Consideraţii omiletice la Duminica a IV-a din Advent (B): Pregătiţi casa inimii

(Vatican News - 24 decembrie 2023) E Ziua Domnului. Ne despart doar câteva ore şi sărbătorim din nou Crăciunul. Retrăim încă o dată momentul istoric în care Dumnezeu împlineşte făgăduinţele şi îşi aşează cortul între oameni. Făcând pregătirile esenţiale pentru a-l primi pe Mântuitorul în inimi şi în familii, urmăm pilda Mariei din Nazaret care primeşte cu credinţă şi smerenie cuvântul lui Dumnezeu şi devine mama lui Mesia. De fapt, la finalul Adventului suntem conduşi de mână cu iubire maternă de Fecioara Maria pe care Evanghelia celei de-a patra duminici o prezintă în momentul Bunei Vestiri. În casa din Nazaret se împlineşte dorinţa profundă a omenirii exprimată de profeţii de demult: „Coborâţi, ceruri, roua de sus şi norii să-l reverse în ploaie pe Cel Drept; să se deschidă pământul şi să-l odrăslească pe Mântuitorul” (Is 45,8: Ant. la intrare). Textele Liturghiei vorbesc despre pregătirea îndelungată a Naşterii Domnului.

1. Chivotul prezenţei divine pregătit în istorie

Citim că, pe când regele David îşi propunea să zidească un templu la Ierusalim pentru chivotul alianţei, profetul Natan îi face cunoscut că Domnul însuşi îi va face o „casă” din pietre vii, adică din persoane: “Iată, Domnul îţi vesteşte că-ţi va zidi el însuşi o casă. Iar când se vor sfârşi zilele tale şi vei fi aşezat alături de părinţii tăi, atunci voi ridica după tine un urmaş, care va ieşi din trupul tău, şi voi întări stăpânirea lui. Eu îi voi fi lui tată şi el îmi va fi mie fiu. Casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea mea, iar tronul tău va rămâne în veci neclintit” (cf. 2Sam 7,1-5.8b-12.14a.16: prima lectură). Această promisiune stă la baza tuturor profeţiilor mesianice. Ea a fost continuată secole de-a rândul în diferite feluri mai cu seamă de profetul Isaia care anunţă în termeni foarte clari: „Iată, Fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel” (cf. Is 7,14: Ant. la Împărtăşanie).

2. Maria, chivotul legământului

Ei bine, promisiunea făcută de Dumnezeu regelui David prin profetul Natan şi confirmată prin profetul Isaia se împlineşte când „îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, cu numele Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif din casa lui David, iar numele fecioarei era Maria” (Lc 1,26-27). Evanghelia duminicii cuprinde cunoscutul episod al Bunei Vestiri după sfântul Luca (1,26-38). Le fel ca din celelalte texte, şi din această povestire înţelegem că Dumnezeu caută mereu o persoană cu care vrea să încheie în mod liber legământul său de iubire şi comuniune. Scena ne conduce în inima istoriei mântuirii. Îngerul Gabriel îi spune Fecioarei Maria că cel pe care îl va naşte „va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit” (cf. Lc 1,32-33). Stăpânirea lui îi va elibera pe oameni de adevăraţii duşmani care sunt păcatul, răul şi moartea. Ascultând povestirea celor petrecute la Buna Vestire, nu putem decât să-l adorăm în tăcere pe Dumnezeu.

3. Chemaţi să fim „casa Domnului”

Răspunsul Mariei la vestirea îngerului este simplu, grandios şi exemplar: „Iată, slujitoarea Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38). Disponibilitatea Fecioarei Maria la voinţa lui Dumnezeu se înscrie pe linia strămoşilor biblici: Abraham, Moise, regele David, profeţii de demult şi toţi servitorii chemaţi de Domnul să contribuie la realizarea mântuirii neamului omenesc. Maria se comportă în mod anticipat ca ucenicul de mai târziu instruit de Isus să se roage Tatălui: „Facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ” (Mt 6,10). Maria este modelul desăvârşit al Bisericii care primeşte, celebrează şi trăieşte tainele dumnezeieşti, împlinind în toate voinţa lui Dumnezeu. Repetând în diferitele situaţii ale vieţii „fie mie după cuvântul tău”, devenim şi noi un chivot al prezenţei lui Dumnezeu până ce vom ajunge la statura lui Cristos care în mod tainic se naşte şi trăieşte în viaţa noastră.

