Căutare

Vatican News
Sfântă Liturghie, în bazilica Vaticană, la 200 de ani de la nașterea sfântului Andrei Kim Taegon Sfântă Liturghie, în bazilica Vaticană, la 200 de ani de la nașterea sfântului Andrei Kim Taegon 

Sfântă Liturghie, în bazilica Vaticană, la 200 de ani de la nașterea sfântului Andrei Kim Taegon

Sâmbătă, 21 august, arhiepiscopul Lazarus You Heung-sik, prefect al Congregației pentru Cler, prezidează o Sfântă Liturghie la Altarul Catedrei, din Bazilica San Pietro, cu începere de la ora locală 15.30.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 20 august 2021. Celebrarea euharistică este prilejuită de împlinirea a 200 de ani de la nașterea sfântului Andrei Kim Taegon (21 august 1821), primul preot catolic coreean, martirizat în 1846 și canonizat de papa Ioan Paul al II-lea, în data de 6 mai 1984.  

La Sfânta Liturghie participă circa 30 de preoți și 70 de persoane consacrate și credincioși laici. Este prevăzută prezența ambasadorului Republicii Coreea pe lângă Sfântul Scaun.

Sfântul Andrei Kim Taegon a fost ucis prin decapitare, la 16 septembrie 1846, în timpul persecuţiei anticreştine din Coreea. El a fost canonizat împreună cu alţi 102 însoţitori martiri, fiind declarat patron al clerului coreean.

În prezent, Coreea de Sud numără 5,6 milioane de catolici dintr-un total de 51 de milioane de locuitori.

 

 

 

20 august 2021, 10:37