Căutare

Găsită lista cu numele evreilor ascunși în institutele religioase din Roma, în timpul persecuției naziste Găsită lista cu numele evreilor ascunși în institutele religioase din Roma, în timpul persecuției naziste  (ANSA)

Lista persoanelor salvate în institutele religioase din Roma, în timpul persecuției naziste

În arhivele Institutului Pontifical Biblic au fost găsite documente conținând listele persoanelor care s-au refugiat în institutele religioase din Roma, în timpul persecuției naziste și fasciste. Listele conțin și numele institutelor și congregațiilor religioase gazdă.

Cetatea Vaticanului

Vatican News – 8 septembrie 2023. Lista congregațiilor religioase gazdă (100 de congregații feminine și 55 de congregații masculine), împreună cu numărul persoanelor pe care le-au găzduit, fusese deja publicată de istoricul Renzo De Felice, în 1961. La acea vreme, se considera ca fiind pierdută o listă completă care să conțină și nume ale persoanelor care s-au refugiat în secret în institutele și congregațiile religioase din capitala Italiei.

Listele descoperite acum în arhivele Institutului Pontifical Biblic se referă la peste 4300 de persoane, dintre care 3600 sunt identificate după nume. O comparație cu documentele păstrate în Arhivele Comunității Evreiești din Roma a permis certitudinea că, dintre acestea, aproximativ 3200 sunt cu siguranță evrei. Despre aceștia din urmă se știe că, în unele situații, au fost ascunși în institute religioase pentru care lucrau înainte de persecuție.

Documentația recent descoperită sporește astfel, în mod semnificativ, informațiile despre istoria salvării evreilor în contextul institutelor și congregațiilor religioase din Roma.

Din motive de protecție a sferei vieții private, accesul la acest document este în prezent confidențial. Documentul a fost prezentat în cadrul atelierului "Salvați. Evreii ascunși în instituțiile religioase din Roma (1943-1944)", care a avut loc joi, 7 septembrie a.c., la Muzeul Shoah, din Roma.

Documentația găsită a fost întocmită de părintele iezuit italian Gozzolino Birolo, între iunie 1944 și primăvara anului 1945, imediat după eliberarea Romei. Birolo a fost economul Institutului Pontifical Biblic din 1930 până la moartea sa, din cauza unei boli incurabile, în iunie 1945. În acea perioadă, rector al Institutului a fost părintele iezuit Agostino Bea, care a fost creat cardinal în 1959 și a devenit cunoscut pentru angajamentul său față de dialogul dintre evrei și catolici, în special pentru documentul "Nostra Aetate", a Conciliului Vatican al II-lea.

Istoricii implicați în studierea noilor documente sunt: Claudio Procaccia, directorul Departamentului pentru Cultură al Comunității Evreiești din Roma; Grazia Loparco, de la Facultatea Pontificală de Științe ale Educației "Auxilium"; Paul Oberholzer, de la Universitatea Pontificală Gregoriana și Iael Nidam-Orvieto, directorul Institutului Internațional pentru Cercetarea Holocaustului de la centrul mondial de documentare Yad Vashem.

Cercetarea a fost coordonată de Dominik Markl (Institutul Pontifical Biblic și Universitatea din Innsbruck) împreună cu rectorul Institutului Pontifical Biblic, canadianul Michael Kolarcik.

Roma a fost ocupată de naziști timp de nouă luni, începând din 10 septembrie 1943, până când forțele aliate au eliberat orașul, la 4 iunie 1944. În această perioadă, persecuția evreilor a dus, printre altele, la deportarea și uciderea a aproximativ 200 de persoane, inclusiv a sute de copii și adolescenți, dintr-o comunitate de aproximativ 10-15 mii de persoane.

08 septembrie 2023, 10:29