Căutare

Consideraţii omiletica la Duminica a III-a a Paştelui (B): Martori ai lui Cristos cel Înviat (imagine simbolică) Consideraţii omiletica la Duminica a III-a a Paştelui (B): Martori ai lui Cristos cel Înviat (imagine simbolică) 

Consideraţii omiletica la Duminica a III-a a Paştelui (B): Martori ai lui Cristos cel Înviat

Doamne Isuse, explică-ne Scripturile; fă ca inimile noastre să se aprindă când tu însuţi ne vorbeşti! Cristos este putere de viaţă ce ne umple de pace, de iertare şi de înviere. Atunci se petrec în viaţă lucruri mai mari decât noi şi totul devine mai uman şi mai viu. Să dăm mărturie despre învierea Domnului cu simplitatea copiilor care nu pot tăcea când au o veste bună.

(Vatican News – 14 aprilie 2024) E Ziua Domnului, zi marcată de Cristos cu semnul învierii, de aceea fiecare duminică este sărbătoarea săptămânală a Paştelui. Cristos înviat e mereu prezent în Biserica sa, mai cu seamă la celebrarea Euharistiei. La sfânta şi dumnezeiasca Liturghie recunoaştem că Domnul Înviat ne însoţeşte pe drumul vieţii; primim cuvântul Scripturii şi Pâinea frântă şi îl recunoaştem pe „autorul vieţii” care, înviat din morţi, ne conduce la viaţa cea veşnică (cf. Fap 3,13-15.17-19: prima lectură). Isus mort pe cruce revine la viaţă cu rănile răstignirii şi stă în mijlocul discipolilor. Pentru a învinge rezistenţa lor în a crede, Isus îi invită să atingă trupul său glorificat şi mănâncă împreună cu ei (cf. Lc 24,35-48: Evanghelia zilei). Apoi, îi face să înţeleagă Scripturile care vorbesc despre el. Moartea şi învierea lui Isus fac parte din planul lui Dumnezeu. Domnul s-a dat ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Să-l rugăm şi noi: „Doamne Isuse, explică-ne Scripturile; fă ca inimile noastre să se aprindă când tu însuţi ne vorbeşti” (cf. Lc 24,32: versetul la Evanghelie). Şi ce spun Scripturile? „Aşa este scris: Cristos trebuia să pătimească, să învie din morţi a treia zi şi să se propovăduiască în numele lui pocăinţa spre iertarea păcatelor, la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martori ai acestor lucruri.”  Fiecare creştin este un discipol şi un martor al Domnului Înviat.

1. Martori ai morţii şi învierii Domnului

În prima lectură, îl ascultăm pe apostolul Petru vorbind cu glas tare înaintea mulţimii despre Isus, pe care „Dumnezeu l-a înviat din morţi iar noi suntem martori ai acestui fapt” (Fap 3,13-15.17-19: prima lectură). Evanghelia ne face să asistăm la una din multele apariţii ale Domnului înviat. Evanghelistul Luca reproduce mărturia pascală pe care cei doi discipoli de la Emaus o dau celor Unsprezece care erau în Ierusalim. Ce doi povestesc cum Domnul înviat a mers cu ei pe drum, cum le explica Scripturile şi cum l-au recunoscut apoi la frângerea pâinii. Pe când povesteau lucrurile minunate la care au fost martori, Isus în persoană apare în mijlocul lor zicând: „Pace vouă!”. Mai întâi, toţi sunt nedumeriţi. „Cuprinşi de uimire şi de spaimă, credeau că văd un duh. Isus le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Priviţi mâinile mele şi picioarele mele, că eu însumi sunt; pipăiţi-mă şi convingeţi-vă căci un duh nu are nici carne şi nici oase, precum mă vedeţi pe mine că am”. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele. Fiindcă, de bucurie şi uimire nu le venea să creadă, le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?” Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript. El a luat şi a mâncat înaintea lor. Apoi le-a zis: „Amintiţi-vă de cuvintele pe care vi le-am spus pe când eram încă împreună cu voi: Trebuia să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi”. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus: „Aşa este scris: Cristos trebuia să pătimească, să învie din morţi a treia zi şi să se propovăduiască în numele lui pocăinţa spre iertarea păcatelor, la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martori ai acestor lucruri” (Lc 24,35-48: Evanghelia zilei). Ne oprim asupra acestui, făcând câteva sublinieri.

