BISERICĂ

Consideraţii omiletice la solemnitatea „Preasfânta Treime” (A): Mister de iubire

Viaţa creştină înseamnă comuniune cu Dumnezeu Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt. Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu (Tatăl) şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi! Să trăim în cortul prezenţei lui Dumnezeu care atât de mult a iubit lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. La Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt, părtaşi la firea dumnezeiască.

(Vatican News - 4 iunie 2023) E Ziua Domnului, duminica Preasfintei Treimi. Să-l binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, un singur Dumnezeu în trei persoane, pentru că şi-a arătat îndurarea faţă de noi!. Sunt persoanele pe care le mărturisim în Crez, căci am fost botezaţi: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Suntem pe deplin conştienţi că nu este uşor să vorbeşti despre Dumnezeu. E mai uşor să vorbeşti, cum făcea filozoful Immanuel Kant, despre „cerul înstelat care este deasupra noastră şi despre legea morală care este în noi”. Acesta este un mod de a povesti prezenţa „divinului” în natură şi înlăuntrul nostru, dar cu aceasta este ca şi cum ne-am opri în prag. Şi mai greu este să vorbeşti despre misterul lui Dumnezeu, unul în trei persoane deosebite. Omul poate să perceapă doar că Dumnezeu există şi să-i intuiască înţelepciunea (Lògos) cu care El a creat, pune în ordine şi conservă în existenţă universul şi creaturile care îl locuiesc. Oamenii sesizează că există ceva „divin” în ei, dar nu pot transforma această percepţie într-o cunoaştere a lui Dumnezeu.

1. Misterul ascuns de veacuri a fost dezvăluit

Însă, obstacolul care îl separă pe om de Dumnezeu a fost abătut. Dincolo de zid este cineva care se mişcă, deschide o breşă, trece şi spune oamenilor: „Iată-mă, sunt aici”. Acesta este înţelesul revelaţiei creştine. „După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu… ne-a vorbit prin Fiul” (Evr 1,1). Misterul ascuns de veacuri a fost dezvăluit în persoana lui Isus din Nazaret (cf. Col 1,25-28; Ef 3,1-12). În cuvântul care s-a făcut trup şi a locuit între noi, în Isus Cristos cel mort şi înviat a fost revelată omului legătura esenţială cu Dumnezeu capabilă să modifice viaţa şi istoria religioasă a lumii. Cei care avem darul să facem parte din comunitatea Bisericii am învăţat ascultând Evanghelia că Dumnezeu este Tată şi Fiu şi Duh Sfânt.

2. Sfânta Treime în rugăciunea Bisericii

Liturghia sărbătorii Preasfintei Treimi (mai bine „Trinitate” sau „Triadă”, căci „Treime” spune fracţiune) ne invită să verificăm puţin ideea pe care o avem despre Dumnezeu şi să o confruntăm cu ceea ce Isus ne revelează prin Duhul său. Astăzi îl preamărim pe Dumnezeu „pentru slava sa cea mare”; îl preamărim nu doar pentru o lucrare minunată săvârşită în univers, dar pentru ceea ce Dumnezeu este în frumuseţea şi bunătatea fiinţei sale ce se răsfrânge peste lume prin lucrarea creatoare, răscumpărătoare şi sfinţitoare. Cu mulţi ani în urmă, în biserica satului natal de pe valea Siretului se recita împreună o minunată rugăciune, înainte ca preotul să iasă la altar pentru sfânta Liturghie duminicală. După ce ne făceam semnul Crucii intonat de dascăl, mici şi mari recitam rugăciunea de dimineaţă cu o singură suflare: „Mărire Tatălui care m-a făcut, mărire Fiului care m-a mântuit, mărire Duhului Sfânt care m-a sfinţit. Încep această zi în numele Domnului nostru Isus Cristos care m-a răscumpărat prin amara sa patimă şi moarte şi prin sângele său cel scump. El să mă binecuvânteze, să mă păzească şi să mă ferească de orice rău şi să mă ducă la viaţa cea veşnică. Doamne, Dumnezeule, care m-ai lăsat să ajung la începutul acestei zile, îţi ofer gândurile mele ca să fie îndreptate către Tine, vorbele mele ca să fie despre Tine, faptele mele ca să fie după Tine, suferinţele mele ca să fie pentru Tine. Voiesc ceea ce voieşti Tu, voiesc pentru că voieşti Tu, voiesc cum voieşti Tu şi voiesc cât timp voieşti Tu”. Recitarea acestei rugăciuni era ca o pătrundere în cortul prezenţei iubitoare a lui Dumnezeu unu-întreit. Şi ştim că un cort nu poate fi înălţat decât dacă dispunem de cel puţin trei stâlpi.

