Căutare

Treisprezece patroni cerești pentru ZMT Lisabona 2023 Treisprezece patroni cerești pentru ZMT Lisabona 2023 

Treisprezece patroni cerești pentru ZMT Lisabona 2023

Viața lui Cristos îi împlinește și îi mântuiește pe tinerii de toate vârstele. Acest lucru a fost mărturisit de cei 13 patroni cerești ai următoarei Zile Mondiale a Tinerilor, care va fi celebrată la Lisabona, în 2023.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 20 mai 2022. Printre cei  treisprezece sfinți și fericiți care vor veghea asupra Zilei Mondiale a Tinerilor de anul viitor se numără sfântul Anton, sfântul Ioan Paul al II-lea, dar și  fericiții Clara Badano și Carlo Acutis.

Protectoarea prin excelență a Zilei Mondiale a Tinerilor este Preacurata Fecioară Maria, “tânăra care a acceptat să fie mama Fiului lui Dumnezeu întrupat” și care “îi învață pe tinerii din toate timpurile și din toate locurile cum să-l aducă pe Isus celor care-l așteaptă”. Alături de Sfânta Fecioară Maria se află – în calitate de protector ceresc –   Ioan Paul al II-lea, căruia i de datorează inițiativa întâlnirii mondiale a tinerilor și, împreună cu el, toți sfinții și fericiții care s-au dedicat slujirii tinerilor, în special sfântul Ioan Bosco pe care Ioan Paul al II-lea l-a definit “părinte și învățător al tinerilor”. 

Despre protectorii cerești ai evenimentului care va avea loc la Lisabona, între 1 și 6 august 2023, a scris patriarhul de Lisabona – cardinalul Manuel Clemente – în prefața unui volum publicat de “Edizioni Paoline” și “Edizioni San Paolo”. Sala de Presă a Sfântului Scaun a prezentat patronii cerești ai Zilei Mondiale a Tinerilor în data de 18 mai.

Desigur, în protecția cerească a următoarei întâlniri a tinerilor, care va avea loc în Portugalia, un rol special este încredințat patronului Bisericii din Lisabona, sfântul Vincențiu, “un diacon și martir din secolul al VI-lea care îi va primi și îi va întări pe toți prin caritatea și mărturia sa evanghelică” – după cum scrie patriarhul de Lisabona.

Un alt sfânt care nu putea lipsi din rândul protectorilor cerești ai Zilei Mondiale a Tinerilor de la Lisabona este sfântul Anton, născut în Portugalia, la Lisabona, în jurul anului 1190 și mort la Padova, în 1231. O altă figură de referință pentru întâlnirea mondială a tinerilor din 2023 este sfântul Bartolomeu al Martirilor (1514-1590), din Ordinul Fraților Predicatori, care a fost arhiepiscop pe Braga în secolul al XVI-lea și sfântul Ioan de Brito (1647-1693), iezuit martirizat în India.

Din lista protectorilor cerești ai Zilei Mondiale a Tinerilor de la Lisabona – prezentată de cardinalul Manuel Clemente – nu lipsesc tinerii Fericiți, precum Pier Giorgio Frassati, care “până la moartea sa la Torino, în 1925, la vârsta de 24 de ani, a impresionat pe toată lumea prin dinamismul, bucuria și caritatea cu care a trăit Evanghelia”.

Același spirit de tinerețe și generozitate l-au caracterizat pe Marcel Callo, născut la Rennes și mort în lagărul de concentrare de la Mauthausen în 1945, la vârsta de 22 de ani. Printre protectori se află, de asemenea, Fericita Clara Badano, o tânără focolarină, diagnosticată cu o boală incurabilă la vârsta de 16 ani, care a înfruntat moartea în 1990, fără să-și piardă bucuria luminoasă a credinței și Fericitul Carlo Acutis care a murit la vârsta de cincisprezece ani din cauza unei grave forme de leucemie și care și-a transformat suferința într-o ofrandă adusă lui Dumnezeu.

 

20 mai 2022, 11:47