Căutare

Consideraţii omiletice la Duminica a XIX-a de peste an (C): Aşteptare cu candela aprinsă Consideraţii omiletice la Duminica a XIX-a de peste an (C): Aşteptare cu candela aprinsă 

Consideraţii omiletice la Duminica a XIX-a de peste an (C): Aşteptare cu candela aprinsă

Fiţi şi voi pregătiţi! Fiţi cu luminile aprinse gata să-i deschideţi uşa Domnului care se întoarce. Fiţi încrezători, căci ce este important v-a fost asigurat: „Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăţia!”.

(Vatican News – 7 august 2022) E Ziua Domnului. „Ia aminte, Doamne, la legământul tău, iar viaţa săracilor tăi să n-o dai uitării niciodată. Scoală-te, Doamne, apără cauza ta şi nu uita strigătul celor care te caută” (cf. Ps 73/74,20.19.22-23: Ant. la intrare). Această rugăciune stăruitoare luată din Cartea Psalmilor este şi rugăciunea comunităţii noastre creştine în timpul peregrinării prin istorie. Duminica trecută am ascultat parabola lui Isus despre bogatul necugetat care adună averi pentru sine dar nu se îmbogăţeşte înaintea lui Dumnezeu. Duminica trecută Isus ne-a arătat cum să folosim bine bunurile vremelnice, în Evanghelia acestei duminici ne învaţă cum să folosim bine timpul. Cu ce atitudine? Toate cele trei lecturi liturgice vorbesc despre aşteptarea în credinţă a venirii Domnului. Aşteptarea Domnului face parte din însăşi viaţa creştină. Noi, mai aşteptăm pe cineva? Astăzi avem prilejul să recuperăm sensul profund al celei mai importante aşteptări. Dacă Isus Cristos este mirele Bisericii, atunci nici o aşteptare nu este prea lungă pentru a-l întâlni pe Cel Iubit. Suntem dispuşi să veghem şi să facem orice pentru ca oboseala şi indiferenţa să nu stingă în noi năzuinţa profundă după Dumnezeul vieţii. Desigur, aşteptarea Domnului, nu este o aşteptare pasivă. A aştepta şi a lucra nu sunt în contrast una cu alta, căci împlinind zilnic datoriile stării şi slujind cu iubire fraţilor în nevoie anticipăm şi pregătim întâlnirea cu Cristos. Aşadar, cât avem timp, să facem binele în familie şi în jurul nostru, simplu şi firesc, încrezători că Domnul la venirea sa ne va invita la masa pregătită de el, după cum a promis: „Fericiţi acei servitori pe care stăpânul, când va veni, îi găseşte veghind! Adevăr vă spun, se va încinge, îi va aşeza la masă şi, venind, îi va servi. Fie că va veni la miezul nopţii, fie că va veni spre dimineaţă şi-i va găsi astfel, fericiţi vor fi ei!” (Lc 12,36-37). În aceste consideraţii comentăm Evanghelia zilei (cf. Lc 12,32-48) oprindu-ne la prima parte.

1. Nu te teme turmă mică!

Destinatarii Evangheliei duminicale sunt discipolii cărora Isus le spune pentru a-i îmbărbăta: „Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăţia!” Expresia iniţială „turmă mică” este o variantă a expresiei „restul sfânt”, folosită de profeţii de demult cu referinţă la restul credincios al poporului lui Israel. Este vorba de acea „minoritate” de credincioşi autentici care în abandonul general al legii Domnului rămân statornici în credinţă. Sunt o minoritate şi acest fapt poate trezi în unii dintre ei dubii şi senzaţia de frustrare, de dezamăgire. Dar, Domnul se foloseşte de credinţa celor puţini pentru salvarea celor mulţi: „Turma mică” rămâne statornică şi crede în promisiunile Domnului. Aşa se întâmplă în istorie, în toate culturile şi religiile. Un grup „minoritar” menţine în viaţă acele valori ce se vor dovedi importante spre avantajul tuturor. Acestei minorităţi pe care o numeşte „turmă mică”, Isus îi spune să nu se teamă, să nu se tulbure nici să nu se neliniştească, deoarece ceea ce este mai important i-a fost asigurat: „pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăţia!” (Lc 12,32).

