Consideraţii omiletice la Duminica a V-a a Paştelui (C): Semnul distinctiv al creştinului

(Vatican News – 15 mai 2022) E Ziua Domnului. Suntem în timpul liturgic al Paştelui. La începutul acestei Liturghii pascale psalmistul biblic ne îndeamnă la preamărirea lui Dumnezeu: „Cântaţi-i Domnului un cântec nou, pentru că a făcut lucruri minunate; Domnul şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor” (cf. Ps 97/98,1-2: Ant. la intrare). Şi insistă: „Strigaţi…aclamaţi…cântaţi Domnului imnuri cu harpa şi în cântări de psalmi, sunând din trompetă şi din corn! Să vuiască marea şi lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea, râurile să bată din palme şi munţii să tresalte de bucurie împreună în faţa Domnului!” Sunt imagini poetice ce evocă lucrarea de la început, când Dumnezeu a făcut cerul şi pământul şi a schimbat haosul în cosmos, stabilind ordinea şi armonia acestei lumi în continuă schimbare. Atentă constant la evoluţia societăţii, Teologia catolică învaţă că,  înainte de a vorbi oamenilor despre Dumnezeu, creştinul trebuie să-i vorbească lui Dumnezeu despre nevoile lor (cf. Sf. Bonaventura, începutul cărţii „Itinerarium mentis in Deum”). Altminteri, mesajul credinţei riscă să se mărginească la organizarea lumii pe plan social fără a-l avea la orizont pe Dumnezeu. În acest sens, să-i aducem laudă Domnului cu întreaga creaţie într-o simfonie universală menită să depăşească discordiile, să curme învrăjbirile crunte şi să stingă ura înverşunată dintre popoare! Aparent, nu schimbăm nimic. Însă, având cugetul împăcat, putem participa la acel concert extraordinar susţinut de toată suflarea. Putem mărturisi credinţa „că Dumnezeu a făcut lucruri minunate dezvăluind dreptatea sa înaintea neamurilor” şi că „toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru”…„care vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate şi popoarele cu nepărtinire” (cf. Ps 97/98,1-9).

1. Paştele: un cântec nou în istoria lumii

Lucrările minunate înfăptuite de Dumnezeu în istoria lumii culminează cu biruinţa lui Isus Cristos asupra păcatului şi a morţii. Toţi cei care au înviat cu Cristos prin tainele pascale sunt chemaţi să-i cânte lui Dumnezeu un cântec nou, păzind porunca nouă a iubirii dăruită de Cristos ucenicilor în ajunul pătimirii sale. Este semnul după care putem înţelege dacă am înviat într-adevăr cu Cristos la o viaţă nouă. Să intonăm cu gura acest cântec, dar mai ales cu viaţa!

2. Glorificare prin Cruce

Evanghelia zilei este de la Sf. Ioan şi prezintă cuvintele rostite de Isus într-un moment important. Este momentul ieşirii lui Iuda din sala ultimei cine (cf. In 13,31-33a.34-35: Evanghelia zilei). Isus vorbeşte despre glorificarea Fiului omului, apoi anunţă plecarea din această lume la Tatăl şi le dă discipolilor porunca nouă a iubirii reciproce, aşa cum El însuşi a practicat-o. Evanghelistul arată că pentru Isus dăruirea de sine înseamnă glorificare, că glorificarea este strâns legată de drumul crucii şi că pătimirea este începutul glorificării. De fapt, la Cina cea de Taină, îndată ce Iuda a ieşit din sala cinei pascale, Isus face această afirmaţie despre ceasul glorificării sale: "Acum a fost glorificat Fiul Omului şi Dumnezeu a fost glorificat în el, iar dacă Dumnezeu a fost glorificat în el, şi Dumnezeu îl va glorifica în el însuşi şi-l va glorifica îndată”. Înţelegem din aceste cuvinte că Isus este preamărit nu doar prin învierea din morţi, dar că glorificarea sa începe când porneşte pe drumul pătimirii. În ea Isus manifestă gloria sa care este gloria iubirii generoase.

3. Cuvinte memorabile: testamentare

Apoi le anunţă discipolilor plecarea sa: „Copilaşi, încă puţin mai sunt cu voi”. Dar pentru a-i face să înţeleagă că nu-i va părăsi şi va continua să fie prezent în mijlocul lor într-un alt mod, Isus le-a zis: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unii pe alţii! Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii" Asemenea patriarhilor din vechime, Isus se adresează discipolilor, numindu-i „copilaşi”. Sunt cuvinte ce izvorăsc din inimă şi merg direct la inimă doar în momentele de despărţire. Ultimele cuvinte rămân întipărite adânc în memorie, de aceea spunem că sunt „cuvinte memorabile”. Plecarea într-o mare călătorie este întotdeauna caracterizată de emoţii dar acestea sunt mai puternice, când plecarea este definitivă. Isus însuşi a trăit această stare sufletească într-o atmosferă de mare intensitate. În preajma plecării pe drumul crucii Isus le-a destăinuit ucenicilor gândurile inimii sale. Evanghelistul Ioan aminteşte că „înainte de sărbătoarea Paştelui, ştiind Isus că îi venise ceasul ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit” (In 13,1). În timpul cinei pascale Isus s-a ridicat şi a spălat picioarele apostolilor. Aşezându-se iarăşi la masă le-a spus că a dorit prin asta să le de-a exemplu. Dacă el, Domnul şi Învăţătorul le-a spălat picioarele, atunci şi ei trebuie să spele picioarele unii altora. Apostolul Ioan  martorul apropiat al acelei ore, a păstrat cu grijă, ca într-un scrin, cuvintele lui Isus. Ele sunt o adevărată comoară pentru cei care vor crede în el. Ele vor lumina viaţa discipolilor după plecarea lui Isus din această lume la Tatăl.