4. Iată, slujitoarea/slujitorul Domnului!

Să-i răspundem lui Dumnezeu spunând:„Iată-mă!” O facem ca pregătire imediată la sărbătoarea Naşterii Domnului, oferind Mântuitorului o casă primitoare în sufletele noastre. În răspunsul dat îngerului la Buna Vestire „Iată, slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38), este ca şi cum Maria ar fi spus: „Iată-mă, sunt ca o tăbliţă cerată: Să scrie Domnul în sufletul meu tot ceea ce vrea”. În antichitate se scria pe tăbliţe acoperite cu un strat de ceară. Astăzi noi am spune: „Sunt o foaie albă de hârtie: „Să scrie Dumnezeu şi pe mine tot ceea ce vrea”. Acest act de credinţă nu a fost uşor nici pentru acea tânără din Nazaret. Cui ar fi putut Maria să-i explice ce s-a petrecut în ea? Cine putea să-i creadă că pruncul pe care-l poartă în sân este „lucrarea Duhului Sfânt?” Astfel Maria s-a văzut într-o totală solitudine, fără nimeni căruia să-i poată vorbi decât lui Dumnezeu.

5. Credinţa devine încredere, spunând „amin!”

Pentru Maria, credinţa nu a constat în faptul că şi-a dat consimţământul la o înşiruire de adevăruri, cum facem noi când recităm Crezul. Atât timp cât se mărgineşte la acceptarea teoretică a unor propoziţii credinţa rămâne simplă ideologie. Credinţa devine viaţă când se transformă în încredere. Credinţa Mariei a constat în faptul că s-a încrezut în Dumnezeu, s-a încredinţat complet voinţei lui. L-a primit pe Dumnezeu în viaţa sa. A spus cu smerenie „da”, „fiat – să fie, facă-se”. A crezut că „la Dumnezeu nimic nu este imposibil”. La drept vorbind, Maria nu a spus „să fie - fiat”. Acesta este un cuvânt în limba latină iar Maria nu vorbea nici latineşte şi nici greceşte. Ce-o fi spus în acel moment, ce cuvânt a folosit? Este vorba de un cuvânt pe care, poate fără să ştim, toţi îl cunoaştem şi îl repetăm deseori. A spus „amin”. „Amen” era cuvântul cu care un evreu exprima consimţământul său lui Dumnezeu. Împreună cu „Abbà” şi „Maranatha”, acesta este unul din puţinele cuvinte pe care creştinii n-au cutezat să le traducă, dar le-au păstrat în limba în care le-au pronunţat Maria şi Isus. Cu acest cuvânt uşor de rostit se spun multe lucruri: „Dacă aşa îţi place ţie, Doamne, aşa vreau şi eu”. Este ca un „da” deplin şi bucuros pe care mirii îl spun reciproc în ziua nunţii.

6. Un „amin” total şi bucuros

Maria nu şi-a dat consimţământul cu resemnarea tristă a celui care zice în inima sa: „Dacă chiar nu se poate altfel, atunci să se facă voia lui Dumnezeu”. Verbul pus în gura Mariei de către evanghelistul Luca este „γένοιτό/ghénoitò – să se facă” şi este la optativ, un mod care în greacă se foloseşte pentru a exprima bucuria, dorinţa, nerăbdarea ca un anumit lucru să se întâmple. Şi acela a fost momentul cel mai fericit din viaţa ei. Deducem asta din faptul că  nu mult după aceea Maria intonează cântarea de bucurie „Μεγαλύνει /Magnificat”: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Lc 1,46-47). Tresaltă de bucurie şi fericire. Credinţa ne face fericiţi. Într-adevăr, a crede este frumos! Este momentul în care făptura îşi atinge scopul pentru care fost creată, liberă şi inteligentă.