3. Dumnezeu - iubire

Liturghia sărbătorii pune accentul pe misterul iubirii lui Dumnezeu. Cele trei persoane sunt un singur Dumnezeu, pentru că Tatăl este iubire, Fiul este iubire, Duhul Sfânt este iubire. Tatăl dăruieşte totul Fiului; Fiul primeşte totul de la Tatăl cu recunoştinţă; Duhul Sfânt este rodul iubirii reciproce a Tatălui şi a Fiului. Textele acestui an liturgic (A) vorbesc mai cu seamă despre iubire şi mai puţin despre persoanele divine. Există doar o frază în a doua lectură care menţionează împreună cele trei Persoane divine. „Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu (se înţelege „Tatăl) şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!” (cf. 2Cor 13,11-13: lectura a doua). Este finalul celei de-a doua scrisori a sfântului Paul către Corintieni. Textul ne este cunoscut, deoarece cu el suntem salutaţi de preot la începutul sfintei Liturghii. Gândul la Dumnezeu-Iubire ne strecăară o profundă bucurie lăuntrică. Dumnezeu nu este un solitar, ci uniunea a trei persoane în iubire. Aceste persoane sunt pline de dragoste faţă de întreaga creaţie, şi în mod special faţă de oameni. Să ne lăsăm luminaţi în continuare de Cuvântul Domnului.

4. Un Dumnezeu milostiv, încet la mânie, plin de bunătate

Prima lectură luată din cartea Exodului este de-a dreptul surprinzătoare. În ea vedem că revelaţia iubirii lui Dumnezeu are loc după ce poporul a comis un păcat grav de idolatrie. Nu mult după încheierea legământului de la muntele Sinai, poporul s-a dovedit infidel faţă de Dumnezeu. Cunoaştem evenimentul. Moise, chemat de Dumnezeu, se urcase pe munte, iar poporul, văzând că nu se întoarce, i-a cerut lui Aaron să-i facă un dumnezeu care să fie vizibil şi care să poată fi onorat cu ceremonii idolatrice. Aaron a fost de acord şi le-a construit un viţel de aur. Coborând de pe Sinai, Moise îşi dă seama de păcatul grav săvârşit de popor şi sfărâmă tablele pe care erau scrise condiţiile legământului cu Dumnezeu. Însă, în ciuda acestui păcat, Dumnezeu primeşte rugăciunea de mijlocire a lui Moise pentru popor şi decide să-l ierte. Dumnezeu îl invită pe Moise să se suie din nou pe muntele Sinai cu alte două table de piatră asemănătoare celor precedente, pentru a scrie din nou legea sa. Moise îl roagă pe Dumnezeu să se reveleze, să-şi arate chipul. Se aştepta la manifestarea geloziei divine. Însă Domnul dezvăluie fiinţa sa plină de milostivire şi de dragoste: Domnul a trecut pe dinaintea lui Moise şi a strigat: «Domnul, Domnul este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi de adevăr». Imediat Moise s-a plecat până la pământ şi l-a adorat. El a zis: «Doamne, dacă am aflat har în ochii tăi, te rog, Doamne, să mergi în mijlocul nostru; într-adevăr, acest popor este încăpăţânat, dar iartă-ne fărădelegile şi păcatele şi fă-ne moştenirea ta!»” (cf. Ex 34,4b-6.8-9: prima lectură). „Domnul este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi de adevăr”. Această definiţie pe care Dumnezeu o dă despre sine manifestă dragostea sa milostivă: o iubire ce învinge păcatul, acoperindu-l şi eliminându-l. Nu poate fi o definiţie a lui Dumnezeu mai frumoasă decât aceasta. Vedem aici un Dumnezeu care îi cruţă pe păcătoşi, nu-i nimiceşte, ci le arată o iubire şi mai profundă şi surprinzătoare cu ocazia păcatelor.

