Versiune Beta

Cerca

Vatican News
SPA MONSENOR ROMERO Fericitul Oscar Arnulfo Romero  

O relicvă a monseniorului Romero a fost încredinţată arhiepiscopului de Panama

"În această frumoasă țară din America Centrală, scăldată de Oceanul Pacific, Domnul a dăruit Bisericii un episcop plin de zel care, iubindu-l pe Dumnezeu și slujindu-i pe frați, s-a făcut chip al lui Cristos, Bunul Păstor", spunea papa Francisc în scrisoarea transmisă cu prilejul beatificării monseniorului Oscar Arnulfo Romero, în mai 2015.

2 august 2018 – Vatican News. O relicvă a mons. Oscar Arnulfo Romero a fost încredinţată arhiepiscopului de Panama, mons. José Domingo Ulloa Mendieta, în vederea Zilei Mondiale a Tineretului care se va desfăşura în ţara din America Centrală, în ianuarie 2019. Este prima relicvă a fericitului Romero, arhiepiscop de San Salvador, beatificat la 23 martie 2015, care iese din El Salvador. Este vorba despre un fragment osos provenit dintr-o coastă.

Gestul frăţesc al încredinţării relicvei mons. Romero, care va fi canonizat la 14 octombrie, este legat şi de faptul că viitorul sfânt va fi unul dintre patronii Zilei Mondiale a Tineretului, cu desfăşurarea în Panama, eveniment la care va participa şi papa Francisc.

Arhiepiscopul de Panama, mons. Ulloa Medieta a primit fotografia oficială a viitorului sfânt, împreună cu o relicvă de primul grad "ex ossibus", ce conţine o micro-porţiune de os dintr-o coastă a mons. Romero, extrasă în cadrul autopsiei efectuată în 1980. Prelatul a fost ucis prin împușcare, la 24 martie 1980, la altar, în timpul celebrării Sfintei Liturghii.

"În această frumoasă țară din America Centrală, scăldată de Oceanul Pacific, Domnul a dăruit Bisericii un episcop plin de zel care, iubindu-l pe Dumnezeu și slujindu-i pe frați, s-a făcut chip al lui Cristos, Bunul Păstor", spunea papa Francisc în scrisoarea transmisă cu prilejul beatificării monseniorului Oscar Arnulfo Romero, în mai 2015. "În vremuri de conviețuire grea" – continua pontiful – "mons. Romero a știut să conducă, să apere și să ocrotească turma sa, rămânând credincios Evangheliei și în comuniune cu întreaga Biserică. Slujirea sa s-a distins printr-o atenție deosebită față de cei mai săraci și marginalizați. Și în momentul morții sale, în timp ce celebra Jertfa Sfântă a iubirii și a împăcării, a primit harul de a se identifica pe deplin cu Cel care și-a dat viața pentru oile sale".

Monseniorul Romero va fi declarat sfânt în luna octombrie, alături de papa Paul al VI-lea, de preoții Francesco Spinelli și Vincenzo Romano, alături de călugărițele Maria Caterina Kasper și Nazaria Ignaţia a sfintei Tereza a lui Isus și de laicul Nunţiu Sulprizio.

02 august 2018, 13:02