Consideraţii omiletice la solemnitatea "Neprihănita Zămislire": Inițiativă divină

(Vatican News - 8 decembrie 2022) E Sărbătoare. Solemnitatea mariană de astăzi, inserată cu pricepere în timpul liturgic al Adventului, se prezintă ca un far axat pe Răscumpărare, misterul mântuitor al iubirii Preasfintei Treimi, la care Maria Preasfânta a participat şi a colaborat ca făptură aleasă şi iubită din veşnicie. În zilele de pregătire la sărbătoarea Naşterii Domnului, cinstirea Neprihănitei Zămisliri a Maicii Domnului are menirea să lumineze speranţa noastră arătându-ne cum să-l aşteptăm pe Mântuitorul. Zămislirea fără nici cea mai mică umbră de păcat a Preasfintei Fecioare Maria anticipă răscumpărarea oamenilor înfăptuită de Cristos, căci iubirea gratuită a lui Dumnezeu precede cererile noastre.

1. Originea şi semnificaţia sărbătorii

În primul rând să încercăm să intrăm în inima acestei sărbători pentru a înţelege sensul şi originea ei. Biserica ne invită să contemplăm imaculata zămislire a Sfintei Fecioare Maria, adică păstrarea ei, din momentul zămislirii, liberă de orice pată a păcatului originar. După cum explică documentul “Ineffabilis Deus” al Papei Pius al IX-lea, este vorba de un har singular, un „privilegiu acordat ei de Dumnezeu atotputernic în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc”. Maria este deci prima făptură care a beneficiat din plin de roadele mântuirii înfăptuite de Fiul. Acest adevăr al credinţei, devenit dogmă în 1854, a fost mărturisit încă de la începuturile creştinismului. De fapt, invocând-o ca Maica Domnului (Theotòkos), Biserica credea deja implicit că aceea în care urma să se realizeze acest titlu sublim nu a avut niciodată nimic în comun cu păcatul şi că Dumnezeu ar fi păstrat-o în orice fel. Liturghia Bisericii din Orientul creştin celebra acest mister încă din secolul al VIII-lea explicând sfinţenia Fecioarei Maria prin curăţirile succesive care au avut loc în firea strămoşilor săi ca şi în propria fire începând din clipa zămislirii ei de către părinţii Ioachim şi Ana. În Apus, această solemnitate liturgică încă din secolul al XI-lea se înscrie în contextul Adventului şi Crăciunului unind aşteptarea mesianică şi întoarcerea glorioasă a Domnului cu amintirea plină de admiraţie a Fecioarei Maria, Mama Mântuitorului. În acest sens, actuala perioadă liturgică trebuie considerată un timp deosebit de potrivit pentru cinstirea Maicii Domnului (Paul VI, Marialis cultus 4). Maria este toată sfântă, imună de orice pată a păcatului ca şi plăsmuită de Duhul Sfânt şi făcută o nouă creatură (LG 56). Adumbrită deja în promisiunea făcută primilor strămoşi de biruinţa asupra şarpelui, Ea este fecioara care va naşte un fiu al cărui nume va fi Emanuel: Dumnezeu cu noi..

2. Cântare de recunoştinţă împreună cu Preacurata Fecioară

La începutul Sfintei Liturghii o preamărim pe Mama Mântuitorului şi a noastră unindu-ne la bucuria ei şi aplicându-i cuvintele profetului Isaia: „Mă voi bucura din toată inima în Domnul şi va tresălta de veselie sufletul meu în Dumnezeul meu, căci m-a îmbrăcat cu haina mântuirii şi cu mantia dreptăţii m-a învăluit” (cf. Is 60,30: Ant. la intrare). La fel ca în pragul casei Elisabetei după buna vestire, Maria din Nazaret recunoaşte cu adâncă smerenie lucrarea lui Dumnezeu în viaţa ei: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, mântuitorul meu… căci mi-a făcut lucruri mari Cel Puternic”. „Toată frumoasă eşti Marie şi prihană strămoşească nu este în tine!”, cântă Biserica preamărind-o pe Maica lui Dumnezeu cea „binecuvântată între femei”. Dacă Dumnezeu, din veşnicie, a ales-o pe Maria să fie ferită de orice umbră a păcatului, El ne-a ales şi pe noi, ca să fim binecuvântaţi în Cristos. Ajungem acum la Liturghia Cuvântului. Suntem conduşi de-a lungul unui adevărat itinerar de la blestem la binecuvântare, de la întuneric la lumină.

3. Prima veste bună în noaptea păcatului

“Voi pune duşmănie între tine şi femeie”. Prima lectură se deschide cu „noaptea păcatului”. În al treilea capitol al cărţii Genezei este descrisă cea mai gravă dramă din istoria umanităţii: căderea iniţială. Adam şi Eva au devenit capul, rădăcina şi reprezentanţii reali ai umanităţii neascultătoare, aşa cum ne aminteşte apostolul Paul în Scrisoarea către Romani: „Prin neascultarea unui singur om toţi au fost făcuţi păcătoşi” (Rom 5,19). Păcatul originar a introdus în creaţie moartea şi în inimile primilor noştri părinţi frica, suspiciunea faţă de Dumnezeu şi dezordinea relaţională. Atunci Dumnezeu îi ascultă pe cei trei vinovaţi: Adam, Eva şi în cele din urmă şarpele. S-ar putea aştepta la o condamnare generalizată, în schimb doar şarpele este blestemat, iar în cele din urmă se are în vedere o pedeapsă care are trăsăturile unei căi de purificare în vederea unei mântuiri deja promise: «Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul” (Gen 3,15). Omenirea va fi ameninţată şi rănită în călcâi, în timp ce şarpele va fi lovit în cap şi învins definitiv. Apare o licărire de speranţă, aşa-zisa protoevanghelie, adică anunţul unui plan de mântuire. Dumnezeu, care nu se predă niciodată răului, repară ruptura anunţând răscumpărarea săvârşită în Cristos Isus. Imaculata Zămislire a Mariei se înscrie tocmai în acest cadru: Maria este primul rod al biruinţei lui Cristos asupra răului şi asupra morţii şi în noaptea păcatului străluceşte ca steaua dimineţii, ca cea care vesteşte venirea Mântuitorului.

