Căutare

2018.11.30 Ambasciatore di Romania presso la Santa Sede Liviu-Petru Zapartan 2018.11.30 Ambasciatore di Romania presso la Santa Sede Liviu-Petru Zapartan 

Dorim o Românie bogată și curată spiritual: ambasadorul Liviu-Petru Zăpârțan, la 1 Decembrie

Ambasadorul României pe lângă Sf. Scaun, Liviu-Petru Zăpârțan, a transmis un mesaj cu ocazia zilei de 1 Decembrie în care ilustrează importanța Marii Uniri și dă glas dorinței pentru o Românie prosperă și curată spiritual.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
30 noiembrie 2018 – Vatican News. La un secol de la construirea statului național unitar, poporul român trăiește un moment de bucurie, de omagiere a trecutului său, de căutare a celor mai bune căi pentru prezent, dar și de speranță într-o Românie bogată și curată spiritual, ”demnă de numele de «Gradina Maicii Domnului»: afirmă ambasadorul României pe lângă Sf. Scaun, Liviu-Petru Zăpârțan, într-un Mesaj de Ziua națională, primit la redacție prin amabilitatea biroului de presă al Ambasadei.

Reprezentantul diplomatic al României la Vatican amintește în mesajul său că ”în prima parte a anului ce vine Romania va avea prilejul să dovedească puterea de a cuprinde, înțelege și soluționa, în spiritul unei autentice coeziuni, dosarele prin care Europa să fie mai puternică, mai unită, mai grijulie cu cetățenii ei”.

Vă oferim aici mesajul ambasadorului Liviu-Petru Zăpârțan:

Mesaj de Ziua națională

La 1 decembrie poporul român  trăiește un moment de bucurie cinstind un secol de la construirea statului național unitar, ca instrument al afirmării și consolidării trăsăturilor unității sale de limbă și cultură, de spiritualitate, de viață social-economică, pe care le-a construit în existența sa milenară.

Este un moment de omagiere a trecutului său, care, cu umbre și lumini, cum este istoria fiecărui popor, a acumulat valori care – cum scria Constantin Noica – i-au marcat „partea lui de cer” în Europa și în lume. Nu puține sunt creațiile care vorbesc despre Adevărul, Binele, Frumosul și Dreptatea în care a crezut, ilustrate de nume mari și de fapte istorice pilduitoare, de deschiderea spre alte comunități, spre lume dar și de truda zilnică cu care și-a îngrijit atât de darnica natură.

Este apoi un moment de căutare, deseori frământată, a celor mai bune căi de a se racorda la lumea actuală, la mișcarea ei globalizantă, marcată de o criză a valorilor tradiționale și de afirmare a unora noi, nu neapărat autentice. Făcând însă parte din instituțiile unei construcții europene și euroatlantice România își dorește să contribuie la consolidarea ei, la păstrarea păcii și securității.

În prima parte a anului ce vine Romania va avea prilejul să dovedească puterea de a cuprinde, înțelege și soluționa, în spiritul unei autentice coeziuni, dosarele prin care Europa să fie mai puternică, mai unită, mai grijulie cu cetățenii ei.

Mai este un moment de reflexie matură asupra drumului de viitor. Dorim o Românie bogată pentru că oamenii ei sunt bogați, prosperă, curată spiritual și continuatoarea a tot ceea ce a făcut bine de-a lungul istoriei, demnă de numele de „Gradina Maicii Domnului”.

La mulți ani României și poporului său !

Roma, 30 noi.2018, 
Liviu-Petru Zăpârțan,
ambasadorul României pe lângă Sf. Scaun   

30 noiembrie 2018, 14:16