Consideraţii omiletice la Duminica a IV-a din Postul Mare (A): Vindecarea orbului din naştere
(Vatican News – 19 martie 2023) E Ziua Domnului, al patrulea popas duminical pe drumul care duce la sărbătoarea anuală a Paştelui. Prin fapte demne de pocăinţă - rugăciune, pomană şi post - ne pregătim sufletele pentru „ziua pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne înveselim în ea” (Ps 117/118,24). Liturghia de la jumătatea Postului Mare prevesteşte bucuria Învierii: „Bucură-te, Ierusalime, adunaţi-vă, toţi cei care-l iubiţi; bucuraţi-vă si veseliţi-vă, cei care aţi fost întristaţi, ca să tresăltaţi şi să vă îndestulaţi din belşugul mângâierilor sale” (cf. Is 66,10-11 Ant. la Intrare). Astăzi Evanghelia vindecării orbului din naştere (cf. In 9,1-41) dezvăluie înţelesul profund al Botezului prin care am primit lumina vieţii cu Cristos cel mort şi înviat. Aşadar, trăim un popas de bucurie pe drumul care duce la sărbătoarea luminoasă a Învierii Domnului.
1. Domnul spune: „Eu sunt lumina lumii”
În deschiderea Evangheliei după sfântul Ioan se afirmă solemn că „la început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu”. Cu aceeaşi solemnitate se afirmă că acest Cuvânt „s-a făcut trup şi a locuit între noi” ca „lumina cea adevărată care luminează pe orice om” (cf. In 1,14.9). În Liturghia acestei duminici Isus însuşi se prezintă spunând: „Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează va avea lumina vieţii” (cf. In 8,12bd: Aclamaţie la Evanghelie). Isus este lumina care luminează drumul fiecărui botezat, de aceea sfinţii părinţi descriu botezul ca o „iluminare”.
2. Evanghelia vindecării orbului din naştere
Povestind etapele în care orbul din naştere a căpătat vederea evanghelistul Ioan dezvoltă o cateheză despre taina botezului prin care omul trece treptat de la întuneric la lumină, de la moarte la viaţa nouă în Cristos. „Pe când trecea, Isus a văzut un om orb din naştere. A scuipat pe pământ, a făcut tină cu salivă, i-a pus tina pe ochi şi i-a zis: "Du-te şi spală-te la piscina Siloe!" - care înseamnă "Trimisul". Aşadar, el a plecat, s-a spălat şi s-a întors văzând. Atunci, vecinii şi cei care îl văzuseră mai înainte că era cerşetor au zis: "Nu este el cel care şedea şi cerşea?" Unii spuneau: "El este", alţii ziceau: "Nu, dar seamănă cu el". El a zis: "Eu sunt". L-au dus la farisei pe cel care fusese orb. De fapt, era sâmbătă ziua în care a făcut Isus tina şi i-a deschis ochii. Fariseii l-au întrebat din nou cum a început să vadă. El le-a zis: "Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat şi văd". Câţiva dintre farisei ziceau: "Omul acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ţine sâmbăta". Alţii însă ziceau: "Cum poate un om păcătos să facă astfel de semne?" Şi era dezbinare între ei. Deci i-au zis iarăşi orbului: "Tu ce spui despre el, de vreme ce ţi-a deschis ochii?" El a răspuns: "Este un profet". I-au răspuns şi au zis: "Tu eşti născut cu totul în păcat şi ne înveţi pe noi?" Şi l-au dat afară. Isus a auzit că l-au dat afară şi, întâlnindu-l, i-a zis: "Crezi tu în Fiul Omului?" El a răspuns: "Cine este, Doamne, ca să cred în el?" Isus i-a spus: "L-ai şi văzut. Este cel care vorbeşte cu tine, el este". El i-a zis: "Cred, Doamne"; şi l-a adorat” (In 9,1.6-9.13-17.34-38: Evanghelia zilei, forma prescurtată).
3. O cateheză despre taina Botezului ca iluminare
Este cunoscut faptul că evanghelistul Ioan reproduce în Evanghelia sa doar şapte dintre minunile săvârşite de Isus pe care le numeşte semne. Sunt semne ce trimit la o realitate ce se află dincolo de aspectul fizic. În povestirea vindecării orbului din naştere lumina şi apa sunt prin excelenţă simboluri divine. Isus intră în scenă prezentându-se spunând: „Eu sunt lumina lumii, Cine mă urmează, nu umblă în întuneric”. Evenimentul vindecării orbului are loc în sărbătoarea ebraică a Corturilor, în care se comemora pelerinajul poporului prin pustiu la ieşirea din sclavia Egiptului. În noaptea acestei sărbători se aprindeau pe zidurile templului din Ierusalim torţe şi focuri ce luminau feeric oraşul sfânt. Mare preot cobora în procesiune la scăldătoarea numită Siloe să ia apă cu un vas de aur pentru a stropi altarul pe care se aduceau jertfe. Aşadar, lumina şi apa de la izvorul Siloe erau elemente esenţiale pentru minunea lui Isus. Înţelegem din asta direcţia spre care ne îndreaptă „semnul” orbului din naştere. Este ca un indicator ce trimite la botezul creştin care în Biserica din primele veacuri era numit întocmai „iluminare”. Acesta este şi motivul pentru care şapte dintre frescele din catacombele din Roma veche reprezintă această minune a vindecării orbului din naştere ca şi cum ar fi un botez.