7. Nu se poate trăi fără „amin”

Credinţa este secretul pentru a face un Crăciun adevărat  A spune cuiva „amin”, fie chiar lui Dumnezeu, pare să lezeze propria libertate şi independenţă. Din acest motiv a nu fi de acord pare a fi cuvântul de ordine în diferite domenii; politic, cultural, social, familial. Dar care este alternativa? Ce altceva se poate face? Pornind de la aceste premise, gândirea modernă a ajuns, pe cont propriu, la concluzia că trebuie să spună „amin” în viaţă, că acest lucru este inevitabil. Căci, dacă nu se spune lui Dumnezeu, trebuie spus destinului orb. Omul nu are alt mijloc pentru a trăi în mod autentic propria existenţă decât să-şi accepte soarta ce i-a fost dată de istoria şi societatea din care face parte.

8. Un frumos „amin”  inspirat de Maica Fecioară

Aşezându-se la masă pentru ultima cină, Isus a spus: „Am dorit atât de mult să mănânc Paştele acesta cu voi” (cf. Lc 22,15). Acum poate zice la fel despre Crăciun: „Am aşteptat cu mult dor să sărbătoresc Crăciunul acesta cu voi”. Acest Crăciun care are ca iesle şi leagăn inima şi care nu se sărbătoreşte afară, dar înlăuntrul tău. Concluzia practică a acestor consideraţii este să spunem şi noi lui Dumnezeu un frumos „amin”, un „da” din inimă, în situaţia în care ne aflăm acum. Dacă vrem să fim şi mai aproape de Fecioara Maria, să folosim aceleaşi cuvinte şi să spunem: „Iată-mă, sunt slujitoarea/slujitorul Domnului: fie mie după cuvântul tău”. Totodată ne întrebăm ce îi vom aduce în dar anul acesta Pruncului Isus care se naşte? Ar fi cumva ciudat dacă reuşim să facem mici daruri altora, şi nu celui sărbătorit. Liturghia bizantină ne sugerează o idee minunată: „Ce-ţi vom oferi ţie, Cristoase, că te-ai arătat pe pământ ca un om pentru noi? Fiecare făptură zidită de tine îţi aduce mulţumire: îngerii, cântarea; cerurile steaua; magii, darurile; păstorii, închinarea; pământul, peştera; pustiul, ieslea, iar noi pe Maica Fecioară, Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi." (Mineiul pe luna decembrie).

9. El vine să dea, nu vine să ceară

Dar la sărbătoarea zilei sale de naştere Cristos nu vine ca să ceară, ci ca să dea. Repetă asta şi micii colindători: „N-am venit ca să ne daţi, ci-am venit să dăm”. Ceea ce omul caută uneori chiar fără să ştie, Dumnezeu ne oferă în Fiul său Isus. Este îndeajuns să-i deschidem inima, uşa casei, a vieţii personale, familiale, şi va fi sărbătoare. Va fi în mod cert când îl primim în semenii noştri mai defavorizaţi. Tot ceea ce facem pentru ei este primit de Sărbătoritul care a zis: „Mie mi-aţi făcut”. Dacă nu reuşim să-i vedem, ne spun aceiaşi colindători că „sunt bordeie fără foc” şi mâine-i Moş Crăciun.

