Căutare

Vatican News
Portugalia. Săptămâna națională a migrației, cu pelerinaj la Fatima Portugalia. Săptămâna națională a migrației, cu pelerinaj la Fatima  (© BP)

Portugalia. Săptămâna națională a migrației, cu pelerinaj la Fatima

Între 8 și 15 august are loc în Portugalia Săptămâna națională a migrației, o inițiativă a Bisericii Catolice din această țară, ajunsă la cea de-a 49-a ediție. Tema propusă spre reflecție în acest an este “Spre un ‘noi’ tot mai mare”, cu evidentă trimitere la titlul mesajului papei Francisc pentru cea de-a 107-a Zi mondială a migrantului și refugiatului, care se va marca în data de 26 septembrie.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 1 august 2021. Inițiativa prevede și un pelerinaj la sanctuarul marian de la Fatima, în zilele de 12 și 13 august. Evenimentul se va desfășura cu deplina respectare a normelor anti-Covid, precizează organizatorii, de aceea nu va avea loc obișnuita veghe de rugăciune nocturnă. Participanții la pelerinaj vor fi însoțiți de cardinalul Jean-Claude Höllerich, arhiepiscop de Luxemburg și președinte al Comisiei Conferințelor Episcopale din Uniunea Europeană (Comece).

„Este timpul să reconstruim pornind de la o intensă spiritualitate, precum cea oferită de acest sanctuar, altar al lumii, unde simțim că avem o Mamă căreia să-i încredințăm angoasele noastre, să ne plângem necazurile, să ne recuperăm forțele, să ne reînnoim speranța” –  a spus Eugénia Costa Quaresma, directoarea Operei catolice portugheze pentru migrațiune. Obiectivul Săptămânii naționale a migrației este și de a prezenta acțiunile Bisericii în vederea sprijinirii migranților și refugiaților, cu un accent deosebit pe cunoașterea migranților asistați de structurile Bisericii: cine sunt, de unde vin, de ce au plecat din propriile țări și care sunt structurile cele mai potrivite în cadrul cărora pot găsi sprijin, protecție, și în care să le fie favorizate promovarea și incluziunea, așa cum a indicat, în numeroase ocazii, papa Francisc.

Este importantă cunoașterea inițiativelor Bisericii în sprijinul migranților – a mai spus directoarea Operei catolice portugheze pentru migrațiune, precizând că duminică, 15 august, în ultima zi a Săptămânii naționale a migrației se va marca „O zi de solidaritate” în favoarea migranților.

 

01 august 2021, 16:05