4. Deschiderea testamentului lui Isus

Astăzi Biserica deschide această comoară şi dă citire pentru noi testamentului lăsat de Isus (cf. In 13,31-33a.34-35). Acele cuvinte testamentare sunt consemnate în cea de-a patra Evanghelie care a fost scrisă pentru discipolii din toate timpurile, deci şi pentru noi, cu scopul declarat: „ca să credem că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând să avem viaţă în numele lui” (cf. In 20,31). Dăruită de Isus în ajunul pătimirii, porunca iubirii fraterne apare ca regula de bază a comunităţii discipolilor pentru timpul absenţei lui. Isus îi avertizase deja că va fi un timp caracterizat de ură şi împotrivire din partea lumii. „Amintiţi-vă cuvântul pe care vi l-am spus: «Nu este servitorul mai mare decât stăpânul său». Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi; dacă au ţinut cuvântul meu, îl vor ţine şi pe al vostru” (cf. In 15,20). În acest context de ostilitate, iubirea reciprocă a discipolilor va fi locul în care se realizează prezenţa lui Cristos înviat. Nu le spune: „Iubiţi-mă pe mine”, ci „să vă iubiţi unii pe alţii” (In 13,34). „Unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo în mijlocul lor" (Mt 18,20).

5. Porunca iubirii fraterne

Isus dăruieşte ucenicilor porunca iubirii fraterne. Ea are ca măsură şi model de inspiraţie iubirea lui Isus: „Aşa cum eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unii pe alţii!”. Prin urmare, iubirea discipolului provine de la Isus care ne-a iubit până la dăruirea de sine. „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (In 15,13). Pentru a-l putea iubi pe aproapele e nevoie să rămânem uniţi cu inima lui Isus în Euharistie pentru a sorbi din ea forţa iubirii. Dacă nu primim iubirea lui Isus, nu suntem în stare să-i iubim pe semenii noştri cu aceeaşi iubire cu care Isus ne iubeşte: „În aceasta am cunoscut iubirea: el şi-a dat viaţa pentru noi. La fel şi noi trebuie să ne dăm vieţile pentru fraţi” (cf. 1In 3,16). Trebuie să primim ca să putem da. Putem să ne iubim cu adevărat unii pe alţii, pentru că Isus ne-a iubit. Şi nu-i vorba doar de un simplu exemplu de iubire. Când iubirea lui Isus este primită, ea devine izvor de daruri, trezeşte iubire, dăruieşte viaţă. Iubirea lui Isus arată porunca şi măsura iubirii. Putem să ne iubim între noi în mod sincer, numai dacă credem cu tărie că Domnul ne iubeşte. Iubirea lui Isus devine astfel motivul şi raţiunea iubirii fraterne. Faptul că am fost iubiţi de Cristos face posibilă iubirea fraternă şi obligă la frăţietate. Această idee este prezentă în toată Biblia. Legământul oferit de Dumnezeu cere fraternitate iar frăţietatea înseamnă fidelitate faţă de legământ. În acest sens viaţa creştină este înţeleasă ca o trăire a vieţii lui Cristos. Discipolul tinde spre desăvârşirea iubirii încât să poată spune: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine” (Gal 2,20).

6. O singură poruncă: distinctivul creştinului

Multe şi felurite sunt atitudinile în care Dumnezeu îşi manifestă voinţa sa, dar una singură este logica ce le inspiră pe toate. Poruncile nu sunt decât manifestarea poruncii iubirii. În toată tradiţia biblică legea lui Dumnezeu este considerată ca un dar ce corespunde chemării noastre profunde. Este o cale de viaţă şi o făclie pentru paşii noştri. Iubirea fraternă ca revelaţie a lui Dumnezeu înseamnă pentru om mişcare, viaţă, ieşire din închiderea urii, ieşire din egoism, pentru a respira cu plămânii plini. Iubirea fraternă este dovada decisivă că suntem vii: „Noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă pentru că îi iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte, rămâne în moarte” (1In 3,14). Asta înseamnă că porunca sau poruncile Tatălui nu trebuie văzute ca un ordin de executat, ci ca o menire de împlinit pentru ca să avem viaţă din belşug. Iubirea reciprocă este distinctivul discipolilor lui Isus, cartea lor de vizită în toate timpurile: „Din aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei, spune Domnul, „dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii”. Căci, dăruind nu vei pierde ci vei dobândi”

7. Cântarea psalmistului

„Voi binecuvânta în veci numele tău, Doamne, Dumnezeul meu! Domnul este îndurător şi plin de dragoste, el este îndelung răbdător şi plin de îndurare; Domnul este bun faţă de toţi, el îşi arată dragostea faţă de orice făptură. Să te laude pe tine, Doamne, toate lucrările tale şi credincioşii tăi să te binecuvânteze; să facă cunoscută gloria domniei tale şi să vorbească despre puterea ta! Credincioşii tăi să facă cunoscute tuturor oamenilor faptele puterii tale şi gloria plină de strălucire a domniei tale. Împărăţia ta este împărăţia tuturor veacurilor şi stăpânirea ta va dăinui din generaţie în generaţie” (Ps 144/145,8-13: psalmul responsorial).

8. Rugăciunea Bisericii

„Atotputernice, veşnice Dumnezeule, actualizează necontenit în noi sacramentul pascal, pentru ca cei pe care ai binevoit să-i reînnoieşti prin sfântul Botez, întăriţi de ajutorul tău, să aducă multe roade, şi să ajungă la bucuriile vieţii veşnice”.  Cititorilor acestor pagini, urarea: „Să aveţi o duminică frumoasă!” E Ziua Domnului, sărbătoarea săptămânală a Paştelui.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 14 mai 2022)