Căutare

Mongolia, Biserica Congregației Inima Neprihănită a Mariei  Mongolia, Biserica Congregației Inima Neprihănită a Mariei  

Într-un video-reportaj, istoria recentă a Bisericii din Mongolia

Călătoria apostolică a papei Francisc în Mongolia va avea loc între 31 august și 4 septembrie, potrivit programului oficial al călătoriei, dat publicității de Biroul de Presă al Sfântului Scaun.

Cetatea Vaticanului - A. Mărtinaș

Vatican News - Plecarea de la Roma, de pe aeroportul Fiumicino, este programată pentru joi, 31 august, la ora 18.30, cu destinația Ulan Bator (Ulaanbaatar), capitala Mongoliei, oraș în care se va desfășura întreaga vizită a pontifului. Din desfășurătorul călătoriei, amintim ceremonia de bun venit, din Piața Sukhbaatar, care va fi urmată, o jumătate de oră mai târziu, de vizita de curtoazie la președintele Mongoliei, în Palatul de Stat, unde, la ora 10.20, va avea loc și întâlnirea cu autoritățile și cu membri ai societății civile și ai corpului diplomatic, prilej cu care papa Francisc va ține primul discurs în Mongolia. La ora 11.00 va avea loc întâlnirea cu președintele Marelui Hural de Stat n.n. (Parlamentul). Succesiv, va avea loc întâlnirea cu premierul Mongoliei. La ora 16.00 este programată întâlnirea cu episcopii, preoții, misionarii, călugării, călugărițele și lucrătorii pastorali, în catedrala Sfinții Petru și Paul, unde papa Francisc va adresa cel de-al doilea discurs. Cel de-al treilea discurs va fi rostit de pontif duminică, 3 septembrie, în cadrul întâlnirii ecumenice și interreligioase de la Teatrul "Hun".

Un prin video-reportaj, realizat de agenția catolică de știri Fides, se bazează pe amintirile cardinalului italian Sepe, care a vizitat țara asiatică la începutul anilor 2000, în calitate de trimis al papei Ioan Paul al II. În Mongolia, cardinalul Sepe l-a cunoscut pe foarte tânărul preot Giorgio Marengo, în prezent cardinal și prefect apostolic în Mongolia.

Porțiuni nesfârșite de stepă, cai sălbatici care aleargă în herghelii și o biserică care, la începutul secolului al XXI-lea era asemenea unui mic mugur. În reportajul video, memoria cardinalului Crescenzio Sepe călătorește înapoi și se poate vedea că ceea ce povestește și își amintește a rămas în inima sa ca o experiență minunată. Amintirile se referă la Mongolia în 2002 și în 2003, când a vizitat-o pentru a doua oară, în calitate de trimis al papei Ioan Paul al II-lea. Relatarea cardinalului se derulează însoțită de imaginile unui reportaj video realizat de Teresa Tseng Kuang pentru agenția catolică de știri Fides, care a început o serie de reportaje speciale despre Mongolia, țara asiatică unde Sfântul Părinte va merge între 31 august și 4 septembrie.

În calitatea sa de prefect al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor din acea vreme, cardinalul Sepe a luat cu el, în cea de-a doua călătorie, o scrisoare din partea Papei Wojtyla, care ar fi dorit să viziteze personal Mongolia, dar a fost împiedicat să facă acest lucru din cauza stării sale de sănătate.

De aceea, i-a încredințat responsabilului Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor misiunea de a fi ochii și sufletul său pastoral într-o țară în care creștinii erau o mică mână de oameni. În prezent, Biserica numără în jur de 1.450 de botezați. Cardinalul Sepe își amintește "relațiile excelente" pe care le-a avut întotdeauna cu autoritățile din Ulan Bator, călătoriile lungi cu mașina în mijlocul unei naturi cu totul speciale, îndeosebi acea zi de călătorie de-a lungul deșertului Gobi pentru a ajunge la mica comunitate catolică fondată de un tânăr preot din rândul misionarelor Consolatei care,  când a fost întrebat cum de el - atât de tânăr - a putut trăi atât de departe de casă, a răspuns: "Aici oamenii sunt buni, oamenii mă iubesc".

În prezent, Giorgio Marengo este un cardinal în vârstă de 49 de ani, prefect apostolic în Mongolia și succesor al monseniorului Wenceslao Padilla, misionarul filipinez al Congregației Inimii Neprihănite a Mariei, care a decedat în 2018, și pe care cardinalul Sepe l-a consacrat în timpul călătoriei pastorale din 2003. În reportajul video i-au cuvântul și femei care lucrează în marea seră pentru producția de legume, una dintre primele opere realizată de comunitatea eclezială în curs de formare pentru a ajuta sute de familii să mănânce produse bune, care fac bine tuturor; și acesta fiind un gest de iubire creștină. Reportajul are o durată de unsprezece minute și prezintă istoria recentă a Bisericii din Mongolia, în așteptarea vizitei papei Francisc, care o va îmbogăți cu un nou capitol.

 

25 august 2023, 09:30