2. Faceţi-vă pungi care nu se învechesc!

În continuare Isus îndeamnă „turma mică” să folosească bine timpul vieţii pentru a se îmbogăţi înaintea lui Dumnezeu. Cum? „Vindeţi ceea ce aveţi şi daţi de pomană; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară nepieritoare în ceruri, unde hoţul nu se apropie, nici molia nu o distruge! Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”. Ştiind că propria sa comoară se află în cer, discipolul trăieşte în aşteptarea Domnului. Suntem invitaţi să privim dincolo de ocupaţiile zilnice, cu gândul la Isus care într-o zi, ca Fiu al Omului, „va veni în gloria sa şi a Tatălui şi a îngerilor săi (Lc 9,26). De aici, se naşte atitudinea de fond a discipolului: dacă vrea o asigurare pe viaţă, dacă vrea să dea existenţei sale o orientare pozitivă şi să fie fericit, trebuie să trăiască în aşteptare şi să fie pregătit, cu coapsele încinse, asemenea evreilor din vechime care se pregăteau să părăsească sclavia Egiptului (cf. Ex 12,11) pentru a merge în întâmpinarea Domnului. Când va veni Domnul, vom merge cu El în altă parte, acolo unde este comoara noastră, în casa Tatălui, în ceruri.

3. Evanghelia îndemnurilor la aşteptare

Şi Isus continuă: „Să fie coapsele voastre încinse şi luminile aprinse, iar voi fiţi asemenea oamenilor care-şi aşteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă de îndată ce vine şi bate la uşă! Fericiţi acei servitori pe care stăpânul, când va veni, îi găseşte veghind! Adevăr vă spun, se va încinge, îi va aşeza la masă şi, venind, îi va servi.  Fie că va veni la miezul nopţii, fie că va veni spre dimineaţă şi-i va găsi astfel, fericiţi vor fi ei! Să ştiţi aceasta: dacă stăpânul casei ar şti ora la care vine hoţul, nu ar lăsa să i se spargă casa. Fiţi şi voi pregătiţi pentru că Fiul Omului va veni la ora la care nu vă gândiţi!" Atunci Petru a zis: "Doamne, pentru noi spui parabola aceasta sau pentru toţi?" Domnul i-a spus: "Cine este administratorul credincios şi înţelept pe care stăpânul îl stabileşte peste servitorii săi ca să le dea porţia de hrană la timpul potrivit?  Fericit este servitorul acela pe care stăpânul său, când va veni, îl va găsi făcând astfel! Adevărat vă spun că îl va stabili peste toate bunurile sale. Dar dacă acel servitor spune în inima lui: «Stăpânul meu întârzie să vină» şi începe să-i lovească pe servitori şi servitoare, să mănânce, să bea şi să se îmbete, stăpânul servitorului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi la ora pe care nu o ştie, îl va pedepsi aspru şi îi va face parte printre cei necredincioşi. Acel slujitor care cunoaşte voinţa stăpânului său, dar nu a pregătit şi nu a făcut după voinţa lui, va primi multe lovituri; cel care nu a cunoscut, dar a făcut lucruri care merită lovituri, va primi puţine; cui i s-a dat mult, mult i se va cere, iar cui i s-a încredinţat mult, i se va cere şi mai mult" (Lc 12,32-48: Evanghelia zilei).

4. Candela credinţei: „mereu cu candela aprinsă”

Suntem în faţa unei serii de imagini şi parabole prin care Isus îndeamnă la vigilenţă în aşteptarea întoarcerii sale. „Coapsele încinse” este ţinuta celui care este gată de drum, gată să pornească în călătorie, precum evreii la celebrarea Paştelui în Egipt. „Coapsele încinse” este totodată ţinuta de lucru. „Lumina aprinsă” se referă la starea de veghe şi trimite la unul care se pregăteşte să petreacă noaptea rămânând treaz în aşteptarea cuiva care trebuie să vină. Isus a dezvoltat această imagine în parabola celor zece fecioare care aşteaptă venirea mirelui (cf. Mt 25). „Candela aprinsă” este în fond credinţa. Este cu candela stinsă acela care trăieşte fără harul lui Dumnezeu, în stare de păcat şi în totală uitare de Dumnezeu. Scrie apostolul Paul: „Trezeşte-te, tu, care dormi, şi ridică-te dintre cei morţi, iar Cristos te va lumina” (Ef 5,14).

