnalistul, «Iohannis trebuie să reverseze rapid demantelarea structurilor democratice operată de PSD. Este ceea ce aşteaptă nu doar românii din ţară, dar şi milioanele de români din diaspora, care au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara din cauza lipsei perspectivelor. Dacă Iohannis vrea să oprească odată acest brain-drain (exodul creierelor – n.n.) continuu şi să creeze condiţiile de revenire acasă a românilor emigraţi care l-au votat atât de masiv, atunci el trebuie să acţioneze fără întârziere. Doar un nou început autentic, cu implicarea tuturor forţelor pro-europene din ţară, poate readuce iarăşi România în ape liniştite. Niciodată nu a fost un moment mai prielnic ca acum».

25 noiembrie 2019, 11:20