2. De bucurie şi uimire nu le venea să creadă

Considerăm cu atenţie toate acele gesturi. Gestul de „a privi” este limbajul carităţii: e nevoie să-l contemplăm cu inima pe Cel Înviat. Gestul de „a atinge” este sinonim cu „a îmbrăţişa”. Iar „a mânca” este verbul vieţii, expresie a banchetului euharistic. Să considerăm mai atent şi atitudinea discipolilor la vederea lui Isus înviat. Mai întâi uimire, spaimă şi neîncredere, iar apoi bucurie. Sau neîncredere şi bucurie împreună. Neîncrederea discipolilor este una specială. Nu pot să le creadă ochilor. Este ca atunci când ne vine să zicem: „Este prea frumos ca să fie adevărat!” La acest punct, pentru a-i convinge, Isus le cere ceva de mâncare. Nu există nimic care să asigure şi să creeze comuniune între persoane ca a sta la masă împreun împreună. Toate acestea ne spun ceva important cu privire la înviere. Învierea nu este doar o mare minune, un argument sau o dovadă în favoarea adevărului lui Cristos. Este mult mai mult. Este o lume nouă în care se intră cu credinţa însoţită de uimire şi bucurie. Învierea lui Cristos este „noua creaţie”. Nu este vorba deci doar de a crede că Isus a înviat. Este vorba de a cunoaşte şi a trăi „puterea învierii” (cf. Fil 3,10).

3. Un obicei salvator: salutul „Cristos a înviat!”

Pentru a pătrunde dimensiunea mai profundă a Paştelui e bine să acordăm importanţă obiceiului creştinilor mai cu seamă din ţările Europei de Est. În timpul pascal, când întâlnesc pe cineva, ei îl salută spunând: „Cristos a înviat!”, la care altul răspunde: „Adevărat a înviat”.  Acest obicei este sau era atât de înrădăcinat în popor, încât se povesteşte această întâmplare de la începuturile revoluţiei bolşevice. Fusese organizată o dezbatere publică despre învierea lui Christos. A vorbit mai întâi propagandistul ateu care credea că a demolat pentru totdeauna, după părerea lui, credinţa creştinilor în înviere. După ce el a coborât, a urcat pe scenă preotul ortodox care trebuia să vorbească în apărarea credinţei. Smeritul preot a privit mulţimea şi a spus simplu: „Cristos a înviat!” Toţi în cor au răspuns instinctiv: „Adevărat a înviat!” Şi preotul a coborât tăcut de pe scenă. Ceea ce a împiedecat ideologia acelor vremuri să smulgă credinţa din inima oamenilor a fost Paştele, au fost sărbătorile. Spuneau martirii din vechime: „Nu putem trăi fără duminică”, adică fără Ziua Domnului care este marcată de Cristos cu semnul învierii.

4. Să dăm mărturie cu bucurie şi simplitate

Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie care actualizează misterul pascal, adică al pătimirii, morţii şi învierii Domnului, este pentru cei ce cred “izvor de reînnoită tinereţe spirituală” (cf. rugăciunea Colecta). Să dăm mărturie despre Cristos cel Înviat cu simplitatea copiilor care au de spus o veste bună şi nu pot tăcea. Isus nu este o fantasmă, nu este un duh fără trup. Cristos este putere de viaţă ce ne umple de pace, de iertare şi de înviere. Atunci se petrec în viaţa noastră lucruri mai mari decât noi şi totul devine mai uman şi mai viu.  Să dăm mărturie despre tot ceea ce am auzit, am văzut şi am celebrat în zilele intense ale Săptămânii Sfinte şi în Duminica Învierii. Şi Timpul liturgic al Paştelui continuă.

5. Rugăciunea cu Cristos

Psalmistul invită la o încredere filială faţă de Dumnezeu. După înviere, subiectul rugăciunii psalmilor este Cristos. Împreună cu mijlocitorul nostru la Tatăl spunem încrezători: „Dumnezeule, mântuirea mea, când strig tu îmi răspunzi; când sunt în strâmtorare, tu mă scoţi în larg; ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea. Mulţi spun: „Cine ne va arăta fericirea?” Eu însă zic: „Fă să răsară peste noi lumina feţei tale, Doamne”. Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea” (Ps 4,2.4.7.9: din psalmul responsorial).

6. Rugăciunea Bisericii

Să tresalte pururi de bucurie poporul tău, Dumnezeule, căci i-ai reînnoit tinereţea sufletească. Dăruieşte-le credincioşilor tăi, care se veselesc acum pentru că le-ai redat demnitatea de fii, harul, să aştepte recunoscători, cu speranţă neclintită, ziua învierii lor.

Să aveţi o „Duminică binecuvântată” cu bucurie şi pace. Cristos a înviat!

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 12 aprilie 2024)

 

 

 

12 aprilie 2024, 13:33