5. „Iată, eu stau la uşă şi bat”

Când se vorbeşte despre necesitatea de a veghea şi de a fi gata, de obicei gândul merge la venirea din urmă a lui Isus, la sfârşitul timpurilor sau la încheierea individuală a vieţii pământeşti. Există însă o venire a Domnului care are loc în fiecare zi. Este venirea în har, venirea tăcută, tainică, în care Domnul bate discret la uşa noastră prin cuvântul său, cu o inspiraţie, un eveniment, o suferinţă, o încercare. În cartea Apocalipsului, Cristos înviat reia imaginea stăpânului care soseşte şi bate la uşă, dar cu verbele la prezent, nu la viitor: „Iată, eu stau la uşă şi bat. Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa, voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine” (Ap 3,20).

6. Uşa se deschide din interior

Isus stă la uşă. Pictorul englez Holman Hunt (1827-1910) din şcoala Pre-rafaeliţilor, s-a inspirat din acest verset pentru un tablou celebru intitulat „Cristos, lumina lumii”. Tabloul se află acum în catedrala Sf. Paul din Londra. Isus stă în faţa unei uşi pe care au crescut buruienele. Abia a bătut şi acum aşteaptă un semn de răspuns. Cineva l-a făcut atent pe pictor, un artist meticulos şi precis, că există o greşeală în tabloul său: „Aţi uitat să puneţi mânerul uşii”. De fapt se vede gaura pentru cheie, dar lipseşte mânerul. Pictorul i-a răspuns: „O, nu, acest lucru este făcut dinadins. Se vede gaura cheii, dar nici urmă de mâner. Există un mâner doar în interiorul camerei”. Asta înseamnă că ne revine nouă şi stă în putinţa noastră să-i deschidem din interior lui Cristos care vine şi bate la uşa inimii. El ne respectă libertatea. Bate şi apoi aşteaptă, nu intră cu forţa. Şi aici ne gândim spontan la avertismentul ascultat la început: „Fiţi asemenea oamenilor care-şi aşteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă de îndată ce vine şi bate la uşă!” În acest sens, este cunoscută fraza din scrierile sfântului Augustin: „Timeo Dominum transeuntem et non revertentem” – „Mă tem de Domnul care trece”. Mă tem că trece şi eu să nu-mi dau seama şi astfel să treacă în zadar. Duhul Sfânt să ne menţină atenţi ca să-i deschidem Domnului uşa ori de câte ori trece: să-i deschidem uşa minţii, uşa inimii, uşa sentimentelor, uşa bunurilor de care dispunem.

7. Isus se prezintă altfel decât în „icoane”

Deseori Isus se prezintă „incognito”, în alte haine. În tabloul pictorului englez, Isus este lesne de recunoscut deoarece este înfăţişat după canoanele iconografiei creştine, cu părul şi barba de „nazarinean”, cununa de spini şi manita regească, nu în hainele unui sărac, ale unui nevoiaş şi suferind. Să fim deci atenţi şi să nu pierdem ocazia de a-l recunoaşte. „Fericiţi acei servitori pe care stăpânul, când va veni, îi găseşte veghind! Adevăr vă spun, se va încinge, îi va aşeza la masă şi, venind, îi va servi”. Fie ca toţi să-l putem recunoaşte în lumina credinţei; fie ca nimeni dintre noi să nu fie găsit cu candela stinsă pentru a nu rămâne exclus de la banchetul vieţii.

8. Cântarea psalmistului

„Fericit este poporul pe care Domnul şi l-a ales ca moştenire. Bucuraţi-vă, drepţilor, în Domnul! Cei fără de prihană se cuvine să-i înalţe cântare de laudă. Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul, poporul pe care el şi l-a ales ca moştenire! Iată, ochii Domnului sunt îndreptaţi spre cei care se tem de el, spre cei care nădăjduiesc în mila lui, ca să scape de la moarte sufletele lor şi să-i hrănească în timp de foamete! Sufletul nostru îl aşteaptă pe Domnul; pentru că el este scutul şi apărătorul nostru. Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, după cum şi noi am sperat în tine!” (Ps 32/33,1.12.18-20.22: psalmul responsorial).

9. Rugăciunea Bisericii

„Dumnezeule atotputernic şi veşnic, luminaţi de Duhul Sfânt, noi îndrăznim să te numim Tată; desăvârşeşte în inimile noastre spiritul de fii adoptivi, ca să putem intra în moştenirea făgăduită”.

Tuturor cititorilor acestor pagini: „Vă doresc o Duminică binecuvântată!”

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 5 august 2022)

 

 

05 august 2022, 13:06