Căutare

VIDEO RO. Mișcările bisericești, la intenția de rugăciune a papei pe luna mai a anului 2023

(VIDEO cu subtitluri în limba română) Sfântul Părinte îndeamnă întreaga Biserică să se roage pentru mișcările bisericești, cerând de la Dumnezeu harul ca acestea să evite pericolul replierii și să fie mereu ”în mișcare”, după cum afirmă identitatea lor, și să fie mereu în serviciul respectivei comunității diecezane și parohiale.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
2 mai 2023 – Vatican News
. ”Mișcările bisericești sunt o adevărată bogăție pentru întreaga Biserică”, afirmă papa Francisc în mesajul video care însoțește intenția de rugăciune a lunii mai a anului curent. Papa evidențiază importanța mișcărilor bisericești, prin capacitatea lor de dialog și de slujire a Evangheliei, dar atrage atenția, în același timp, asupra unui pericol frecvent, care poate fi evitat printr-o mai mare docilitate față de îndemnurile Duhului Sfânt.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, mesajul papei Francisc care însoțește intenția de rugăciune a lunii curente.

Papa Francisc: ”Mișcările bisericești sunt un dar, o bogăție a Bisericii. Aceasta sunteți voi! Mișcările reînnoiesc Biserica prin capacitatea de dialog în slujirea misiunii de evanghelizare. Ele redescoperă zi de zi, în carisma lor, noi forme de a arăta fascinația și noutatea Evangheliei. Cum fac aceasta? Vorbind limbi diverse – apar diferite, însă creativitatea creează aceste diferențe – dar înțelegându-se mereu și făcându-se înțelese. Și lucrând în serviciul episcopilor și al parohiilor pentru a evita orice tentație de repliere asupra lor, pentru că acesta poate fi pericolul, nu?

Rămâneți mereu în mișcare, răspunzând la impulsul Spiritului Sfânt, la provocări, la schimbările lumii de astăzi. Păstrați-vă în armonia Bisericii, pentru că armonia este un dar al Duhului Sfânt.

Să ne rugăm pentru ca mișcările și grupurile bisericești să redescopere zi de zi misiunea lor, o misiune de evanghelizare, punând carismele lor în serviciul necesităților lumii. În serviciu”.

02 mai 2023, 15:58