5. Iubirea se face dar: Dumnezeu l-a dat pe Fiul său

Evanghelia sărbătorii (cf. In 3,16-18) completează această revelaţie, pentru că ne face să vedem în ce mod Dumnezeu şi-a revelat milostivirea. Evanghelistul Ioan meditând asupra evenimentelor pascale îl contemplă pe Isus înălţat pe cruce şi în slava cerească: „Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (v.16). Este un adevărat act de contemplaţie: „Atât de mult Dumnezeu a iubit lumea!” Este vorba despre o iubire ce se face dar, pentru că se concretizează în „a-l da” şi „a-l trimite” pe Fiul său unul-născut. Expresiile fac aluzie la parabola viticultorilor ucigaşi (cf. Mt 21,33-46; Mc 12,1-12; Lc 20,9-19). În ea se vorbeşte despre stăpânul viei, Dumnezeu, care după ce a trimis în zadar mai mulţi servitori, decide să-l trimită pe propriul Fiu: „Mai avea încă unul, pe fiul său iubit; în cele din urmă l-a trimis pe acesta la ei, zicându-şi: «Pe fiul meu îl vor respecta». Însă viticultorii aceia şi-au spus între ei: «Acesta este moştenitorul. Haideţi să-l ucidem şi moştenirea va fi a noastră!» Şi, prinzându-l, l-au ucis şi l-au aruncat afară din vie” (Mc 12,8). La începutul intrării Fiului în lume, în momentul întrupării, Dumnezeu este cel care trimite. Iubirea sa se extinde la lumea întreagă, căci este un Dumnezeu bogat în milostivire. Îi iubeşte pe oameni în situaţia lor concretă în care se află. Ei sunt departe de Dumnezeu şi riscă să „piară” şi să cadă sub osândă. Deci, o lume rea cu oameni păcătoşi. Dumnezeu ar putea interveni ca să judece lumea, şi prin asta să distrugă răul şi să-i pedepsească pe păcătoşi. În schimb, Dumnezeu iubeşte lumea în ciuda păcatelor ei şi îi trimite ceea ce are scump: îl trimite pe Fiul său unicul născut. Nu numai că-l trimite, dar îl dăruieşte lumii.

6. Ce comportă acest gest de dăruire?

Misiunea pe care Dumnezeu Tatăl o încredinţează Fiului este aceea de a-i salva pe oameni de la pieire şi de a-i face să aibă viaţa veşnică, adică viaţa adevărată şi definitivă. Cine are această viaţă, chiar dacă fizic moare, în realitate nu piere: continuă să trăiască viaţa lui Dumnezeu care este în el. Dar cum împlineşte Fiul sarcina primită de la Dumnezeu? Înainte de toate, prezentându-se ca „lumină”, ca acela care îi luminează pe oameni şi le dezvăluie planul Tatălui şi, totodată, situaţia lor reală. Îi face pe oameni să înţeleagă că se găsesc în afara oricărei posibilităţi de salvare, că sunt în pericolul de „a pieri”. Însă, Fiul poate să-i scape de la moarte. Pentru aceasta a fost trimis. Dumnezeu vrea ca toţi să se mântuiască, ca fiecare să aibă viaţa şi să se salveze. Dumnezeu l-a dat pe unicul său Fiu pentru ca păcatele oamenilor să fie spălate şi şterse cu ajutorul jertfei sale pe cruce: „Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (v.17). Darul lui Dumnezeu este Isus Cristos, Fiul său, care s-a născut şi a trăit pentru noi. Fiul s-a dedicat cu toată generozitatea pentru a vindeca bolnavii, pentru a-i ierta pe păcătoşi, pentru a-i primi pe toţi, a-i învăţa adevărul divin care luminează existenţa pe pământ. Răspunzând iubirii care vine de la Tatăl, Fiul şi-a dat viaţa pentru noi. Să ne lăsăm pătrunşi de această imensă iubire divină care se manifestă mai presus de toate în crucea lui Isus. Pe cruce Dumnezeu ni-l dă pe Fiul său în forma cea mai generoasă posibil. Pe cruce Isus ne iubeşte şi se dă pe sine pentru noi. Pe cruce Isus ne dobândeşte participarea la viaţa veşnică. Aceasta ne este comunicată de Duhul Sfânt. Astfel în misterul crucii sunt prezente cele trei persoane divine: Tatăl care ni-l dă cu cea mai generoasă iubire pe Fiul unicul născut; Fiul care realizează în mod desăvârşit planul Tatălui; Duhul Sfânt ca rod a jertfei crucii lui Isus transformă existenţa noastră şi ne face părtaşi la viaţa divină, adică la iubirea dumnezeiască.

7. Călătorim în barca Bisericii

Cele spuse par greu de înţeles. Sunt mai degrabă expresii, dar nu pricepem prea mult. Uneori par un joc de cuvinte sau simple exerciţii ale minţii. Dar nu trebuie să ne preocupăm. Să ne gândim că muntele pe care urcăm este foarte înalt. Să luăm o altă imagine! Când ne aflăm pe ţărmul unei mări, privim în depărtare şi am vrea să ştim ce se află dincolo, pe celălalt ţărm. Ne putem închipui şi imagina multe scrutând orizontul. În contemplarea Sfintei Treimi, lucrul cel mai important nu este a face speculaţii asupra misterului, ci a rămâne în credinţa Bisericii care este barca ce ne duce pe marea vieţii în portul sigur al lui Dumnezeu. Ştim de mult că „este numai un singur Dumnezeu în trei persoane deosebite, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh”, cum am învăţat din micul catehism. Sfânta Treime este modelul fiecărei comunităţi umane, de la cea mai simplă şi elementară care este familia, până la cea a Bisericii universale. Biserica însăşi, afirmă Sfântul Ciprian, "se înfăţişează ca popor adunat în comuniunea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt". Citind cu atenţie Noul Testament în care Dumnezeu se revelează ca Treime, observăm că există un fel de regulă. Fiecare dintre cele trei persoane divine nu vorbeşte despre sine, ci una vorbeşte despre alta şi o face cunoscută. Nu atrage atenţia asupra sa, dar asupra alteia.