10. Dacă tu te simţi bine, vezi poate îl poţi ajuta şi pe altul!

Perioada sărbătorilor Crăciunului şi Anului Nou este aşteptată cu mult entuziasm de către mulţi dintre noi, însă sunt şi persoane care experimentează emoţii diferite. Sărbătorile vin la pachet iar oamenii se gândesc la decorul ideal: reuniuni de familie, cadouri, prieteni, mâncare, linişte şi pace. Însă stresul pregătirilor, invitaţiile la evenimente, singurătatea, îngrijorările pot face din sezonul sărbătorilor o perioadă dificilă. Din studii conduse an de an în diferite ţări reiese că în perioada sărbătorilor oamenii tind să devină mai trişti şi mai anxioşi. Descriind detaliat stările prin care trec mulţi în această perioadă, cercetătorii caută cauzele tristeţii şi vin şi cu soluţii pentru ele. Spicuim câteva rezultate. În timp ce sărbătorile sunt portretizate ca fiind o perioadă pentru reuniuni familiale şi sociale, aşteptările pot, la pol opus, să amplifice sentimentul de izolare, iar acest lucru se aplică şi celor care sunt înconjuraţi de cei dragi, nu doar singuraticilor. Unii trăiesc departe de familiile lor şi întâmpină obstacole atunci când vor să meargă în vizită, din motive financiare sau altele. Alţii se confruntă cu pierderea celor dragi, iar sărbătorile, strâns legate de familie, sunt doar o amintire dureroasă a celor care nu mai sunt printre noi; iar pentru alţii, sărbătorile sunt doar reuniuni ale familiilor dezbinate. Sunt probleme nerezolvate cu cei dragi şi nemulţumiri acumulate în viaţa personală. Din fericire există modalităţi de a depăşi aceste neajunsuri. Primul pas este să recunoşti şi să-ţi asumi fiecare sentiment negativ şi să priveşti în faţă realitatea. Următorul pas este să-ţi pui întrebări ca să identifici provenienţa sentimentului şi, odată identificată provenienţa, să-ţi reaminteşti constant că în viaţă e normal şi să suferi şi că social media este doar o distragere de la realitate. Societatea a stabilit anumite standarde privind sărbătorile, astfel că totul trebuie să fie la superlativ: de la mâncare şi cadouri, până la pozele postate în social media. Însă, aşteptările nerealiste duc deseori la stres inutil. Ca să te rupi de aceste aşteptări, începe prin a realiza că perfecţiunea este în altă parte, la un alt nivel sau de alt ordin. Stabileşte-ţi aşteptări realiste. Regândeşte-ţi convingerile pe care le ai despre ce ar trebui să fie şi cum ar trebui să arate sărbătorile, astfel încât să te poţi bucura de toate momentele. Ultimul pas este să încerci să te conectezi cu ceilalţi. Rămâi conectat. Evită să stai izolat de ceilalţi, mergi în vizită la prieteni, participă la activităţi de voluntariat sau alte tipuri de activităţi care te ajută să rămâi conectat cu cei din jur - poate să-i scrii cuiva cu care n-ai vorbit de mult. Orice ar fi, sentimentul de conexiune poate face minuni. Ce contează cu adevărat este să înţelegem că este o perioadă cu multă încărcătură emoţională – iar dacă tu te simţi bine, poate îl poţi ajuta şi pe altul să o facă.

11. Taina cea de veci ascunsă

Dumnezeu este credincios făgăduinţelor. Misterul ascuns de veacuri a fost destăinuit. Să-l preamărim pe Dumnezeu pentru că a descoperit şi generaţiei noastre „taina cea de veci ascunsă şi de oameni neştiută” (cf. Rom 16,25-27: lectura a doua). Iar cu psalmistul să spunem: „Îndurările Domnului în veci le voi cânta, cu gura mea voi face cunoscută din generaţie în generaţie fidelitatea ta” (Ps 88/89,2). „O ce veste minunată…Pe Fiul în al său nume Tatăl l-a trimis în lume, să se nască şi să crească, să ne mântuiască”.

12. Rugăciunea Bisericii

Să trăim intens acest moment tainic ca o respiraţie profundă a sufletului în ajun de sărbătoare: „Te rugăm, Doamne, revarsă harul tău asupra sufletelor noastre, pentru ca noi, care am cunoscut, prin vestirea îngerului, întruparea lui Cristos, Fiul tău, să fim duşi, prin patima şi crucea lui, la slava învierii”.

Tuturor, un „Crăciun binecuvântat”, cu bucurie şi pace în inimi şi-n familii.

(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de vineri 22 decembrie 2023)