Cerca

Vatican News
2018.08.26 Papa Francesco in Irlanda - Messa a Dublino  nel Phoenix Park Icoana Întâlnirii mondiale a familiilor de la Dublin (2018). 

Referendum pentru familie: unde se poate vota în străinătate

Ultimele zile de campanie pentru referendumul din 6-7 octombrie 2018 privind revizuirea Constituției în sensul definirii familiei drept ”căsătorie liber consimțită între un bărbat și o femeie”, nu ”între soți”, cum generic se afirmă în forma actuală a textului. Ministerul Afacerilor Externe a publicat online ”Ghidul alegătorului din străinătate”.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă

01 octombrie 2018 – Vatican News. Mai sunt doar câteva zile până la referendumul din 6-7 octombrie 2018 privind revizuirea Constituției în sensul definirii familiei drept ”căsătorie liber consimțită între un bărbat și o femeie”, nu ”între soți”, cum generic se afirmă în forma actuală a textului.

Unde și când se poate vota la Roma și împrejurimi?
Potrivit datelor puse la dispoziție de ambasada României în Italia, românii din Roma și împrejurimi au la dispoziție șase secții de votare. Cinci se află la Roma: una la sediul ambasadei (Via Nicolò Tartaglia, 36), două la Secția Consulară din cartierul EUR (Viale Libano, 40) și două la Institutul Cultural Român (Accademia di Romania, Piazza José de San Martin, 1). Românii din Ladisopoli se pot prezenta la referendum în secția de votare din Piazza Falcone, 1. Pe site-ul ambasadei, la adresa roma.mae.ro, se poate consulta lista completă a celor aproape 60 de secții de votare din Italia și Malta (secțiile 146-207). Ambasada României de la Roma a difuzat pe site-ul propriu și ”Ghidul alegătorului român din străinătate”, publicat de Ministerul Afacerilor Externe în vederea referendumului național pentru revizuirea Constituției din 6 și 7 octombrie 2018. Potrivit materialului informativ, votarea începe în fiecare din cele două zile la ora 7.00, ora locală, și se încheie la ora 21.00, ora locală. 

Ce se votează?
La referendumul de revizuire a Constituției din 6-7 octombrie 2018, alegătorii sunt chemați să răspundă cu DA sau NU asupra următoarei întrebări: ”Sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?” Legea de revizuire a Constituției adoptată de Parlamentul României prevede că articolul 48 alin. (1) din Constituția României va avea următorul conținut: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor” [nu ”instituirea” copiilor, cum greșit este tipărit în Ghidul MAE]. Forma actuală a textului, a cărei amendare este supusă votului la referendum prevede că ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Cine are dreptul la vot în străinătate?
Au dreptul de a participa la referendum toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv. Aceștia pot vota la oricare dintre secțiile de votare organizate în străinătate. De asemenea, cetățenii români cu domiciliul în România care în zilele referendumului se află în străinătate, precum și cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate, își pot exercita dreptul la vot la secțiile de votare din străinătate în baza următoarelor documente valabile în ziua votării: cartea de identitate, buletinul de identitate sau pașaportul. Dacă pe teritoriul României au fost organizate 18.662 de secții de votare, românii din străinătate au la dispoziție nu mai puțin de 378 de secții, cele mai numeroase dintre acestea fiind în Italia (58) și Spania (48). Lista locațiilor din străinătate poate fi consultată pe site-ul ambasadei României din țările respective. 

01 octombrie 2018, 13:41