8. O regulă: Persoanele divine se dezvăluie reciproc

Dumnezeu Tatăl vorbeşte despre Fiul pentru a face cunoscut ceva din persoana lui: "Acesta este Fiul meu preaiubit, pe dânsul să-l ascultaţi!" (Lc 9,35). Glasul din cer al Tatălui spune cu referinţă la Isus, Fiul său: "L-am preamărit şi încă îl voi preamări" (In 12,28). Isus vorbeşte pentru a dezvălui chipul Tatălui. Duhul Sfânt vine în inimile credincioşilor dar nu pentru a-şi proclama numele. Numele său în ebraică este „ruàch” (duh, suflare, vânt). Dar el nu ne învaţă să spunem „Ruàch” ci „Abbà” care este diminutivul pentru numele Tatălui. Ne învaţă să spunem Maranatha, care este invocaţia adresată lui Cristos: „Vino, Doamne Isuse!” (Ap 22,20). Ce frumos când asta se întâmplă în viaţa de familie! Tatăl nu este preocupat să-şi afirme autoritatea proprie cât mai degrabă pe cea a mamei. La rândul ei, mama învaţă copiii să spună „tată” mai înainte chiar de a-i deprinde să spună „mamă”. Este legea iubirii asimilată perfect de Fecioara Maria. Adresându-se lui Isus, după găsirea în templu, Maria spune: „Tatăl tău şi cu mine te căutam îngrijoraţi” (Lc 2,48). Deci nu „eu şi tatăl tău”. Sunt lucruri mici dar care fac să se reflecte în familie iubirea ce domneşte în comuniunea Sfintei Treimi.

9. Euharistia, chezăşia comuniunii în Sfânta Treime

La încheierea acestor consideraţii, să-l preamărim încă o dată pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt! Participarea la masa euharistică şi trăirea în spiritul Evangheliei ne transformă în locuinţe ale Sfintei Treimi, potrivit cuvintelor lui Isus: ”Dacă cineva mă iubeşte, va ţine cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el” (In 14,23). Spre această comuniune năzuim continuu. Unirea cu Dumnezeu începe cât suntem pe cale aici, pe pământ, şi se desăvârşeşte în patrie, în ceea ce numim viaţă veşnică împreună cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt.

10. Semnul Crucii

Sfânta Treime ne însoţeşte tot cursul vieţii. Avem un mic semn care ne pune în contact cu Dumnezeu şi ne introduce în comuniunea sa. Este semnul sfintei Cruci deprins încă de mici de la părinţii noştri, de la tata şi mama. Ori de câte ori facem semnul Crucii, cu calm şi demnitate, ne încredinţăm Sfintei Treimi şi invocăm ocrotirea divină peste noi, împotriva duşmanilor interni şi externi. Este un gest ce înviorează credinţa. Istoria cunoaşte minuni săvârşite doar cu semnul Crucii. Încheiem, făcând împreună, în mod liber cu cine vrea, semnul crucii: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

11. Preasfânta Treime, sărbătoarea lui Dumnezeu-iubire

Cine crede în iubirea milostivă a lui Dumnezeu manifestată în Isus Cristos, acela trăieşte cu speranţa mântuirii. Chemarea creştină consistă tocmai în a primi iubirea lui Dumnezeu care este turnată în inimile noastre de Duhul Sfânt. Iubirea provine de la Tatăl, ne este comunicată de Isus în jertfa crucii care se actualizează la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie şi are ca scop împărtăşirea sau comuniunea noastră în Duhul Sfânt.

12. Rugăciunea Bisericii

„Dumnezeule, Părinte ceresc, tu l-ai trimis în lume pe Fiul tău, Cuvântul adevărului, şi pe Duhul tău, izvorul sfinţeniei, pentru a le descoperi oamenilor misterul minunat al vieţii dumnezeieşti. Dă-ne, te rugăm, harul, ca, mărturisind adevărata credinţă, să recunoaştem slava veşnicei Treimi şi să adorăm unitatea celor trei persoane în mărirea puterii sale.

Să aveţi o „Duminică frumoasă” în comuniunea Preasfintei Treimi!

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 2 iunie 2023)