4. Itinerarul de credinţă al orbului din naştere
Prima treaptă a acestui drum de credinţă este recunoaşterea lui Cristos ca om. Întrebat de vecini: „Cum ţi s-au deschis ochii?" El a răspuns: "Omul care se numeşte Isus a făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: «Du-te la Siloe şi spală-te!» Deci m-am dus şi, după ce m-am spălat, mi-am redobândit vederea". Iar Isus se prezintă ca „Trimisul”, ca supremul mesager al lui Dumnezeu, ca „acela care vine de la Dumnezeu „Cât timp sunt în lume, eu sunt lumina lumii. După ce a spus acestea, a scuipat pe pământ, a făcut tină cu salivă, i-a pus tina pe ochi şi i-a zis: "Du-te şi spală-te la piscina Siloe!" - care înseamnă "Trimisul". Aşadar, el a plecat, s-a spălat şi s-a întors văzând. Isus este adevăratul Trimis (Siloe), adevăratul izvor în care oamenii trebuie să se spele pentru a căpăta vederea realităţilor lui Dumnezeu. Orbul care a căpătat vederea ajunge să-l recunoască pe Isus ca „Profet”. Când fariseii l-au întrebat ce crede despre Isus: "Tu ce spui despre el, de vreme ce ţi-a deschis ochii?" El a răspuns: "Este un profet". Dar momentul de vârf al credinţei este cel din scena finală când acel sărman cade la pământ şi se închină lui Isus ca Fiu al Omului, titlu mesianic preferat de Isus, şi ca „Kyrios”, „Domn”, adică Dumnezeu. Când „Isus a auzit că fariseii l-au alungat afară din templu” pe orbul vindecat, a început să-l caute şi, întâlnindu-l, i-a zis: „Crezi tu în Fiul Omului?” El a răspuns: „Cine este, Doamne, ca să cred în el?” Isus i-a spus: „L-ai şi văzut. Este cel care vorbeşte cu tine, el este”. El i-a zis: Cred, Doamne”; şi căzând înaintea lui i s-a închinat. Astfel orbul din naştere care trăia în întuneric a căpătat vederea şi a primit lumina credinţei.
5. Umblaţi ca nişte fii ai luminii!
Este într-un fel o reprezentare simbolică a Liturghiei noastre în care îl celebrăm şi îl adorăm „pe Domnul nostru Isus Cristos. Itinerarul orbului din naştere, este de aceea şi drumul nostru spiritual în creşterea continuă a cunoaşterii lui Dumnezeu. Apostolul Paul ne aminteşte şi nouă: „Fraţilor, odinioară eraţi întuneric, acum însă, (sunteţi) lumină în Domnul”. Citând apoi un imn cântat probabil la celebrarea botezului în care starea de păcat este comparată cu un somn de moarte, îndeamnă: „Trezeşte-te tu, care dormi, şi ridică-te dintre cei morţi, iar Cristos te va lumina!” (cf. Ef 5,8-14: lectura a doua). Prin botez am fost asociaţi lui Cristos înviat din morţi şi am devenit „lumină a lumii” (cf. Mt 5,13-16). Desigur, nu-i suficient să fi primit lumina credinţei la botez, ci trebuie să o manifestăm prin fapte luminoase de milostenie trupească şi sufletească. Îndeamnă acelaşi apostol: „Umblaţi ca nişte fii ai luminii, căci rodul luminii constă în toată bunătatea, dreptatea şi adevărul!” (Ef 16,9). Apostolul cere creştinilor să respingă faptele întunericului, adică tot ceea ce fac în ascuns pentru că se ruşinează să fie văzute la lumina zilei, şi în consecinţă căută să nu fie văzuţi. Ca discipoli ai lui Isus trebuie să săvârşim acele fapte care pot fi manifestate altora pentru ca şi ei să fie luminaţi potrivit cuvintelor lui Isus: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri” (Mt 5,15).
6. Cântarea psalmistului
„Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic; el mă paşte pe păşuni verzi, mă conduce la ape de odihnă, îmi înviorează sufletul. Mă călăuzeşte pe cărări drepte de dragul numelui său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii, nu mă tem de niciun rău, căci tu eşti cu mine, toiagul şi nuiaua ta mă mângâie. Tu pregăteşti masă pentru mine în faţa asupritorilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu e plin de se revarsă. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele” (cf. Ps 22/23,1-6: psalmul responsorial).
7. Rugăciunea Bisericii
Să ne rugăm împreună: Dumnezeule, care, prin Fiul tău, împlineşti în chip minunat împăcarea neamului omenesc, dă-i, te rugăm, poporului creştin, harul să iasă cu credinţă vie şi cu evlavie generoasă în întâmpinarea sărbătorii Paştelui, care se apropie.
Să aveţi o „Duminică frumoasă” cu multă bucurie în Domnul”
(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 17 martie 2023)