4. Ne-a ales în Cristos mai înainte de întemeierea lumii

În a doua lectură, apostolul Paul afirmă că în Cristos Tatăl „ne-a ales înainte de întemeierea lumii să fim sfinţi şi fără prihană înaintea lui în dragoste” (Ef 1,4). Pentru omul rănit de păcat, neprihănirea devine chemare, vocaţie, cale de convertire, pe care Maria ne este dată ca mamă şi învăţătoare. În ea străluceşte deja împlinirea sfinţirii noastre. De aceea “binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Cristos, întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui! În iubire el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos, după placul voinţei sale, spre lauda gloriei harului său cu care ne-a copleşit în Fiul său preaiubit. În el, în care am fost chemaţi, am fost rânduiţi de mai înainte după planul aceluia care lucrează toate după hotărârea voinţei sale, ca noi, care mai dinainte am sperat în Cristos, să fim spre lauda gloriei sale” (Ef 1,3-6.11-12).

5. Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!

În fine, Evanghelia ne proiectează în plinătatea timpului, în ceasul în care mântuirea a intrat în istoria omenirii prin “amin-ul” umil şi generos al Fecioarei din Nazaret. Fiind prima răscumpărată dintre oameni, Maria a avut un rol deosebit în lucrarea mântuitoare: liberă de păcat, ea a trăit în totală aderenţă şi dăruire de sine lui Dumnezeu, devenind prima colaboratoare la opera răscumpărătoare, de la Buna Vestire până la Golgota. Să ne concentrăm atenţia asupra a două expresii ale îngerului adresate Mariei: „plină de har” şi „Domnul este cu tine”. în care este prefigurată conceperea imaculată a Mariei. Iată, de ce Biserica a ales să citească pasajul Bunei Vestiri la această solemnitate. Mesagerul divin o proclamă „plină de har”. Sfântul Petru Crisologul afirmă că „în alţii locuieşte harul, dar în Maria locuieşte plinătatea harului”. Parcă ar spune că harul divin lucrează în oameni, dar Maria este plină de el! În Maria totul străluceşte cu puritate divină, iar păcatul nu şi-a aruncat niciodată umbra asupra frumuseţii ei. Maria este la “tota pulchra”, toată frumoasă pentru că păcatul originar nu a atins-o. Îngerul Gabriel continuă apoi să enumere bogăţiile supranaturale ale Mariei şi îi spune „Domnul este cu tine”. Nu este un moment special de unire cu Domnul, ci este starea în care Maria a trăit mereu. Ce înseamnă asta, dacă nu că înainte de a fi zămislit pe Domnul în pântecele ei cel preacurat, Maria îl posedă deja în sufletul ei? Cine nu simte aici contrastul dintre Eva, în care Domnul nu mai locuieşte, şi Maria care, primindu-l în sine din prima clipă a existenţei ei, l-a păstrat cu credincioşie, rămânând aşa cum era de la început?

6. Nu discuţie şi argumentare, ci admiraţie şi contemplare

În faţa celei "Toată frumoasă", aşa cum o aclamă antifonul de la Laude, ar putea să apară întrebarea: de ce Ea şi noi nu? Simţirea pe care o modulează Liturghia sărbătorii de la 8 decembrie nu este discuţia, ci admiraţia şi rugăciunea: "Cântaţi Domnului un cântec noi, pentru că a făcut lucruri minunate" (Psalmul responsorial). În Neprihănita celebrăm milostivirea infinită a Treimii faţă de întreaga omenire. Binele făcut gratuit de Cristos în favoarea surghiuniţilor fii ai Evei se concentrează în Maria. În acest timp sfânt ai Adventului să ne lăsăm călăuziţi de Neprihănita Zămislire, care ca Mamă grijulie cere să ne purificăm inimile de orice păcat şi de orice ataşament faţă de rău, pentru ca ochii noştri să poată contempla splendoarea biruitoare a Soarelui divin, Cuvântul făcut carne în peştera din Betleem!

7. Cântarea psalmistului

Cântaţi Domnului un cântec nou, pentru că a făcut lucruri minunate! Cântaţi Domnului un cântec nou, pentru că a făcut lucruri minunate; dreapta şi braţul lui cel sfânt i-au venit în ajutor! Domnul şi-a făcut cunoscută mântuirea şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor, şi-a adus aminte de îndurarea şi fidelitatea lui faţă de casa lui Israel. Toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru! Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului! Aclamaţi, cântaţi psalmi şi tresăltaţi de bucurie! (cf. Ps 97/98,1.4: psalmul responsorial)

8. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule, prin zămislirea neprihănită a Fecioarei Maria, tu i-ai pregătit lăcaş vrednic Fiului tău. Te rugăm ca, după cum ai ferit-o pe ea de orice prihană pentru meritele morţii lui Cristos, să ne dai şi nouă, prin mijlocirea ei, harul de a ajunge curaţi la tine.

Să aveţi o „Sărbătoare frumoasă!”
(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de miercuri 7 decembrie 2022)